CSU Alba Iulia şi vara marilor schimbări *Lot modificat din temelii la baschet feminin, Eleş pleacă de la Alba Iulia!
CSU Alba Iulia a pierdut ultimul joc din finala mică a Ligii Naţionale de baschet feminin, în deplasare cu CSM Satu Mare şi astfel s-a clasat pe poziţia a 4-a a ierarhiei, bronzul revenind formaţiei condusă de Dan Fleşeriu. După un sezon cu multe probleme interne, CSU Alba Iulia a atins performanţa prin medalia de argint din Cupa României, şi aces loc 4 din campionat, ce înseamnă implicit îndeplinirea obiectivului, dar şi ridicarea ştachetei, prin participarea, la toamnă în întrecerile continentale.
*Multe plecări, Tiffany Brown ca şi transferată!
Oficialii albaiulieni şi-au luat ieri rămas bun de la jucătoare, care au plecat în vacanţă, după un sezon încărcat din toate punctele de vedere, inclusiv financiar (luna aprilie neachitată la nivelul contractelor, însă jucătoarele au primit asigurări că în curând îşi vor încasa drepturile).
Ce va aduce viitorul în baschetul albaiulian? E greu de anticipat, însă se anunţă o vară fierbinte, cu modificări substanţiale. În privinţa lotului de jucătoare, unul ce va fi restructurat din temelii apropiaţii susţin că vor rămâne doar Jovana Vujoke şi Alexandra Uiuiu, urmând să plece nume grele precum Ekaterina Abramzon, Eniko Laza sau Becca Tobin. Şefii clubului mai doresc să o menţină pe Amanda Thompson (cea mai bună jucătoare în acest sezon, printre primele valoric în campionatul intern), însă americanca nu e deloc decisă să continue, având oferte superioare financiar din Europa, inclusiv de la CSM Târgovişte.
La capitolul veniri au existat şi există enorm de multe zvonuri, inclusiv o „legiune” sătmăreană (antrenor Fleşeriu, însoţit de Kovacevic, Părău,
Whittington), sau Bailey (Sepsi), Claudia Pop (CSM Târgovişte) şi Chivu (Alexandria). Mai plauzibile şi aproape de concretizare par sârboaica Milica Ivanovic şi americanca Jence Ann Rhoads (Sepsi Sf. Gheorghe), în vreme ce anumite surse dau drept sigură înregimentarea coordonatorului Tiffany Brown (Danzio Timişoara). În acest caz, al aducerii baschetbalistei din SUA, sacrificată va fi Eniko Laza, contracandidataa pe post, care mai are încă un sezon contract cu Alba Iulia şi este cea mai veche echipieră a formaţiei albaiuliene! Mutări vizate mai sunt Ana Marie Părău (CSM Satu Mare), Flavia Ferenczi (21 ani, „U” Cluj), dar şi jucătoare pe filiera Popov, din fosta Iugoslavia.
*Eleş e ca şi plecat!
Deşi contractul său se încheie abia în 31 mai, se poate anticipa că sătmăreanul Petru Eleş (ce a împlinit ieri 40 de ani) nu va mai continua la Alba Iulia în funcţia de director sportiv. Prezent de doi ani în staff-ul CSU, cu merite în privinţa opţiunilor pur baschetbalistice, Eleş nu se află în relaţii excelente cu rectorul Daniel Breaz sau Bogdan Duma – preşedintele CA, legăturile fiind mai degrabă formale, de colaborare obligatorie. Dacă antrenorul Miroslav Popov este dorit în pentru a continua ascensiunea şi proiectul, în schimb drumul lui Eleş se va despărţi de CSU Alba Iulia în acest intersezon. „Locul doi în cupă şi 4 în campionat, în condiţiile celui mai puternic campionat feminin din ultimul deceniu nu sunt deloc de neglijat. La Alba Iulia s-au pus bazele performanţei, iar CSU are de unde creşte. Despre viitorul meu e dificil să mă pronunţ. Dacă mi s-ar propune continuarea activităţii, firesc că aş accepta, însă deciziile aparţin celor responsabili de destinele echipei”, a punctat Eleş.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului
Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului De la 25 august 2026, România are un nou cadru legislativ în materie de urbanism și construcții. Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor schimbă inclusiv regulile pentru lucrările care pot fi executate fără autorizație de construire. Cea mai importantă […]
Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud
Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află și un proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács […]
Cum este organizat învățământul militar liceal din România: Cinci colegii, o singură rețea
Cum este organizat învățământul militar liceal din România: Cinci colegii, o singură rețea În România funcționează, în prezent, cinci colegii naționale militare, toate aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Rețeaua este construită ca o verigă de pregătire între învățământul gimnazial și instituțiile militare de învățământ superior, având rolul de a forma elevi atât din […]