Rămâi conectat

Actualitate

CSU Alba Iulia şi-a luat revanşa şi a învins BCM Danzio Timişoara

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia a câştigat astăzi partida contând pentru etapa a 24-a a Ligii Naţionale de baschet feminin cu BCM Danzio Timişoara, luându-şi o palidă revanşă după umilinţa din tur de pe Bega, scorul fiind 82-61 (15-16, 19-14, 24-18, 24-13). Elevele antrenorului Miroslav Popov s-au răzbunat astfel pentru eşecul din toamnă, dar au făcut şi o repetiţie în vederea derby-ului de miercuri, 27 februarie, ora 18.00, când în  Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va poposi campioana CSM Târgovişte! „Am început cu frâna de mână trasă şi sunt satisfăcut parţial de evoluţia echipei. Probabil a contat şi amintirea jocului de la Timişoara, acum suntem în stadiul de oboseală acumulată a perioadei de pregătire fizice şi peste o săptămână vom culege roadele”, a declarat Miroslav Popov.

*Început echilibrat

Timişorencele le-au făcut viaţă grea studentelor din Cetatea Marii Uniri, mai ales în primele două sferturi, în care s-au ţinut scai şi au condus în majoritatea timpului. De altfel, la pauza mare, diferenţa era una mică, de numai patru puncte (34-30), după o jumătate de meci în care CSU mai degrabă a dezamăgit şi nu a găsit ritmul.

*Desprindere după pauză

Probabil că Popov le-a muştruluit la pauză pe elevele sale, care apoi au început să dea semne de trezire şi încet, încet s-au desprins pe tabelă. Din distribuţia gazdelor a absentat Eniko Tarţa – uşor accidentată. În acest meci, punctele echipei din Cetatea Marii Uniri au fost marcate de Amanda Thompson – 23, Katya Abramzon – 21 (ambele au bifat câte un „double double”), Becca Tobin – 17, Alexandra Uiuiu – 7, Jovana Vukoje – 4, Zenta Melnika şi Laura Papp – câte 3, Tereza Brantlova – două, Bianca Voica – două. „Sunt fericită că ne-am impus, după eşecul de la Timişoara, dar pentru mine n-a fost nimic special. În partida viitoare, CSM Târgovişte este favorită dar noi vom da maximum pentru a realiza un meci bun„, a declarat Jovana Vukoje.

*Galeria a protestat prin absenţă!

Sancţionaţi de jandarmerie în partida cu „U” Cluj din finalul turului, membrii galeriei „Gruppo Arnsberg” au protestat pentru că nu au fost sprijiniţi de conducătorii CSU, în ideea de a scăpa de amenzile încasate. Astfel, pentru prima dată în acest sezon, suporterii nu s-au aflat în sală pentru a-şi încuraja favoritele, motivându-şi gestul prin faptul că „n-am fost sprijiniţi de şefi, suntem în proces cu Jandarmeria”. În consecinţă, încurajările la adresa gazdelor au însemnat doar aplauzele în rafale.

*Marţi, licitaţia pentru Final Four-ul Cupei şi All Star Game, Alba Iulia e în cursă!

Odată încheiată aventura europeană a echipei din Târgovişte, eliminată din play-off-ul Euroligii de celebra Spartak Moscova, Federaţia Română de Baschet poate stabili şi data disputării Final Four-ului Cupei României, care în acest an va fi cuplat cu All Star Game. În principiu, Federaţia doreşte să lege cele două evenimente şi ar propune ca date de disputare pentru cupă – 1 şi 2 aprilie, iar pentru All Star Game ziua de miercuri 3 aprilie (în fapt, imediat după Paştele catolic). Astfel, după toate probabilităţile, marţi, în Bucureşti se va stabili în detaliu programul acestor acţiuni, locul de organizare al Cupei României urmând a fi atribuit în urma unei licitaţii. Anul trecut, Alba Iulia a găzduit All Star Game, iar acum oficialii formaţiei albaiuliene speră să-şi adjudece Final Four-ul Cupei României. În semifinale, CSU Alba Iulia va întâlni Sepsi Sf. Gheorghe, iar CSM Târgovişte va juca cu ICIM Arad.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

BACALAUREAT 2025: SUBIECTE și BAREME publicate de Ministerul Educației după proba la Limba și literatura română din sesiunea a doua

Ioana Oprean

Publicat

în

BACALAUREAT 2025: SUBIECTE și BAREME publicate de Ministerul Educației după proba la Limba și literatura română Luni, 11 august 2025, la câteva ore după desfășurarea probei scrise la Limba și literatura română a examenului de Bacalaureat, sesiunea a doua, Ministerul Educației a publicat subiectele și baremele.  Acestea sunt disponibile AICI. Candidații au avut de răspuns […]

Citește mai mult

Actualitate

1.7 miliarde de euro din PNRR, pierdute pe apa sâmbetei de Ministerul Mediului. Apele Române, pierderi de 300 de milioane de euro, ratând toate proiectele

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1.7 miliarde de euro din PNRR au fost pierdute pe apa sâmbetei de Ministerul Mediului. Apele Române, pierderi de 300 de milioane de euro, ratând toate proiectele Potrivit unei declarații a vicepremierului Tanczos Barna, Ministerul Mediului a pierdut finanţări în valoare de aproape 1,7 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). […]

Citește mai mult

Actualitate

11-12 august 2025 | COD GALBEN de caniculă în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 37 de grade și disconfort termic ridicat

Ioana Oprean

Publicat

în

11-12 august 2025 | COD GALBEN de caniculă în Alba și alte județe Județul Alba este, de luni, 11 august 2025, ora 10.00, până marți, 12 august 2025, ora 10.00, sub incidența unei avertizări meteo Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Noaptea de luni spre marți va fi una tropicală. Potrivit meteorologilor, luni […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea