Actualitate

CSU Alba Iulia – CSM Târgovişte la baschet feminin *Duminică, ora 18.00, meciul al doilea al semifinalelor

Dan HENEGAR

Publicat

în

ALBA FEST 2026

 

CSU Alba Iulia a pierdut întâiul meci din semifinalele Ligii Naţionale de baschet feminin, în fieful campioanei CSM Târgovişte (55-74) şi este obligată să câştige al doilea duel, duminică, 21 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” pentru a nu fi eliminată din cursa spre finala mare. Ancuţa Stoenescu, fosta echiperă a studentelor din Cetatea Marii Uniri, accidentată grav la Final Four-ul Cupei (operaţie la ligamentele genunchiului stâng) consideră că gruparea de lângă Turnul Chindiei este favorită. „Sper ca fetele să fie la fel de concentrate ca şi miercuri, să trateze jocul la fel de serios. CSU Alba Iulia a jucat bine pe alocuri, însă CSM Târgovişte a evoluat extrem de bine. Noi ne dorim să ne calificăm din două întâlniri în finală, iar CSU să cucerească medaliile de bronz”, a spus Ancuţa Stoenescu (CSM Târgovişte). „Trebuie să fim realişti, CSM Târgovişte este foarte puternică, are şi o «bancă lungă», e nevoie să acceptăm ideea superiorităţii adversarei. Adversarele au jucat foarte agresiv, arbitrii au permis acest fapt”, a declarat antrenorul Miroslav Popov. „Suntem obligaţi să recunoaştem un lucru evident, în acest moment nu putem să învingem CSM Târgovişte, nu suntem capabili să o facem. Să ne mulţumim că am jucat finala Cupei, că suntem în semifinale şi că avem posibilitatea să jucăm pentru «bronz»”, a apreciat Popov.

*Suporterii s-au supărat pe jucătoare, Popov a acuzat reacţia fanilor!

Cei aproximativ 20 de suporteri albaiulieni prezenţi la Târgovişte, membri ai galeriei “Gruppo Arnsberg” au amendat, la finele meciului, prestaţia elevelor lui Popov. Astfel, când jucătoarele s-au îndreptat spre sectorul rezervat fanilor vizitatori, aceştia au refuzat să le salute şi le-au huiduit pe echipierele CSU, adresându-le acestora şi cuvinte grele! “Nu ne-a deranjat eşecul, cât maniera de joc a echipei, modul cum s-au comportat pe teren“, au susţinut fanii, care apoi şi-au continuat protestul fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a evita alte episoade neplăcute, la ieşirea echipei din sală, în drum spre autocar. Reacţia neaşteptată a susţinătorilor vizitatoarelor a surprins, mai ales că, în Final Four-ul Cupei României, galeria echipei de baschet a făcut spectacol în Sala Universităţii “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia. Totuşi supărarea se pare că este una trecătoare, iar duminică vor fi din nou alături de echipierele formaţiei din Cetatea Marii Uniri. Comportamentul suporterilor l-a deranjat evident pe antrenorul sârb al grupării albaiuliene. „Nu e firesc cum au procedat. Nu s-au comportat corect. Echipa aceasta reprezintă Alba Iulia, reprezintă universitatea, iar după ce s-a întâmplat, anumite fete au plâns”, a conchis Popov


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Adrian Negrescu, avertisment după noile date INS: ,,Toate sunt pe minus, blocajul financiar este infiorător, dobânzile sunt uriaşe, iar inflaţia este cea mai mare din UE”

Ioana Oprean

Publicat

în

Adrian Negrescu, avertisment după noile date INS: ,,Toate sunt pe minus, blocajul financiar este infiorător, dobânzile sunt uriaşe, iar inflaţia este cea mai mare din UE” România nu se află în recesiune din punct de vedere tehnic, a afirmat vineri consultantul economic Adrian Negrescu, însă traversează o perioadă de stagflaţie, caracterizată de inflaţie ridicată, consum […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu, despre ROBOR și IRCC: ,,Dacă vrem cu adevărat un sistem bancar transparent în România, aceștia trebuie să dispară”

Ioana Oprean

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu, despre ROBOR și IRCC: ,,Dacă vrem cu adevărat un sistem bancar transparent în România, aceștia trebuie să dispară” Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare pe Facebook ce este ROBOR și IRCC și de ce în România vom avea un sistem bancar transparent doar dacă aceștia vor dispărea. ,,În ultimele zile, am […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 21 iunie 2026: Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni, în fiecare regiune

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 21 iunie 2026: Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni, în fiecare regiune ANM a emis luni, 8 iunie 2026, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 08 – 21 iunie, pentru fiecare regiune a țării. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai caldă decât de obicei la […]

Citește mai mult