CS Ocna Mureș, adversari în grupele Cupei României: Universitatea Craiova, Chindia Târgoviște, Minaur Baia Mare! Mirel Rădoi, pe Stadionul Dragostei
CS Ocna Mureș, singura echipă din Alba, și-a aflat adversarii din grupele Cupei României, după cum urmează; prim divizionarele Universitatea Craiova, pregătită de Mirel Rădoi și Chindia Târgoviște, unte este portar albaiulianul Dinu Moldovan, și Minaur Baia Mare – proaspăt promovată în Liga 2, după ce a trecut și de Metalurgistul Cugir la baraj.
*Ioan Paul: „Cele trei meciuri sunt cadou pentru Ocna Mureș”
„Nu-i deloc puțin lucru ca Ocna Mureș să fie într-o asemenea companie selectă. Pentru noi va fi o adevărată sărbătoare, să găzduim 3 jocuri cu adversari din eșaloanele superioare. Sunt practic cadoul nostru pentru oraș și suporteri. În plus, Universitatea Craiova reprezintă una dintre echipele de tradiție din fotbalul românesc. O să ne bucurăm de fotbal„, a precizat Ioan Paul, președintele ocnamureșean prezent la tragerea la sorți.
„Vor fi jocuri în care nu avem ce pierde. Ne dorim să ne prezentăm la cel mai bun nivel posibil. Cred că putem obține o victorie. Nicio grupă nu era accesibilă, încercăm să ne jucăm șansa la fiecare meci, iar băieții să simtă ce înseamnă să joace cu Liga 1”, a comentat antrenorul Dan Roman.
*Zlatna, varianta pentru nocturnă
Primul meci va fi în 19 octombrie, cu Chindia Târgoviște, al doilea cu CS Universitatea Craiova (8-10 noiembrie), iar al treilea cu Minaur Baia Mare, în 7 decembrie, după ce se încheie sezonul din Liga 3. Oltenii au propus deja ca întâlnirea să se desfășoare în Bănie, însă CS Ocna Mureș ia în calcul stadionul „Minaur” din Zlatna, în cazul în care jocul va fi în nocturnă.
Oltenii au terminat pe podiumul primei scene în sezonul trecut, iar Chindia a fost pe pozița a 7-a în play-out.
CS Ocna Mureș va întâlni: Universitatea Craiova, Chindia Târgoviște, Minaur Baia Mare, toate meciurile pe teren propriu. Deci ocnamureșenii vor juca cele 3 întâlniri pe teren propriu. Prima rundă se ve desfășura în 19 octombrie
Divizionara terță are parte de 3 meciuri tari, o adevărată desfătare pentru „Soda dragă”, echipa ce a realizat o performanță istorică, cel mai important rezultat din ultima jumătate de veac (optimi, în 1966, la Rm. Vâlcea, 0-2 cu Steaua).
CS Ocna Mureș s-a aflat în urna a 3-a valorică, alături de Dinamo, Unirea Slobozia, Gloria Buzău, SC Oțelul Galați, Minaur Baia Mare, CSC Dumbrăvița,
În grupă CS Ocna Mureș va juca 3 meciuri, câte unul împotriva unui oponent din fiecare din cele 3 urne valorice.
Până în prezent „Soda dragă” a strâns 15.000 de euro pentru că a ajuns în primele 24 de echipe din țară la acest nivel, iar fiecare punct cucerit în grupă este premiat cu 4000 de euro. CS Ocna Mureș și CSM Alexandria sunt singurele formații din Liga 3 prezente în grupe, alături de 16 formații din Liga 1 și alte 6 din Liga 2.
Grupa A: Sepsi Sf. Gheorghe, FC Voluntari, FC U Craiova, Petrolul Ploiești, Dinamo, Unirea Slobozia
Grupa B: FCSB, FC Botoșani, CS Mioveni, UTA Arad, Oțelul Galați, Gloria Buzău
Grupa C: CFR Cluj, Farul Constanța, Rapid, „U” Cluj, CS Dumbrăvița, CSM Alexandria
Grupa D: Universitatea Craiova, FC Argeș, Chindia Târgoviște, Hermannstadt, CS OCNA MUREȘ, Minaur Baia Mare
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz
Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz Rezultate excelente reușite de reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia la Campionatul Balcanic și Cupa României de Ciclocros, desfășurate pe istoricul Domeniu Cantacuzino (Florești, Prahova). Trei dintre reprezentanții lotului național al României la Campionatul Balcanic au […]
Foto: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 16 medalii la Cupa Ciuc | Ilinca Ileană-Pienariu, cupa concursului, Lorand Palfi – două medalii de aur
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, zestre de 16 medalii la Cupa Ciuc | Ilinca Ileană-Pienariu, cupa concursului, Lorand Palfi – două medalii de aur Înotătorii de la LPS Alba Iulia au cucerit 16 medalii la Cupa Ciuc, concurs la care au luat startul 375 de sportivi de la 30 de cluburi din țară. Liceul […]
Perechea Flavius Giosan și Maria Dobra (CSM Unirea Alba Iulia), locul 6 la Campionatul Național Under 21 Latino
Perechea Flavius Giosan și Maria Dobra (CSM Unirea Alba Iulia), locul 6 la Campionatul Național Under 21 Latino Rezultate bune pentru dansatorii de la CSM Unirea, CSU și Life is Dance Alba Iulia, în categoria Under 21, la Campionatul Național de Dans Sportiv Under 21 Latino, desfășurat în acest weekend la Suceava. Două dintre perechile […]

