Crin Antonescu scoate tunurile: ”Dacă PNL este înlăturat de la guvernare iar PSD nu va câștiga Președinția, e clar că va pierde și Guvernul”
Invitat joi seara la un post de televiziune național, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a transmis un avertisment dur PSD-ului declarând că, în situaţia în care decide să-i înlăture pe liberali de la guvernare și în toamnă nu va câştiga Preşedinţia, atunci va pierde şi guvernarea.
„Dacă PNL este acum nevoit să intre în opoziţie, nu mai intră pentru 4 ani, poate că nici nu intră. Poate că intră pentru două săptămâni, pentru două luni, pentru şase luni. Pentru că e un lucru clar: dacă astăzi PSD decide să încalce votul românilor, votul dat nouă cel puţin, să înlăture un partener care i-a fost perfect loial şi care l-a făcut pe Victor Ponta prim-ministru şi l-a ţinut pe Victor Ponta prim-ministru, şi i-a dat partenerului, că vorbim de Victor Ponta, că vorbim de PSD, mai mult decât poate să mănânce un om sau chiar o vietate omnivoră. După toate aceste lucruri dacă PSD nu câştigă Preşedinţia, e foarte clar că pierde şi Guvernul„, a afirmat Antonescu.
Președintele PNL a ţinut să mai precizeze că partidul are numărul necesar de parlamentari inclusiv pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Investițiile străine în România, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025. Economist: ,,Suntem la un pas de a începe să ne împrumutăm de la cămătari, iar cămătarul principal pentru țări se numește FMI”
Investițiile străine în România, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025. Economist: ,,Suntem la un pas de a începe să ne împrumutăm de la cămătari, iar cămătarul principal pentru țări se numește FMI” Investițiile străine, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025, scrie economistul Radu Georgescu într-o postare recentă. Acesta este de părere că ,,România este la […]
Analize medicale gratuite, fără goana de la începutul lunii: CNAS pregătește eliminarea plafoanelor. Aproape 100 de analize din pachetul de bază
Analize medicale gratuite, fără goana de la începutul lunii: CNAS pregătește eliminarea plafoanelor. Aproape 100 de analize din pachetul de bază Pacienții din România care au nevoie de analize medicale de laborator ar putea scăpa de goana după fondurile care se epuizează rapid la începutul fiecărei luni. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) intenționează […]
Când este interzis să lași mașina „pe avarii” și când nu: Situațiile în care poți lua amendă și care e valoarea ei
Când este interzis să lași mașina „pe avarii” și când nu: Situațiile în care poți lua amendă și care e valoarea ei Luminile de avarie au un rol precis în Codul rutier și nu transformă o oprire neregulamentară într-una legală, iar mașina pe avarii nu poate fi lăsată oriunde, chiar dacă șoferul consideră că oprește […]