Ştirea zilei

Crin Antonescu îi atacă pe Teodor Atanasiu și organizația din Alba, susținători declarați ai lui Klaus Iohannis

Bogdan Presecan

Publicat

în

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, l-a atacat duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, pe liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al liberalilor, dar și pentru desemnarea acestuia drept candidat al dreptei pentru alegerile prezidențiale din acest an.

Petrecerea Divorțaților

Declarațiile lui Antonescu la adresa senatorului de Alba vin în contextul în care, chiar astăzi, liberalii decid dacă în cursa pentru fotoliul de președinte al României îi va reprezenta Iohannis sau Antonescu.

Întrebat de jurnalistul B1 TV în legătură cu niște  informatii care ar fi aparut pe surse, conform carora ar fi sprijinit, in interiorul partidului, de liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, pentru a fi desemnat prezidentiabil din partea PNL, Crin Antonescu a ras. Apoi a catalogat informația ca fiind o trăsnaie, spunând despre Atanasiu că împreună cu organizația pe care o conduce a adus puține voturi la alegeri (n.a. europarlamentare).

„O trasnaie! E chiar jenant! (…) Informatia nu are niciun sens din moment ce Atanasiu, din pacate, nu a adus foarte multe voturi nici din judetul Alba la alegeri (…)

Teodor Atanasiu nu este deloc, si nu inteleg de ce nu ati remarcat, nu e nicidecum un sustinator al meu in aceasta competitie internă.

Ar fi chiar destul de jenant sa ma bazez pe susținerea sa. E chiar ridicol sa vorbesc despre el”, a spus Crin Antonescu, la B1 TV.

În replică, președintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, spune că declarația lui Antonescu este incorectă și neelegantă, organizația liberală din Alba înregistrând rezultate peste media partidului, ocupând un merituos loc 11 la nivel național.

Roman amintește că același Crin Antonescu, nu demult, l-a propus pe Teodor Atanasiu pentru preluarea Ministerului Economiei, înainte ca USL să se destrame. Liderul liberal din Alba este convins că declarațiile fostului președinte al PNL fac parte din “meciul” pe care Crin Antonescu îl are cu Teodor Atanasiu, însă subliniază faptul că aceste lucruri trebuie rezolvate în așa fel încât să nu fie afectată nemeritat munca liberalilor din Alba.

 

“Declarația domnului Antonescu este incorectă și neelegantă. Organizația din Județul Alba, la alegerile europarlamentare din acest an, s-a situat pe locul 11 la nivel național și pe locul 1 între județele fără președinte de consiliu județean și primar de reședință de județ, liberali. Sunt câteva județe cu președinți liberali de consilii județene, care au obținut rezultate sub Alba.

Declarațiile domnului Antonescu se înscriu în tonul competiției pe care acesta o duce în interiorul PNl și atât!

Să nu uităm că domnia sa l-a propus pe Teodor Atanasiu la conducerea Ministerului Economiei, înainte de ruperea USL.

Domnul Antonescu nu trebuie să uite că ajuns în fruntea PNL într-o echipă cu Ludovic Orban, în 2009, echipă căreia domnia sa îi spune acum “coopertaivă” doar pentru că l-a susținut pe Klaus Iohannis.

Sunt convins că această declarație face parte din “meciul” pe care domnul Crin Antonescu îl are cu Teodor Atanasiu, însă cred că aceste lucruri trebuie tranșate între ei și fără să afecteze munca liberalilor din Alba”, a declarat pentru ziarul Unirea, președintele PNL Alba Iulia, Florin Roman.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă

Ioana Oprean

Publicat

în

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult