CRIMĂ brutală la Mediaș: O femeie de 74 de ani, înjunghiată mortal pentru lănțișorul de la gât
CRIMĂ brutală la Mediaș: O femeie de 74 de ani, înjunghiată mortal pentru lănțișorul de la gât
O femeie în vârstă de 74 de ani a fost înjunghiată mortal în zona gâtului, pe o stradă din municipiul Mediaş, de către un atacator care i-a sustras un lănţişor. Femeia a fost găsită în spatele blocului unde locuieşte, agonizând, medicii nemaiputând face nimic pentru a o salva.
„La data de 12 aprilie 2022, în jurul orei 12,30, prin apel 112, Poliţia Municipiului Mediaş a fost sesizată despre faptul că o femeie este căzută pe o stradă din municipiu, prezentând o posibilă rană care sângerează din zona gâtului. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi echipaje medicale, acestea din urmă efectuând manevre de resuscitare ale persoanei în cauză, fără succes însă, fiind pronunţat decesul femeii”, au transmis, marţi, reprezentanţii IPJ Sibiu.
Din primele cercetări efectuate de către poliţişti a rezultat că este vorba despre o femeie în vârstă de 74 de ani, din municipiul Mediaş. Surse din anchetă au precizat că femeia a fost înjunghiată în gât, iar atacatorul i-a sustras un lănţişor. Fapta s-a petrecut pe o stradă din Mediaş, în spatele blocului unde locuia femeia, în timp ce aceasta coborâse să ducă gunoiul.
„Deoarece din constatările preliminarii a reieşit faptul că moartea femeii ar fi survenit ca urmare a săvârşirii unei fapte cu violenţă, a fost constituită o echipă de cercetare formată din poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmează să stabilească situaţia de fapt în vederea aplicării măsurilor legale în consecinţă”, au mai precizat poliţiştii.
Trupul femeii a fost preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]
VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare
Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]
