Ştirea zilei

Cresc SALARIILE în Primăria Alba Iulia. Care sunt salariile de bază

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

Mai mulți angajați ai Primăriei Alba Iulia vor avea salariile de bază mărite, începând de anul viitor, după cum reiese dintr-un proiect de hotărâre a Consiliului Local al orașului, care va fi supus la vot în cursul zilei de mâine, 22 decembrie.

Petrecerea Divorțaților

Documentul integral poate fi consultat AICI

Așa cum este precizat și în document, proiectul de act administrativ iniţiat vizează modificarea şi completarea HCL nr. 44/2018 privind stabilirea salariilor de bază funcţionarilor publici şi personalului contractual din Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia şi din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01 ianuarie 2022, urmare apariţiei H.G nr. 1071/2021 din 4 octombrie 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Proiectul are în vedere, în primul rând, hotărârea prin care salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2.550 de lei, fără a include sporuri şi alte adaosuri.

Salariile de bază, adică sumele de la care pornesc lefurile plătite angajaţilor Primăriei municipiului Alba Iulia vor fi stabilite de aleşii locali, convocaţi marţi în şedinţă ordinară. Potrivit documentului care va ajunge pe masa consilierilor, din ianuarie 2022, salariul de bază pentru un șef de birou, de exemplu, va crește cu 200 de lei, sumă la care se vor adăuga diverse sporuri, gradaţii, alte drepturi şi beneficii.

Tot la funcţii publice de conducere, un şef serviciu ar urma să aibă un salariu de bază de 8000 de lei de lei, pentru gradul I, cu o creștere de 200 de lei față de anul curent.

Rămâne de văzut ce vor spune aleşii locali în urma votului de mâine, în cadrul Consiliului Local, unde se va decide soarta acestui proiect.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial

Ioana Oprean

Publicat

în

Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial O pacientă în vârstă de 23 de ani, din județul Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, a beneficiat de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult