Creșă nouă la Aiud: A fost predat amplasamentul pentru investiția de aproape 12 milioane de lei
Creșă nouă la Aiud: A fost predat amplasamentul pentru investiția de aproape 12 milioane de lei
În cursul zilei de vineri, 16 decembrie, a fost predat amplasamentul pentru construirea unei noi creșe în municipiul Aiud
Investiția are o valoare de 11.886.810,72 lei (aproximativ 2,4 milioane Euro) și se realizează pe strada Ostașilor, nr. 16D (locația fostului târg de animale). Suprafața terenului este de 2625 mp, din care 1245 mp pentru construcție. Următoarele 90 de zile sunt dedicate proiectării și obținerii avizelor pentru începerea lucrărilor, iar finalizarea lucrărilor are termen 12 luni de la data începerii execuției.
„Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în scopul dezvoltării unui proces educațional modern rămâne o prioritate pentru noi. În acest sens am câștigat o finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții, iar astăzi a avut loc predarea amplasamentului pentru o nouă creșă care va îmbunătăți accesul la educația timpurie pentru copiii aiudeni”, au transmis reprezentanții primăriei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată joi noaptea, în jurul orei 21.50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Citește și: Prezența unui urs, semnalată în Ponor, […]
Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 20.00, pe strada Principală din Ponor. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. În comuna Ponor a fost semnalată prezența unui urs. La fața […]
Terenul fostului ștrand municipal din Alba Iulia, introdus în registrul spațiilor verzi: Urmează să fie amenajat un parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit
Terenul fostului ștrand municipal din Alba Iulia, introdus în registrul spațiilor verzi: Urmează să fie amenajat un parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit Consilierii locali din Alba Iulia vor avea pe ordinea de zi, în ședința extraordinară de luni, 9 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind actualizarea Registrului local al […]
