Cultură Educație

Creditele în franci elveţieni – de la EXTAZ la AGONIE. Mai există soluţii?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

NOU! Acum GBC broker de credite este partenerul local al liderului naţional în brokerajul de credite –KIWI Finance – cu credite intermediate în primele 7 luni din 2010 în valoare de  53,7 milioane EURO. Dacă doriţi să deveniţi consultant financiar şi să vă alăturaţi echipei noaste depuneţi  un CV la sediul nostru sau pe e-mail.

Petrecerea Divorțaților

Anii 2006-2008 au reprezentat perioada cea mai oportună pentru creditele în franci elveţieni. Zeci de mii de clienţi au cazut în capcană apelând la acest tip de credit. La vremea respectivă oamenii au crezut că fac o afacere plătind mai puţin datorită dobânzilor mici şi cursului valutar de asemenea mic în comparaţie cu creditele în lei sau euro. Din păcate pentru aceştia, banii ieftini care s-au obţinut foarte uşor au devenit acum extrem de scumpi datorită cursului valutar pentru moneda exotică care a ajuns să crească cu pâna la 60% din 2007 până în prezent.
Cursul de schimb CHF/RON s-a aflat pe un trend crescător accelerat de la mijlocul anului 2007 când s-a înregistrat un minim istoric de 1,8741 lei pentru un franc elveţian şi a ajuns la un maxim istoric de 3,3504 lei în 8 septembrie 2010. Astfel, pentru a achita o rată lunară de 368 CHF, clientul plătea aproximativ 700 Lei in 2007. În noiembrie 2010 suma achitării ratei se ridică la 1169 Lei, cu 470 Lei mai mult. Dacă în 2007, clientul avea un venit de 1400 Lei, gradul de îndatorare era de aproximativ 50%. În prezent, presupunând că veniturile au rămas constante( puţin probabil pentru mulţi dintre noi), gradul de îndatorare actual trece de 80% ceea ce îi pune pe mulţi în imposibilitatea de a-şi mai putea plăti ratele.
Soluţiile sunt puţine, mai ales dacă debitorii, acum, sunt în imposibilitatea de a-şi plăti ratele. Prima ofertă pe care o pun pe masă bancherii este refinanţarea creditului, dacă vă mai încadraţi. Acum aveţi şanse să aveţi şi o rată mult mai mică, datorită dobânzilor mult mai scăzute din ultima perioadă, dar şi să scăpaţi de moneda elveţiană, care pare că nu se mai opreşte din apreciat în comparaţie cu leul. Dacă acest lucru nu mai este posibil din cauza supraîndatorării, a venitului diminuat în condiţii de criză, faceţi o adresa către bancă în care să explicaţi cauzele pentru care nu mai puteti plăti ratele şi încercaţi să obţineţi o dobândâ mai mică sau chiar o conversie a creditului în lei sau euro. Folosiţi modul amiabil înainte de a ajunge în instanţă.
GBC broker de credite vă oferă consiliere gratuită în ceea ce priveşte creditele existente şi ceea ce puteţi face astfel încât să vă diminuaţi din povara ratelor. Dacă aveţi întrebări puteţi să ni le adresaţi pe adresa de mail: [email protected]   sau la sediul nostru de pe strada Closca Nr.4
Un client informat este întotdeauna mai isteţ!
Andreea Gherman


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult