Credite de la Banca Mondială pentru ca tinerii din România sa urmeze o facultate
Imbold educaţional B.I.R.D. creditează România cu 200 de milioane de euro pentru stimularea tinerilor să urmeze o facultate
Pentru că studiile universitare devin din ce în ce mai costisitoare, B.I.R.D. s-a gândit să le dea o mână de ajutor tinerilor români care intenţionează să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ superior ori ale unei unităţi educaţionale postliceale. Astfel, instituţia bancară internaţională e dispusă să împrumute ţara noastră cu 200 de milioane de euro (cu dobândă EURIBOR la 6 luni, plus o marjă variabilă) pe un interval de 20 de ani.
Rambursarea lui se va face într-o tranşă unică, în prima zi a lui noiembrie 2034, aceste detalii fiind stabilite prin memorandumul aprobat săptămâna aceasta de către Executiv. Textul negociat al acordului de împrumut urmează să fie semnat (din partea ţării noastre) de către Ministerul Finanţelor, ulterior acestei etape acordul urmând a fi supus ratificării în Parlament.
Consecinţa principală a creditului va fi faptul că se va încerca, într-o perioadă de 7 ani, implementarea unui Proiect privind învăţământul secundar, tragerea sumelor de bani aferente împrumutului având ca termen limită ultima zi lui 2022. Prin acest proiect se doreşte a li se da un imbold absolvenţilor de liceu să-şi continue traseul educaţional.
Vor fi organizate în cadrul lui o serie de activităţi: ore de completare a lipsurilor informaţionale şcolare, mediere, tutoriat, consiliere individuală, asigurarea de granturi, activităţi în afara programei şcolare, îmbunătăţirea condiţiilor de predare la clasă şi a metodelor pedagogice, programe de instruire pe timpul verii derulate de universităţi, sprijinirea tinerilor ce manifestă risc de abandon şcolar. Totul e ca şi adolescenţii să pună umărul (şi mintea la contribuţie) spre a promova bacalaureatul, căci altfel suita asta de măsuri (şi banii împrumutaţi) nu vor fi de niciun folos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 29 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”
DATA: 29.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L. Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]
Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”
Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]
Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”
Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind finanțat […]
