Credinţa, lecţie de armonie şi demnitate naţională

 Nici nu s-a aşezat bine trupul Mitropolitului Anania, prin suburbiile tăcerii creştine, acolo unde o rădăcină de înger îi adapă veşnicia, că pe pământul transilvan al Albei, Sibiului şi Clujului se mişcă hotărâri scrise sau nescrise, şi ele cu atât de proaspătă cerneală în sânge. Dacă Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a fost arondată la Mitropolia Clujului, Crişanei şi Maramureşului cu sediul la Cluj-Napoca şi Mitropolia Sibiului a simţit cum îşi „pierde”, din propria respiraţie şi parcă se „înăbuşă” între vale şi deal, parohii şi credincioşi, atunci, dragi creştini, români ai ortodoxismului, avem o problemă, scârţâie ceva, înseamnă că pe undeva, prin părţi „esenţiale”, vorba lui Caragiale, că şi aşa suntem în centenarul morţii sale, presaţi de indiferenţa literară, ministerială, guvernamentală, fiind vorba de promovarea valorilor în universalitate, domeniu în care suntem atât de deficitari. Aşadar, unde s-a ajuns şi mai ales cum s-a dezlănţuit totul în problema rearondării Arhiepiscopiei de Alba Iulia Mitropoliei Sibiului, ceea ce presupune şi o mutare a graniţelor între episcopii, arhiepiscopii, mitropolii, după cum „trist şi abătut, cu durerea în suflet” recunoaşte şi Mitropolitul Andrei, afirmând: „Graba Înaltpreafericitului Irineu mă doare”. Este doar o durere morală, fizică, intelectuală sau este o infuzie de supărare venită de la credincioşi? Sinteza acestora? Aşa se face că Arhiepiscopul Irineu a „detunat” fulgerul în Adunarea Eparhială, cerându-se reechilibrarea teritorială a instituţiilor creştine ortodoxe din arealul celor două Mitropolii – Sibiu şi Cluj-Napoca. Mitropolitul Andreicuţ merge pe mâna Sfântului Sinod, pe uriaşa prestanţă a Preafericitului Daniel, Patriarhul, pe decizia acestora, Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu aprofundează obiectivitatea şi legitimitatea demersului, aşa cum a reieşit la întâlnirea de la Sâmbăta de Sus. Şi atunci, totuşi, ce se câştigă şi ce se pierde? Câştigăm cei aproape 30 km distanţă de Sibiu în detrimentul Clujului, reechilibrăm circumferinţa Mitropoliei Ardealului, ne-am întors la un vechi punct de plecare, vom dispune de mai multe facilităţi creştine de cultură şi civilizaţie, deschizându-se noi posibilităţi de afirmare a ortodoxiei. Ce interese sunt, totuşi, puse în mişcare? Sunt „tendinţe” deocamdată uşor camuflate ca Arhiepiscopul de la Oradea să se ataşeze Mitropoliei Sibiului, creându-se o breşă foarte serioasă în domeniu. Cui ar folosi o asemenea întreprindere? Nu cumva „lucrează” şi necuratul? Care este atitudinea Clujului, această capitală europeană a demnităţii şi înţelepciunii? Cum se poate trece, „aşa dintr-o dată” peste biografia unei asemenea Mitropolii? Cum se „reorganizează” chiar prerogativele mitropolitului: câte greutăţi recad pe umerii episcopilor, arhiepiscopilor, preoţilor şi cum se vor reflecta ele în munca, stilul de coordonare a mitropoliţilor, faptul că Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a aprobat la 21 ianuarie 2012 trecerea eparhiei sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului cu sediul la Sibiu? Ce va face Patriarhia? Cum se va reechilibra balanţa, cunoscut fiind şi faptul că Adunarea Eparhială a Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi Sinodul Mitropoliei Banatului au aprobat trecerea lor la Mitropolia Ardealului? Toate acestea ar duce la următoarea structură: Mitropolia Ardealului ar cuprinde judeţele Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Hunedoara, Alba şi Mureş, iar Mitropolia Clujului, judeţele Cluj – Bistriţa Năsăud – Maramureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj. Deci, ambele mitropolii ar avea patru eparhii. Să sperăm că Preafericitul, Sinodul, vor pune punctul pe „i”. Să dea Domnul să fie într-un ceas bun! Trebuia, se impunea, un referendum? Exact în acest punct, dacă ar fi să respectăm adevărul istoric al credinţei ortodoxe, se interpune Alba Iulia. Şi trebuie s-o facă. Se ştie că aici, recent, s-a descoperit cea mai veche biserică ortodoxă a lui Ieroteu. Se mai ştie că tot în Cetatea Unirii a fost mitropolia lui Mihai Viteazul, trecută apoi la Târgovişte, dar şi încoronarea regelui, reunirea credinţei strămoşeşti – şi-atât de multe alte aspecte ale vieţii bisericeşti. Sinodul din 16-17 februarie trebuie să facă o atentă retrospectivă a mitropoliilor din Transilvania, să nu neîndreptăţească pe niciuna, să spună un nu hotărât „traseismului religios” sub diferitele sale forme. Credem în capacitatea Patriarhului de-a fi drept şi înţelept! Arondarea unor nuclee creştine nu trebuie să fie un moft, o „răzbunare” ci o chestiune de mare înţelepciune. Cine în cine nu are încredere? A nu se uita masa de credincioşi, tradiţiile ei, confortul spiritual, balanţa spre care înclină. Transilvania nu are nevoie de tensionări inutile, de zâzanie spre deliciul uzurpatorilor notorii. Aşadar, ne rearondăm, dar „să ştim şi noi”. Dorim să nu fim înţeleşi greşit. Aceste rânduri sunt ale unui slujitor şi apărător al credinţei străbune, ce n-a putut fi corupt de-a lungul vremii, care doreşte ca viaţa bisericească să rămână o lecţie de armonie şi demnitate naţională care iubeşte seva Rugăciunii precum un răsărit de soare!

Ion MĂRGINEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News