COVID-19 prezintă doar un risc mediu pentru lucrători. Angajatorii vor aplica măsuri mai puțin costisitoare la locul de muncă – poziția Comisiei și a Parlamentului European
COVID-19 prezintă doar un risc mediu pentru lucrători. Angajatorii vor aplica măsuri mai puțin costisitoare la locul de muncă – poziția Comisiei și a Parlamentului European
COVID-19 reprezintă un risc mediu pentru lucrători. Parlamentul European a acceptat poziția Comisiei, după numeroase obiecții
Parlamentul European a acceptat joi poziţia Comisiei Europene conform căreia COVID-19 reprezintă doar un risc mediu pentru lucrători, ceea ce le va permite angajatorilor să aplice la locul de muncă măsuri de securitate mai puţin stringente şi mai puţin costisitoare faţă de situaţia în care ar fi fost o ameninţare de nivel ridicat, scrie Agerpres.
Potrivit Reuters, europarlamentarii şi-au retras obiecţiile după ce au primit din partea executivului comunitar garanţii cu privire la siguranţa sanitară la locul de muncă.
Comisia Europeană a clasificat noul coronavirus în grupa a treia de risc pentru angajaţi, pe o scară de unu până la patru, ceea ce a atras proteste din partea unor europarlamentari socialişti şi ecologişti, care au ameninţat că vor încerca să formeze în Parlamentul European o majoritate care să respingă această hotărâre mai puţin avantajoasă pentru salariaţi în raport cu angajatorii.
Această clasificare are efecte asupra costurilor pe care angajatorii trebuie să le suporte. De asemenea, deşi angajatorii sunt obligaţi să ia măsuri de asigurare a securităţii sanitare, pentru o boală inclusă în clasa a treia ei sunt mai puţin expuşi riscului de a se confrunta cu procese penale declanşate de angajaţii care consideră că s-au îmbolnăvit la locul de muncă.
Conform unei directive europene pe care s-a bazat în decizia sa Comisia Europeană, un agent biologic din grupa a treia de risc, cum a fost acum clasificat noul coronavirus de către aceasta, poate provoca boli grave şi poate reprezenta un pericol semnificativ pentru angajaţi, dar în general pentru acesta există profilaxie şi un tratament eficace disponibil. În schimb, un agent biologic din grupa a patra presupune ”un risc ridicat de răspândire în comunitate” şi pentru acesta nu există profilaxie sau un tratament eficace disponibil.
La o primă discuţie pe această temă, pe 20 mai, majoritatea eurodeputaţilor s-au declarat împotriva includerii noului coronavirus în grupa a treia de risc, remarcând faptul că deocamdată pentru virusul SARS-CoV-2 nu există un tratament eficace şi în plus este un virus foarte contagios, motiv pentru care au estimat că acesta ar trebui inclus mai degrabă în grupa a patra de risc, cea mai ridicată.
În final însă, în urma ultimelor discuţii dintre Comisia Europeană şi europarlamentari s-a ajuns la o înţelegere în urma căreia moţiunea prin care urma să fie blocată propunerea Comisiei a fost respinsă în comisia PE pentru forţă de muncă şi afaceri sociale. Astfel, comisarul european pentru pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a promis că executivul comunitar ”va încuraja puternic statele membre să se asigure că instrucţiuni scrise vor fi furnizate tuturor lucrătorilor expuşi coronavirusului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile România va avea parte de o zi cu vreme rece sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe fondul condițiilor meteorologice specifice toamnei târzii. Temperaturile vor rămâne modeste în cea mai mare parte a țării, cu valori negative în timpul nopții și dimineții, în […]
,,Construcția turismului” – De la teorie la practică. Turism în cuvinte simple Speranțele multor oameni se îndreaptă către turism pentru că pare a fi o cale de dezvoltare accesibilă și ,,la îndemâna oricui”. Pe plan local aceste speranțe se reflectă practic în creșterea numărului de pensiuni, unități de cazare care apar în fiecare an și […]
A amenințat că aruncă în aer un tren de călători: Cu ce sancțiune s-a ales bărbatul de 62 de ani
A amenințat că aruncă în aer un tren de călători: Cu ce sancțiune s-a ales bărbatul de 62 de ani Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Bistrița, a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a amenințat că va arunca în aer un tren de […]
