Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Coriandrul şi feniculul – condimente şi medicamente deopotrivă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Pe vremuri, ţăranii considerau seminţele ca păstrătoare ale vieţii, adevăr demonstrat şi de medicina modernă, care a descoperit că, înainte să se transforme în plante verzi, ele conţin energii uriaşe şi substanţe benefice pentru organism. Deşi par uscate şi moarte, sunt organisme vii, bogate în nutrienţi.

coriandru-fenicul

Din seminţe se pot prepara şi remedii sub formă de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Spre exemplificare am ales coriandrul şi feniculul, ce n-ar trebui să lipsească din farmacia verde a oricărei gospodării, pentru că nu doar adaugă aromă mâncărurilor, ci sunt şi foarte bune pentru sănătatea organismului.

Coriandrul Cartea de vizită

Coriandrul este o specie de plantă erbacee din familia morcovului și a pătrunjelului, înaltă de 30–100 cm, cu flori albe sau roz şi fructe în formă de globuleţe, bogate în minerale, printre care potasiu, calciu, mangan, fosfor, fier și magneziu, vitaminele A, C și K, vitamine din complexul B, dar şi uleiuri eterice. Datorită frunzelor sale asemănătoare cu ale pătrunjelului, coriandrul a primit numele de pătrunjel chinezesc. La origine este o plantă care creşte în Asia, pe dealuri însorite şi în zone nu foarte bogate în precipitaţii, utilizată de mii de ani în India, Iran şi China. Are seminţele uşor picante şi foarte bogate în ulei volatil, cu o aromă dulce şi oarecum grea. Interesant este că, atunci când sunt proaspete, seminţele de coriandru au un miros neplăcut de ploşniţă, greu de suportat, pentru ca, pe măsură ce se usucă, să capete un parfum subtil, apropiat de cel al lăcrămioarelor. La noi, coriandrul creşte doar cultivat, nu se găseşte spontan sau sălbăticit.

Tratamente cu coriandru

*Anxietate. Seminţele de coriandru erau folosite dintotdeauna în Iran pentru eliminarea anxietăţii şi a insomniei. Vă recomandăm împotriva acestor tulburări psiho-emoţionale un tratament simplu, cu pulbere de coriandru, din care se iau câte 2 grame de 4 ori pe zi, în cure de 49 de zile, cu 10 zile de pauză.

*Diabet. Seminţele de coriandru ajută la normalizarea nivelului de insulină la diabetici şi diminuează colesterolul. Se consumă infuzie combinată din seminţe de coriandru, câte un litru zilnic, în locul apei de băut.

*Colici abdominale la adulţi. Se administrează 1-3 căni de infuzie fierbinte de seminţe de coriandru. Este un puternic carminativ (elimină gazele intestinale) şi spasmolitic. Frunzele de coriandru Au apărut şi la noi, mai ales la sectoarele de produse alimentare din supermarketuri (uneori sub numele de “cilantro”). Se consumă în salate, ca adaos la sandviciuri sau antreuri etc. Ele au şi câteva proprietăţi medicinale foarte valoroase:

*Alergie. Frunzele de coriandru conţin antihistaminice naturale, vitamina C şi bioflavonoide ce reduc reacţiile alergice de tipul febrei fânului. Se consumă sub formă de salată, în cure de minimum 12 zile, fiind recomandate mai ales în timpul perioadelor când expunerea la factorii alergeni este mai intensă. lHemoroizi şi varice. Conţi­nutul ridicat de bioflavonoide din frunzele de coriandru ajută în cazurile de hemoroizi, varice şi alte probleme ale venelor. Se consumă, de asemenea, sub formă de salată.

Precauţii şi contraindicaţii

Uleiul volatil conţinut de seminţele de coriandru poate provoca la unele persoane reacţii alergice, resimţite mai ales la nivel respirator. În cazul alergiei la coriandru, se observă dificultate în respiraţie, senzaţie de catâr, usturime pe căile respiratorii. Din acest motiv se recomandă prudenţă în administrarea acestei plante, care la început se va lua în doze mici (0,5 grame zilnic).

Feniculul Cartea de vizită

Feniculul sau molura este o plantă erbacee perenă, comestibilă, al cărei areal natural cuprinde regiunea mediteraneeană şi sud-vestul Asiei (de la est la vest din Maroc şi Portugalia până în Pakistan). Are tulpina dreaptă, cilindrică, fin striată longitudinal, înaltă până la doi metri şi ramificată începând de la bază. Florile sunt mici, galben-aurii, dispuse în umbrele mari, terminale. Fructele mature au culoare cenuşie sau brun-verzuie, cu miros plăcut şi gust dulceag, foarte asemănătoare cu ale mărarului. Adus la noi din Grecia sau, după alte surse, chiar din Egiptul antic şi cultivată încă din vremea dacilor, este frecvent utilizat drept condiment şi plantă medicinală, mai ales în Banat şi în sudul Transilvaniei.

În medicina populară românească, decoctul seminţelor se dădea copiilor mici pentru “mătrice” (afecţiuni abdominale). Fiertura de seminţe de fenicul se lua pentru a spori secreţia laptelui la femei şi pentru a uşura durerile abdominale în perioada “rândurilor roşii” (menstre). Seminţele de fenicul au o aromă dulce, un efect de stimulare a digestiei şi a metabolismului blând, fiind probabil planta condimentară cel mai bine tolerată de organism. Poate fi administrată şi bolnavilor de gastrită sau cu colonul iritabil.

Tratamente cu fenicul

*Colici abdominale la sugari şi la copii. Seminţele de fenicul sunt la ora actuală cel mai bun medicament din lume împotriva acestei tulburări. Ele reduc spasmele intestinale, împiedică formarea gazelor şi cresc motilitatea intestinului subţire, reduc durata medie de plâns a sugarilor datorită colicilor la mai puţin de 9 ore pe săptămână (faţă de 16 ore pe săptămână), elimină complet colicile la 35% din copiii trataţi, nu au nici un fel de efecte adverse. Se administrează zilnic infuzia obţinută din 15-20 de seminţe la cană, care se ia în 3 reprize.

*Dismenoree. Seminţele de fenicul pot fi folosite cu succes contra dismenoreei primare, fiind eficiente şi fără efecte secundare. Se administrează sub formă de tinctură, din care se iau câte 50 de picături de şase ori pe zi. Pentru efecte calmante asupra crampelor abdominale rapide, se recomandă infuzia fierbinte.

*Balonare, dureri abdominale produse de balonare. Seminţele de fenicul sunt recomandate pentru probleme digestive cum sunt balonarea, indigestia, dureri cauzate de acumulările de gaze, sindromul colonului iritabil. Se administrează sub formă de pulbere, din care se ia câte jumătate de linguriţă, înainte şi după fiecare masă.

*Gastrita hiperacidă. Într-un pahar de lapte clocotit se pune o lingură de seminţe de fenicul şi se lasă să se infuzeze vreme de 30 de minute. Se consumă pe stomacul gol. Cu condiţia să suportaţi laptele, efectele calmante gastrice sunt rapide şi pe termen lung.

*Astm alergic Se consumă zilnic jumătate de litru de infuzie combinată de seminţe de fenicul, în cure de 2 luni, cu 14 zile de pauză. Are efecte antiinflamatoare şi antispastice (acţionează la nivelul sistemului nervos central), reducând intensitatea şi frecvenţa crizelor de astm.

*Menopauză. De-a lungul timpului, seminţele de fenicul au fost folosite popular pentru efectele lor hormonale echilibrante şi reîntineritoare. Ele au un efect estrogen blând şi puternic, reducând pierderile de substanţă osoasă, menţinând elasticitatea şi strălucirea pielii, protejând împotriva bolilor degenerative. Se administrează sub formă de infuzie combinată, câte 2 căni pe zi, în cure de 3 luni cu o lună de pauză. Precauţii şi contraindicaţii Depăşirea dozei zilnice normale de fenicul, adică 0,09 grame pe kilogram-corp, provoacă fenomene severe gastro-intestinale (iritaţii, colici) şi nervoase (spasme, tulburări senzoriale).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului

Mădălina Opriș

Publicat

în

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea