Actualitate
Copiii, ultimii în ordinea priorităților de vaccinare anti-COVID propusă de Guvern. Medicii, profesorii și preoții, prioritari
Potrivit documentului publicat de Guvern, vaccinarea gratuită pentru “personalul din unitățile de învățământ și creșe” este prevăzută în Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în etapa a II-a. Acest document stabilește ordinea priorităților în privința vaccinării.
Pentru etapa I, vaccinarea se va organiza la locul de muncă și prin centrele de vaccinare fixe și mobile, iar pentru etapele II și III vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie, centre drive-through.
Conform strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România vaccinarea este voluntară și ne-obligatorie.
Concret, în prima etapă sunt pe listă lucrătorii din domeniul sănătății și social – sistem public și privat:
a) Personalul din spitale și unități ambulatorii, respectivpersonalul medico-sanitar, personalul
auxiliar, personal administrativ, securitate și pază și alte categorii;
b) Personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;
c) Personalul din medicina primară – din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și
asistență medicală comunitară;
d) Personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
e) Personalul din serviciile stomatologice;
f) Medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical;
g) Paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare;
h) Personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale;
i) Personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu;
j) Personalul din serviciile de sănătate publică și anume din Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică;
k) Personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
l) Personalul din centrele de dializă și transfuzii;
m) Personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.
În a doua etapă sunt alte două sub-etape:
Etapa a II-a
a) Populația la risc
i. Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
ii. Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile
vaccinurilor utilizate.
b) Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
i. Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv parlament, președinție,guvern, ministere și instituții subordonate acestora;
ii. Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității
judecătorești;
iii. Personalul din sectorul economic vital:
Procesare, distribuțieși comercializare a alimentelor de bazăși anume:panificație, lactate, carne, fructe și legume;
Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
Unități de producție, transport și distribuție gaze;
Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
Transport de persoane și mărfuri;
Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale:
Comunicații și anume serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale
iv. Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
v. Personalul poștal și din servicii de curierat;
vi. Personalul cultelor religioase;
vii. Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS COV 2 cum ar fi:reportaje în unități medicale;
viii. Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.
Apoi în etapa a III-a este populația generală, categorie în care copiii apar la final.
Etapa a III-a Populația generală
a) Populația adultă;
b) Populația pediatrică, în funcție de evoluția epidemiologică și de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.
“Pentru etapele a II-a și a III-a, vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe și
mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie, centre drive-through.
Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, vaccinarea se va face prin programare electronică, telefonică, sau prin intermediul medicului de familie, datele fiind colectate într-o platformă unică”, prevede documentul.
Tot pe pagina oficială a strategiei, autoritățile prezintă și un mic dicționar de vaccinare, cu termeni și definiții:
Adjuvant
Ingredient care intră în compoziția vaccinului și care ajută la crearea unui răspuns imun mai puternic în corpul pacientului. Cu alte cuvinte, adjuvanții, așa cum indică și numele, ajută vaccinurile să fie mai eficiente. Multe vaccinuri produse astăzi includ doar mici părți din compoziția microbilor, ca de exemplu proteine componente, în loc să folosească virusuri sau bacterii întregi. Aceste vaccinuri au nevoie adeseori de adjuvanți pentru a produce apariția unui răspuns imun suficient de puternic încât să asigure protecția persoanei vaccinate față de patogenul împotriva căreia a fost conceput vaccinul.
Anticorp
Proteină care se formează în organism ca răspuns la o substanță străină (la antigen).
Antigen
Orice substanță care, odată ajunsă în organism, este recunoscută ca nefiind proprie acestuia și determină apariția unui răspuns imun, ce vizează neutralizarea și eliminarea ei.
ARN-mesager
Moleculă ce mediază transferul informației genetice din nucleu către structurile responsabile de producerea unor proteine.
Centre mobile de vaccinare
Centre de vaccinare/caravane mobile organizate în diferite etape ale procesului de vaccinare. Organizarea și amenajarea acestor centre mobile de vaccinare se vor face, atunci când este necesar, pentru a facilita accesul la vaccinare al persoanelor ce deservesc activități esențiale, al persoanelor aflate în centre rezidențiale și medico-sociale și, după caz, al persoanelor din rândul populației generale pentru care accesul la vaccinare este limitat. Organizarea și amenajarea centrelor mobile de vaccinare se vor face cu respectarea tuturor normelor de siguranță și a normelor igienico-sanitare, pentru a facilita accesul persoanelor la vaccinare, a eficientiza procesul de vaccinare, a evita supraaglomerarea sau sacrificarea dozelor de vaccin.
Centre de vaccinare drive-through
Centre de vaccinare fixe amenajate în mod special pentru etapa a III-a a procesului de vaccinare, etapă adresată populației generale. Organizarea și amenajarea acestor centre se vor face în marile aglomerări urbane, în zone care permit accesul persoanelor cu mijloace auto proprii. Organizarea și amenajarea centrelor de vaccinare drive-through se vor face cu respectarea tuturor normelor de siguranță și a normelor igienico-sanitare, pentru a facilita accesul persoanelor la vaccinare, a eficientiza procesul de vaccinare, a evita supraaglomerarea sau sacrificarea dozelor de vaccin. Organizarea unor astfel de centre drive-through este propusă prin strategia Organizației Mondiale a Sănătății.
Eficacitatea unui vaccin
Potențialul unui vaccin de a proteja împotriva unei boli. Acest potențial este măsurat în cadrul studiilor clinice controlate și exprimat ca un procentaj de scădere a bolii în grupul de pacienți vaccinați, în comparație cu un un grup nevaccinat, ambele grupuri fiind incluse în respectivele studii clinice.
Eficiența unui vaccin
Probabilitatea ca acel vaccin să confere imunitate într-o populație atunci când este folosit în circumstanțe de vaccinare de rutină (așadar nu în cadrul studiilor clinice). Eficiența reprezintă o imagine din lumea reală a felului în care un vaccin scade incidența bolii într-o populație. Prin eficiență se evaluează, în condiții naturale (și nu de laborator), balanța netă dintre beneficiile și potențialele reacții adverse.
Farmacovigilență
Știința și activitățile legate de detecția, evaluarea, înțelegerea și comunicarea efectelor adverse ce urmează vaccinării sau altor probleme legate de vaccin sau imunizare.
Imunitate
Mecanismul de răspuns al organismului în lupta împotriva virusurilor, bacteriilor și a altor substanțe străine. Dacă o celulă sau un țesut (ca de exemplu o bacterie sau un organ transplantat) sunt recunoscute ca fiind străine, sistemul imun va reacționa împotriva „invadatorului”. Sistemul imun este metoda organismului de a lupta împotriva invaziilor din exterior.
Imunizare
Procesul prin care o persoană este făcută imună sau rezistentă la o boală infecțioasă, de obicei prin administrarea unui vaccin. În general, termenul de imunizare este folosit interșanjabil cu cel de inoculare sau vaccinare. În realitate, vaccinarea este o formă de imunizare activă, prin care corpul învață să recunoască un anumit microorganism străin și să lupte eficient împotriva acestuia. Imunizarea pasivă se poate obține prin administrarea de anticorpi externi ce vor ajuta temporar la întărirea răspunsului organismului, fără a activa memoria sistemului imun față de acel microorganism. De asemenea, imunizarea poate fi obținută în mod natural, după contractarea bolii.
Imunogenitate
Abilitatea unui vaccin de a induce un răspuns imun.
Patogen
Microorganism sau macroorganism care, într-un organism animal sau vegetal, determină apariția unui proces patologic.
Platformă de vaccinare
Ansamblu de tehnologii și principii utilizate în dezvoltarea și producerea vaccinurilor.
Program național de vaccinare
Componentă organizațională a Ministerului Sănătății dintr-o țară, cu misiunea de a preveni bolile, dizabilitățile sau decesul survenite în urma bolilor prevenibile prin vaccinare la adulți și la copii. Un program național de vaccinare este un program guvernamental ce se desfășoară în cadrul legal reglementat de politicile generale de sănătate ale statului respectiv.
Răspuns imun
Reacție a organismului ca urmare a identificării unei substanțe recunoscute ca nefiind proprie acestuia.
RCP
Rezumat al caracteristicilor produsului care conține informații despre: compoziția cantitativă și calitativă, forma farmaceutică, indicații terapeutice, doze și mod de administrare, contraindicații, atenționări speciale, reacții adverse, utilizarea în sarcină și alăptare, supradozaj, proprietăți farmacologice, proprietăți farmaceutice și autorizația pe piață.
Reticența la vaccinare
Întârzierea sau amânarea deciziei privind acceptarea sau refuzul unui vaccin, în ciuda disponibilității acestuia. Reticența la vaccinare este o variabilă complexă, variabilă în timp și dependentă de factori contextuali, individuali, sociali sau psihologici.
Seroprevalență
Numărul de persoane ce prezintă anticorpi detectabili în ser specifici pentru un anumit patogen. De obicei, seroprevalența se raportează ca proporție (ex.: la 100, 1000) de locuitori.
Vaccin
Preparat biologic ce îmbunătățește imunitatea față de o boală. Un vaccin conține, de regulă, un agent ce seamănă cu un microorganism infecțios, și este adesea produs din: forme slăbite sau ucise ale acelui microb, din toxinele pe care acesta le eliberează, sau din una dintre proteinele de pe suprafața sa. Vaccinul stimulează sistemul imun al organismului, făcându-l să recunoască agentul injectat ca fiind străin, să îl distrugă și să îl ˝țină minte˝. Sistemul imun își va folosi apoi aceste amintiri pentru a distruge mai ușor microorganismul după care a fost modelat vaccinul
Vaccin candidat
Vaccin care este luat în considerare de către autoritățile internaționale de reglementare pentru aprobare.
Vaccinare
Inocularea cu un vaccin în scopul obținerii imunității în fața unei boli.
Actualitate
Modificări la CĂRȚILE DE IDENTITATE: Informațiile, completate de grupa sanguină și de factorul Rh al titularului
Cărțile de identitate ale românilor vor fi modificate în perioada care urmează. Astfel, vei găsi în buletin mai multe date relevante care, în condiții uzuale, au chiar potențialul de a-ți salva viața.
La momentul de față, în buletinele aflate în circulație în România, găsești o serie stufoasă de date, dar niciuna din spectrul medical. În mare parte, vorbim de numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia și Codul Numeric Personal. Acestora și se va adăuga grupa sanguină și factorul Rh, după cum se arată într-un proiect legislativ care s-a bucurat deja de un raport favorabil din partea comisiilor și urmează să ajungă la primul vot din Parlament.
Ce spune legea despre cărțile de identitate, ce se schimbă
Informațiile actuale din cărțile de identitate au fost definite în urmă cu aproximativ 18 ani prin intermediul OUG 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Proiectul legislativ disponibil la această adresă își propune să adauge noi informații ce vor apărea în actele de identitate.
O carte de identitate simplă, în conformitate cu OUG 97/2005, are în prezent următoarele înscrisuri:
-numele și prenumele titularului;
-sexul;
-cetățenia titularului;
-data nașterii titularului;
-semnătura olografă a titularului;
-imaginea facială a titularului;
-CNP-ul;
-adresa de domiciliu a titularului.
În cazul cărții electronice de identitate, pe lângă datele menționate mai sus inscripționate pe buletin, pe cipul din interior vor fi integrate:
-datele din formatul tipărit;
-prenumele părinților titularului;
-locul nașterii titularului;
-certificate pentru autentificare sau semnătură electronică și, după caz, certificate pentru semnătură electronică calificată;
-datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.
Cum vor arăta noile buletine
Potrivit noului proiect legislativ ce urmează să ajungă la Senat pentru primul vot din Parlament, datele cu caracter personal menționate mai sus vor fi completate de grupa sanguină și de factorul Rh.
Măsura este necesară, potrivit inițiatorilor, deoarece “cunoașterea de către personalul medical a grupei sanguine și a factorului Rh este esențială nu numai pentru victimele accidentelor rutiere, ci și în cazul bolnavilor cu diferite afecţiuni care se prezintă sau sunt aduși la unitățile de primiri urgenţe în stare de inconștienţă/ imposibilitate de colaborare sau chiar fără aparținători”.
Cu alte cuvinte, acele detalii aparent neimportante au potențialul cât se poate de autentic de a salva vieți în multe circumstanțe, mai ales într-o țară precum România unde accidentele de anvergură sunt la ordinea zilei. Rămâne să vedem dacă inițiativa va trece de votul Parlamentului, înainte să fie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.
Sursa: playtech.ro
Actualitate
Percheziții DNA la ISCTR Cluj într-un dosar de luare de mită: Ispectoratul are ca arie de responsabilitate și judeţul Alba
Percheziții DNA la ISCTR Cluj într-un dosar de luare de mită: Ispectoratul are ca arie de responsabilitate și judeţul Alba
În cursul dimineții de miercuri, 4 octombrie, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj a fost ridicat de procurorii DNA, fiind suspectat de luare de mită, scrie G4media.
Conform ultimei declarații de avere depuse, Bogdan Durlea deține o casă, împreună cu soția sa, în Borșa, de 110 mp, cumpărată în anul 2022 și un teren intravilan de 395 mp în Baia Mare, achiziționat tot în anul 2022.
Soția sa mai are două case și un apartament în Borșa, primite donație, și un apartament cumpărat în 2008 în Cluj-Napoca.
De asemenea, aceasta mai are un teren intravilan de aproximativ 1500 de mp cumpărat în anul 2014, în Borșa, un alt teren intravilan în Borșa de 255 mp și alte două terenuri agricole de aproximativ 20.000 de mp, tot în Borșa, dobândite prin donație.
Bogdan Durlea are în garaj două mașini, un Opel din 2010 și un Audi din 2015, dar și o motocicletă din 2021.
Nu are conturi bancare sau bijuterii trecute în declarația de avere, în schimb are două credite scadente unul în 2049, de aproximativ 400.000 de lei, și unul în 2027 de 25.000 de lei.
Bogdan Durlea a câștigat în 2022, în calitate de Inspector Șef Teritorial la ISCTR suma de 72.191 lei, iar soția sa, comisar ANPC, suma de 53694 lei.
Din 2014 până în 2021, Bogdan Durlea a fost director al sucursalei Baia Mare a companiei de stat Conversmin.
Actualitate
Noua lege a pensiilor 2024: Unele pensii se vor majora cu 30%. Cum se calculează punctajul
Noua lege a pensiilor 2024: Unele pensii se vor majora cu 30%. Cum se calculează punctajul
Potrivit noilor formule de calcul propuse în proiectul de lege aflat în lucru la Guvern, pensiile ar trebui să crească în ansamblu cu 16%, a declarat fostul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Doina Pârcălabu, la Antena 3.
Citește și: Pensii 2023: Când intră banii pe octombrie și cine va primi până la 1.000 de lei în plus la pensie
Surpriza este că sunt pensii care cresc și cu peste 30%, fără indexarea cu rata inflației. Calculele au fost făcute de mai mulți specialiști pornind de la noua formulă de calcul de la pensii, conform sursei citate.
„Vedem că unele pensii vor crește și cu un procent de 30%, altele cu alte procente, și unele nu ar trebui să crească, pornind de la numărul total de puncte. Conform principiului că niciun venit nu trebuie să fie diminuat, atunci acele pensii vor rămâne la cuantumul actual”, a declarat Doina Pârclălabu.
Citește și: Vechime în muncă 2023: Contribuția la sistemul public de pensii, MAJORATĂ de la 1 octombrie. Cine poate cumpăra vechime pentru pensionare
Astfel, bărbaților le crește pensia mai mult pe această lege pentru că ei au avut, prin această formulă de determinare a punctajului, stagiul complet de cotizare care a plecat de la 30 de ani.
În funcție de anul pensionării
Conform noilor calcule, persoanele care s-au pensionat între anii 2001 și 2008, vor înregistra creșteri de pensii cu procente în 20 și 20,67%. Acest lucru este calculat în funcție de luna și anul nașterii și luna și anul pensionării.
Cei născuţi între ianuarie-martie 1944 şi sunt pensionaţi între ianuarie şi martie 2007, pot ajunge la 24% creştere (pentru că la stagiul de cotizare – la trei luni se mai adăuga o lună).
Citește și: O nouă lege a pensiilor din ianuarie 2024. Majorarea pensiilor diferențiat: Pensiile mici indexate cu un procent mai mare
Persoanele născute între iulie și septembrie 1946 și pensionate între lunile ianuarie- iulie 2010, ar putea înregistra creșteri de pensie de până la 30%.
Femeile pot primi 12% în plus
În toamna anului 2010 a fost modificat indicele de corecție și astfel procentul de creștere al pensilor ar putea fi de 13-28%. Totodată, în anul 2015 a fost atins numărul maxim de ani de cotizare la bărbați, respectiv 35 de ani, și procentul ar putea crește la 30%.
„Pe de altă parte femeile vor putea înregistra o creștere de maximum 12%, pentru că stagiul de cotizare a pornit de la 25 de ani”, a spus fosta șefă a Casei Naționale de Pensii.
Sursa: stiripesurse.ro
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
4 octombrie: Ziua Internațională a Animalelor. 10 moduri prin care poți sărbători ”World Animal Day”
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
Cel mai vârstnic student din România învață la Universitatea din Alba Iulia: Aurel Voicu va fi absolvent de masterat la aproape 90 de ani
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
ACCIDENT în Alba Iulia: Un bărbat a căzut în gol de pe acoperișul unei hale dezafectate din muncipiu
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 70 de ani a murit, strivit de un copac tăiat de altă persoană chiar în curtea sa
-
Sportacum 18 ore
Alba, gazdă a proiectului „Footbal in Heaven”!!! 30 de fani europeni, pe stadioanele din Cugir, Baia de Arieș, Săsciori, Șugag și Zlatna, printr-un proiect FRF-AJF Alba
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Avarie la rețeaua de apă potabilă din Cugir. Alimentarea apei, întreruptă pe două străzi din oraș