Copiii din România încep să utilizeze rețele de socializare de la vârsta de 5-19 ani. STUDIU
Intervalul vârstelor când folosirea rețelelor de socializare devine tot mai semnificativă, în ceea ce privește copiii din România. Astfel, în intevalul 5-10 ani, 32% din părinți au afirmat că fiul sau fiica lor folosc TikTok, 21% Instagram, 19% Facebook și 17% Snapchat, potrivit unui studiu al Organizației Salvați Copiii. Vizionarea de conținut video are incidența maximă la copiii cu vârsta sub 5 ani, de aproximativ 80% și scade spre 50% în cazul adolescenților, mai arată studiul.
4% dintre adolescenții de 16 – 17 ani sunt online între 4-6 ore pe zi și 14% depășesc 6 ore pe zi.
2 din 5 copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare pe internet, în creștere cu aproximativ 3 puncte procentuale, comparativ cu 2021, arată cel mai recent studiu realizat în rândul copiilor.
Vizionarea de conținut video și jocurile sunt principalele activități indicate de părinți, întrebați ce face fiul / fiica pe internet, cu mențiune că vizionarea de conținut video are incidența maximă la copiii cu vârsta sub 5 ani, de aproximativ 80% și scade spre 50% în cazul adolescenților. Utilizarea rețelelor de socializare crește semnificativ odată cu vârsta, cu un accent deosebit pentru Instagram și Whatsapp, accesate de 86% dintre adolescenți, urmate de TikTok (70%). Conform datelor din cel mai recent sondaj derulat de Organizația Salvați Copiii în rândul părinților în luna ianuarie 2024, adolescenții de 16-17 ani petrec o perioadă considerabilă de timp navigând pe internet, cu 34% dintre ei fiind online între 4-6 ore pe zi și 14% depășind 6 ore pe zi.
Un procent semnificativ de părinți (75%) declară că cea mai mare îngrijorare a lor legată de utilizarea internetului de către copii este expunerea acestora la conținut nepotrivit pe internet sau de posibilitatea ca aceștia să fie contactați online de persoane pe care nu le cunosc în viața reală (70%). În plus, 59% dintre părinți se tem că copiii lor ar putea fi victime ale infracțiunilor pe internet. Aceste cifre arată o conștientizare crescută a riscurilor online și subliniază nevoia de strategii eficiente pentru protecția copiilor în mediul digital.
Date din cercetare:
Vizionarea de conținut video și jocurile sunt principale activități indicate de părinți întrebați ce face fiul / fiica pe internet. Observăm că vizionarea de conținut video are incidența maximă la copiii cu vârsta sub 5 ani, de aproximativ 80% și scade spre 50% în cazul adolescenților.
Intervalul de vârstă în care utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă este de 5-10 ani, spre exemplu 32% dintre părinții cu copii de această vârstă afirmă ca fiul / fiica lor utilizează TikTok, 21% Instagram, 19% Facebook și 17% Snapchat.
Doar 9% dintre părinți declară că știu faptul că copilul lor s-a confruntat în ultimul an cu o situație neplăcută online, procentul fiind mai mare (13%) în cazul părinților ai căror copii au vârsta între 13 și 15 ani și mai mic (7%) în cazul părinților ai căror copii au între 16-17 ani.
11% dintre părinți declară că nu știu dacă copiii lor s-au confruntat cu probleme pe internet, în timp ce 80 % dintre ei susțin faptul că copiii lor nu au experimentat probleme în mediul online.
Prin comparație cu percepția părinților asupra comportamentului online al copiilor, ancheta derulată în 2023 de Salvați Copiii printre copiii cu acces la internet, cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani, arată că:
Doi din cinci copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare pe internet, în creștere cu aproximativ 3 puncte procentuale, comparativ cu 2021;
Doar 17% dintre copii admit că au trimis altora astfel de mesaje cu conținut ofensator;
Ponderea fetelor care afirmă că au fost jignite pe internet este cu 12 puncte procentuale mai mare decât a băieților care au avut o astfel de experiență, iar copiii din mediul rural afirmă într-o măsură mai ridicată că au fost jigniți /deranjați pe internet comparativ cu cei din mediul urban;
77 % dintre copii afirmă că petrec cel puțin 3 ore zilnic, pe internet.
Studiile realizate de către Organizația Salvați Copiii de-a lungul timpului arată că fenomenul de cyberbullying continuă să reprezinte principala amenințare pentru copii în mediul virtual.
Astfel, doar 3 din 10 victime ale abuzului cibernetic au avut încredere să discute cu cineva despre incident, de obicei un prieten. Pentru că traumele le afectează modul de funcționare și randamentul școlar, este crucial ca părinții și profesorii să înțeleagă că într-o astfel de situație toți copiii implicați sunt victime, indiferent de rolul pe care îl au (victimă, agresor, martor) și au nevoie de ajutor din partea adulților pentru a gestiona situația și a reduce efectele.
Pentru a marca Ziua Siguranței pe Internet din acest an, Organizația Salvați Copiii pune la dispoziția părinților ghidul „Copilul tău este în siguranță pe internet?”, o resursă practică creată pentru a-i ajuta să aibă o mai bună înțelegere a pericolelor online și pentru a le oferi suport în sprijinirea copiilor și adolescenților în navigarea lor sigură pe internet. Ghidul, care poate fi descărcat de pe oradenet.ro, poate fi adaptat pentru orice grupă de vârstă și abordează aspecte precum importanța implicării în educația online a copilului sau identificarea riscurilor principale online, oferind modalități de intervenție și sprijin. Acesta promovează, totodată, construirea de legături puternice cu copilul atât în mediul offline, cât și în lumea online. Ghidul răspunde, de asemenea, la întrebări și curiozități comune din partea părinților și îi invită la dezbateri și schimb de experiențe.
„În lumea digitală de astăzi, siguranța copiilor noștri pe internet este o responsabilitate comună. Este esențial ca autoritățile să ne ofere sprijinul necesar, părinții să fie bine informați și să lucrăm împreună pentru a elimina abuzurile online. Organizația Salvați Copiii, prin proiectul european dedicat siguranței online pe care îl implementează din anul 2008, se angajează activ în realizarea periodică de studii și cercetări pentru a înțelege mai bine provocările digitale ale zilelor noastre. Misiunea noastră este de a oferi sprijin cuprinzător prin resurse informative accesibile tuturor, contribuind astfel la educarea și conștientizarea publicului larg. De asemenea, punem la dispoziție o linie de consiliere pentru a aborda problemele întâmpinate pe internet și o linie de raportare a conținuturilor ilegale sau dăunătoare, lucrând în strânsă colaborare cu autoritățile competente. Eforturile noastre comune sunt esențiale pentru a asigura un mediu online sigur pentru copiii noștri. Este esențial să dezvoltăm în continuare strategii în cadrul politicilor publice care să garanteze respectarea drepturilor copiilor în mediul online”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România.
Salvați Copiii lansează invitația tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, de a derula, pe parcursul lunii februarie, sesiuni de informare la clase, care să abordeze principalele riscuri cu care copiii se confruntă online, având ca suport didactic materialele puse la dispoziție de echipa Ora de Net, disponibile gratuit pe platforma www.oradenet.ro.
Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii.
Pentru a combate fenomenul imaginilor şi materialelor video care înfățișează abuz sexual asupra copiilor, Organizația Salvaţi Copiii coordonează la nivel national, din anul 2008, proiectul Ora de Net (Safer Internet), în cadrul căruia funcţionează linia de raportare esc_ABUZ (www.oradenet.ro/esc-abuz), unde utilizatorii de Internet pot raporta conţinutul ilegal. Punctul de raportare operat de Salvați Copiii face parte din rețeaua globală INHOPE și se derulează în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române. Acesta are ca scop protejarea copiilor de conținutul ilegal accesibil pe internet, combaterea abuzului și exploatării sexuale a copiilor prin mijloace informatice, prin înaintarea rapoartelor primite către autorităţile competente.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot achita facturile și diverse taxe, direct la poștaș: Plăți instant cu cardul Poșta Română a încheiat un parteneriat cu CEC Bank și Visa, care prevede posibilitatea plății serviciilor cu cardul la domiciliu, în toată țara. Soluția a fost testată, iar începând de astăzi, 12 decembrie 2024, românii pot achita instant cu cardul direct […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Actualitateacum 4 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 5 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 3 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Actualitateacum 13 ore
12 decembrie 1916: Consiliul de Miniștri a aprobat transferul Tezaurului României în Rusia