Rămâi conectat

Politică Administrație

Contracte noi în cadrul proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Consiliul Județean Alba continuă activitățile de contractare a serviciilor din cadrul proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Consiliului Județean Alba, doi dintre responsabilii de proiect, Dan Popescu – director tehnic la Consiliul Județean Alba și Dorin Țimonea – expert în comunicare, ne-au prezentat care este stadiul de implementare al investiției de circa 60 de milioane de euro, proiect care va rezolva problema sortării și depozitării gunoiului menajer în județul Alba și va reduce semnificativ facturile la serviciul de salubrizare pentru cetățeni și firme.

Potrivit acestora, în 25 noiembrie 2013 a fost semnat contractul „Servicii de publicitate şi campanie de informare şi conştientizare“ cu prestatorul reprezentat de Asocierea SC Agrafics Communication SRL București și SC Avensa Consulting SRL Iași. Valoarea contractului este de 641.938,90 lei, fără TVA și are o durată de 28 luni de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor, 2 decembrie 2013.

Un alt contract, aflat în procedura de atribuire prin licitație deschisă, este „Supervizarea lucrărilor de construcții din cadrul proiectului“. Valoarea estimată este de 5.056.412  lei fără TVA. Durata contractului este de 47 de luni de la data emiterii ordinului administrativ. Ședința de deschidere a ofertelor va avea loc în 8 ianuarie 2014.

De asemenea, în procedură de atribuire prin achiziție directă se află contractul „Verificarea proiectului tehnic și a documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire pentru depozitul de deșeuri Galda de Jos“. Valoarea estimată, fără TVA, este de 48.811 lei și se va întinde pe o perioadă de 49 de luni.

Informații suplimentare

Contractul „Servicii de publicitate şi campanie de informare şi conştientizare“ are drept scop promovarea sistemului de management integrat al deșeurilor, concomitent cu asigurarea unei bune vizibilități a Proiectului. Prestatorul va derula o campanie de informare și conștientizare care va consta, în principal, în următoarele activități: crearea unui site web al proiectului, producția și diseminarea a 180.000 de pliante, 90.000 de fluturași și 5.000 de afișe, realizarea a 400 de difuzări a unui spot TV și a 800 de difuzări a unui spot radio, publicarea a 20 de machete și 10 advertoriale în presa scrisă, respectiv organizarea a minim 89 de întâlniri în toate localitățile județului.

Supervizarea lucrărilor de construcții presupune acordarea de către prestator a asistenței tehnice specifice în execuția lucrărilor și furnizării de echipamente pentru trei contracte de lucrări: construirea Centrului de management integrat al deşeurilor de la Galda de Jos; închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din mediul urban și construirea stațiilor de transfer la Blaj și Tărtăria.

Ultimul contract are drept obiect furnizarea serviciilor de verificare tehnică de specialitate a documentațiilor tehnice elaborate în cadrul contractului „Asistenţă tehnică oferită de proiectant pe perioada executării lucrărilor de construire a depozitului de deșeuri Galda de Jos“.

Consiliul Județean Alba implementează în perioada mai 2012 – octombrie 2015 proiectul “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba” (Proiectul), co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (POS Media, Axa prioritară 2 – „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor contaminate istoric”). Valoarea totală a Proiectului este de 48.761.526 Euro, fără TVA (212.015.115 lei), din care valoarea eligibilă, conform POS Mediu, este de 43.310.393 Euro (188.313.589 lei). Scopul principal al proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba” este proiectarea unui sistem integrat de management al deșeurilor și programul de investiții pentru județul Alba, care să asigure îndeplinirea obligațiilor legislative.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Proiecte pentru orașul Teiuș: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Proiecte pentru orașul Teiuș: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie Primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, printr-o postare de ieri, 24 aprilie, de pe facebook a anunțat trei proiecte noi pentru teiușeni: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie: ”Împreună cu arhitectul orașului, Claudiu Colev am fost astăzi la București la Ministerul Dezvoltării pentru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea