Contracte de închiriere 2025: ANAF obligă pe cei ce obțin venituri din închirierea de imobile să înregistreze contractele în termen de cel mult 30 de zile de la semnare sau modificarea acestora
Contracte de închiriere 2025: ANAF obligă pe cei ce obțin venituri din închirierea de imobile să înregistreze contractele în termen de cel mult 30 de zile de la semnare sau modificarea acestora
Toți contribuabilii care obțin venituri din închirierea bunurilor personale au obligația să înregistreze contractele de închiriere în termen de cel mult 30 de zile de la semnare sau modificarea acestora, conform legislației în vigoare. Până acum însă nu era clarificată situația în care un imobil este deținut de mai mulți proprietari. Recent, un ordin ANAF a remediat această situație, astfel că cei vizați trebuie să se conformeze noilor reglementări.
ANAF a emis recent un ordin prin care clarifică ce obligații există în cazul imobilelor scoase la închiriere dar care sunt deținute de mai mulți proprietari. Astfel, obligația declarării contractului de închiriere nu va mai putea fi interpretată diferit, nici în cazul unui singur proprietar, nici în cazul coproprietății, atunci când un bun este deținut în comun. În acest caz, obligația înregistrării contractului revine proprietarului, uzufructuarului sau altei persoane desemnate prin contractul de închiriere.

Ordinul ANAF care-i vizează pe cei ce obțin venituri din închirierea de imobile
Publicat în Monitorul Oficial nr. 109, pe data de 6 februarie 2025, Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 161/2025 vine să reitereze prevederile existente și aduce noi reguli privind înregistrarea contractelor de închiriere în România.
Conform noilor reglementări, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor personale sunt obligați să înregistreze contractul de închiriere la organul fiscal competent în cel mult 30 de zile de la semnare sau de la modificarea acestuia.
Totodată, în cazul bunurilor deținute în comun, devine obligatorie desemnarea responsabilului pentru înregistrarea contractului de închiriere. Mai exact, dacă bunul închiriat este deținut în comun, prin contractul de închiriere sau prin actul de modificare a acestuia, trebuie desemnat proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care va îndeplini obligația înregistrării contractului la ANAF.
Pentru contractele de închiriere aflate în derulare la 1 ianuarie 2025 și pentru modificările înregistrate anterior acestei date, noile obligații privind desemnarea persoanei responsabile pentru înregistrarea contractului nu se aplică retroactiv.
Ce obligații au proprietarii
Pentru a se conforma noilor reguli și a evita eventualele sancțiuni, proprietarii au următoarele obligații:
-Să verifice contractul de închiriere și să se sigure că documentul este redactat conform legislației în vigoare;
-Să înregistreze contractul la ANAF, primul pas fiind cel de a depune cererea de înregistrare (formularul C168) în 30 de zile de la semnare, împreună cu o copie a contractului;
-Să respecte obligațiile fiscale, respectiv să declare veniturile obținute și să achite impozitele aferente;
-Să actualizeze informațiile în cazul unor modificări. Cu alte cuvinte, orice schimbare privind termenii contractului trebuie raportată la ANAF în același termen, 30 de zile de la convenirea lor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro
Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro Senatul a adoptat joi proiectul de lege privind Strategia Națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, după ce documentul a fost modificat în Camera Deputaților și retrimis spre dezbatere primei Camere sesizate. Strategia reprezintă un jalon din […]
6-7 august 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor
Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, 6 august 2026 o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri dimineața în zece bazine hidrografice, fiind vizate și cursuri de apă din județul Alba. Potrivit hidrologilor, […]
E jale! 11 luni consecutive de scădere a consumului. Cea mai severă, chiar în iunie 2026. Ultimele date publicate de INS
E jale! 11 luni consecutive de scădere a consumului. Cea mai severă contracție, în iunie 2026. Ultimele date publicate de INS Consumul populației a continuat să scadă în iunie 2026, înregistrând cel mai accentuat declin din ultimele 11 luni, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Volumul cifrei de afaceri din comerțul […]