Contrabandist de alcool prins la Teiuş
Marţi dimineaţa, la ora 9.40, pe strada Octavian Goga din Teiuş, poliţiştii rutieri din localitate, în colaborare cu ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Alba şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor – Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Alba, au prins în flagrant un contrabandist de băuturi alcoolice. G. N. S., de 26 de ani, din Alba Iulia, transporta cu un autoturism băuturi alcoolice pentru care a prezentat un aviz de însoţire a mărfii cu urme de ştersături iar din primele cercetări efectuate a rezultat că acesta nu este valabil. Cu ocazia controlului efectuat a fost descoperită cantitatea de 951 litri de băuturi alcoolice, de diverse sortimente, în valoare totală de 7.515 lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. G.N.S. este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de „deţinerea (…) în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării,…., băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296 indice 1 litera l din Legea 571/2003 republicată şi modificată, „fals intelectual şi uz de fals”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 289 şi 291 din Codul Penal. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet
Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet În calendarul ortodox, Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește în fiecare an pe 14 septembrie și este unul dintre cele mai importante praznice împărătești. Sărbătoarea amintește în primul rând de aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă […]
20 septembrie 2026 | „Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul
„Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul Duminică, 20 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, Piața Mare din Blaj devine locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a proiectului „Bogățiile […]
13 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, duminică, 13 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]