Contoarele inteligente pentru energie electrică ar putea deveni obligatorii. Ce riscă consumatorii care refuză instalarea
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a elaborat o reglementare, aflată încă la stadiul de proiect, referitoare la instalarea contoarelor inteligente de energie electrică. Proiectul aduce, pe lângă altele, clarificări pentru situaţia în care consumatorul de energie refuză să-i fie montat acest contor.
Potrivit ordinului, dacă iniţial un consumator refuză instalarea smart -meterului, operatorul de distribuţie face măsurători asupra nivelului de radiaţii electromangetice, pe care i le arată apoi consumatorului. Dacă emisiile sunt sub nivelul stipulat de lege, are dreptul să instaleze noul contor, iar dacă nu, poate decide să amplaseze contorul la limita propriatăţii.
Dacă şi după măsurători care arată că respectivele contoare resptectă normele privind nivelul de emisii electromagnetice consumatorul tot refuză să i fie instalat noul contor, distribuitorul poate ajunge, la limită, să-l deconecteze, scrie economica.net.
Mai jos, în detaliu, prevederea din proiectul de ordin al ANRE referitoare la situaţia în care consumatorul refuză instalarea noilor contoare:
Art. 26. (1) Cu cel puțin 15 de zile înainte de data programată pentru înlocuirea contorului, OD (operatorul de distribuţie-n.red.) informează consumatorul cu privire la schimbarea contorului existent cu unul integrabil în SMI (Sistem de măsurare inteligentă a energiei electrice – n.red), beneficiile acestuia, funcționalitățile opționale și condițiile de implementare, în conformitate cu prevederile de la art. 24 alin (1), (2), (3) și (4), precum și în legătură cu procedura urmată în cazul exprimării refuzului.
(2) OD solicită consumatorului să fie înștiințat în scris de către acesta dacă refuză înlocuirea contorului, cu cel puțin 5 zile înainte de data programată.
(3) În cazul în care consumatorul refuză înlocuirea contorului, OD poate efectua măsurători asupra nivelului de emisii electromagnetice în spațiul din imediata vecinătate a contorului, cu respectarea legislației specifice în vigoare și, dacă a efectuat măsurători, le prezintă consumatorului.
(4) Dacă nivelul emisiilor electromagnetice respectă valorile limită prevăzute de actele normative în vigoare, OD înlocuiește contorul existent cu un contor integrabil în SMI, iar costurile măsurătorilor sunt suportate de consumator prin intermediul facturii de energie electrică.
(5) Dacă nivelul emisiilor electromagnetice nu respectă valorile limită prevăzute de actele normative în vigoare, OD poate decide asupra reamplasării grupului de măsurare la limita de proprietate.
(6) În cazul în care OD nu primește înștiințarea de refuz prevăzută la alin. (2) și consumatorul refuză în scris înlocuirea contorului la data programată, OD amână cu 30 zile schimbarea contorului în vederea aplicării prevederilor de la alin. (3), cu respectarea prevederilor de la alin. (4) și (5).
(7) În cazul în care consumatorul refuză înlocuirea contorului, deși măsurătorile efectuate de OD și aduse la cunostința consumatorului demonstrează că nivelul emisiilor electromagnetice respectă valorile limită prevăzute de actele normative în vigoare, OD are dreptul să aplice prevederile legale în vigoare referitoare la împiedicarea OD de a verifica sau înlocui grupurile de măsurare.
Prevederile legale spun că, în situaţia în care se ajunge la aşa ceva, operatorul de distribuţie poate deconecta locul de consum.
Cum funcționează un contor inteligent
Contoarele inteligente sunt conectate cu dispeceratul distribuitorului, pentru a putea fi realizat, de la distanță, automatizat, un flux bidirecțional de comunicare, în orice moment.
Instalarea acestor dispozitive care pot fi operate de la distanță va oferi o gamă largă de beneficii clienților. Prin sistemul de contorizare inteligentă se vor putea realiza citiri de la distanță a consumului de energie electrică, dar și operațiuni comerciale precum schimbări tarifare, conectări și deconectări, sporind astfel confortul clienților și reducând inconveniența vizitelor la locație. Astfel, furnizorii vor putea utiliza citirile automate oferite de contorul în loc de estimări, pentru facturare, astfel încât facturile vor reflecta mai bine consumul de energie electrică.
În plus, clienții vor putea avea acces la informații detaliate și actualizate la zi cu privire la consumul lor de energie. Această monitorizare în timp real le va permite acestora să-și planifice în mod adecvat consumul de energie. Contoarele inteligente colectează date privind calitatea furnizării de energie electrică, monitorizând în timp real continuitatea serviciului, raportând erori în sistemul de rețea sau defecțiuni și localizând anomaliile posibil cauzate de consumul necontorizat de energie.
sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Sistemul public de pensii în 2026: ajutor de deces mai mare și noi valori pentru contribuții
Sistemul public de pensii în 2026: ajutor de deces mai mare, valoarea punctului de referință la pensie, baza minimă pentru asigurarea socială voluntară Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2026 a adus modificări importante în sistemul de pensii Casa Națională de Pensii Publice a publicat o serie de precizări privind aplicarea Legii nr. 44/2026 […]
Calendar creștin: Când pică Paștele ortodox 2027 și Paștele catolic 2027. Sărbători de Paște 2027 și în urmatorii ani. Când cade în anul 2028, 2029 Paștele ortodox 2027 este în data de 2 mai, iar Paștele catolic 2027 se sărbătorește în 28 martie. În anul 2027 Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc la date […]
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026: Cel mai lung post fără durată fixă din ultimii 8 ani. Rânduieli, tradiții și semnificații
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026: Cel mai lung post fără durată fixă din ultimii opt ani. Rânduieli, tradiții și semnificații Creștinii ortodocși intră luni, 8 iunie 2026, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, una dintre cele patru mari perioade de post de peste an. În 2026, postul va dura 21 de zile, […]
