Curier Județean

Continuă acțiunile pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în zonele aglomerate din Alba: 55 de persoane legitimate, 42 de automobile, 7 societăți comerciale și 9 mijloace de transport, verificate

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Au fost aplicate 12 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Petrecerea Divorțaților

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, societăți comerciale, piețe și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În cadrul activităților desfășurate ieri, 02 octombrie 2020, au fost angrenați 280 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică.

Astfel, la nivelul județului Alba, au fost executate 11 acțiuni punctuale și au fost verificate verificate 120 de societăți comerciale și 139 de mijloace de transport.

În total, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în conformitate cu Legea 55/2020, în valoare de 500 de lei;

De exemplu, între orele 09.00 – 12.00 și 15.00 – 18.00, la Sebeș a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 55 de persoane, 42 de auto controlate, 7 societăți comerciale și 9 mijloace de trasnport în comun verificate. Au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.650 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Trei sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii din Sebeș, alături de care au participat jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică.

O astfel de acțiune a fost organizată și la Ocna Mureș, unde polițiștii au verificat 29 de persoane carantinate, 10 societăți comerciale și 7 mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 57 de persoane și 16 autovehicule controlate. De asemenea, polițiștii desfășurat activități informariv-preventive la unitățile de invățământ din zonă în cadrul cărora le-au transmis atât cadrelor didactice, cât și elevilor importanța respectării măsurilor de protecție pentru prevenirea răspândirii virusului.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Iluminatul public dintr-o comună din Alba, scos la concesiune: Ce valoare are contractul, până când se depun ofertele și ce trebuie să respecte operatorul

Ioana Oprean

Publicat

în

Iluminatul public dintr-o comună din Alba, scos la concesiune: Ce valoare are contractul, până când se depun ofertele și ce trebuie să respecte operatorul Primăria Comunei Cenade, din județul Alba, caută un operator pentru serviciul de iluminat public. Valoarea totală estimată a contractului de delegare prin concesiune este de 375.000 de lei, fără TVA, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Ilinca Petric, de la CSM Unirea Alba Iulia, performanță remarcabilă: Locul I la competiția ILYO CUP – Kyorugi 2026 din Slovacia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ilinca Petric, de la CSM Unirea Alba Iulia, performanță remarcabilă: Locul I la competiția ILYO CUP – Kyorugi 2026 din Slovacia  Ilinca Maria Petric, legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a obținut locul I la competiția internațională ILYO CUP – Kyorugi 2026, desfășurată în perioada 7–8 noiembrie, în Košice, Slovacia. ,,Suntem mândri să o felicităm […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Din suflet, pentru copii: Jandarmii din Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din Blaj

Bogdan Ilea

Publicat

în

Din suflet, pentru copii: Jandarmii din Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din Blaj Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din municipiul Blaj, astăzi, 8 noiembrie 2026.  Cunoscând dificultățile cu care se confruntă familiile acestora, colegii noștri au dorit să le ofere un sprijin, cu speranța […]

Citește mai mult