Consumatorii pot verifica online lista alimentelor periculoase pentru sănătate
Începând din octombrie 2015, pe baza notificărilor furnizate de operatorii din industria alimentară, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor publică informări privind rechemarea produselor alimentare de la consumatori, pe site-ul ansvsa.ro, accesând link-ul http://www.ansvsa.ro/?pag=981.
Aceasta este o acţiune de informare a populaţiei, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 178/2002, despre cazurile în care există motive să se suspecteze că un produs alimentar prezintă un risc sau un potenţial risc pentru sănătatea publică şi despre măsurile întreprinse pentru limitarea acestuia. Prima etapă a fost finalizata la sfârşitul lunii iulie a acestui an, când ANSVSA a început procesul de implementare al procedurilor cu rolul de a asigura o comunicare rapidă între operatori şi Autoritate, în cazul iniţierii unei măsuri de reţinere oficială în vederea retragerii de la comercializare sau a rechemării a unor produse alimentare neconforme, care ar putea prezenta un potenţial risc pentru sănătatea publică.
În acest sens, procedurile şi formularele aplicabile au fost afişate pe pagină web a ANSVSA la adresa http://www.ansvsa.ro/?pag=975.
Demersul se încadrează în strategia ANSVSA de asigurare a transparenţei privind exercitarea competențelor stabilite de legislaţia europeană şi cea naţională şi este justificat de bunele rezultate înregistrate de instituţiile omoloage din Marea Britanie, Germania, Irlanda, Belgia, Franţa şi SUA.
O altă acţiune în acest sens a fost protocolul încheiat cu Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, privind informarea reciprocă rapidă între cele două părţi în situaţiile în care se identifică un risc sau un risc potenţial asupra sănătăţii publice, generat de alimente. Pe măsură ce a fost pus în aplicare, s-a dovedit a fi un instrument util, mai ales în soluţionarea notificărilor transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF). (T.B.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Șofer de 36 de ani din Bistrița-Năsăud, reținut după ce a fost depistat în Alba Iulia conducând cu o alcoolemie record
Șofer de 36 de ani din Bistrița-Năsăud, reținut după ce a fost depistat în Alba Iulia conducând cu o alcoolemie record Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud, cercetat […]
Ai muncit în mai multe țări europene? Unde trebuie să depui în 2026 cererea pentru pensie și cine îți plătește banii?
Ai muncit în mai multe țări europene? Unde trebuie să depui în 2026 cererea pentru pensie și cine îți plătește banii? Românii care au lucrat legal în România și în alte state ale Uniunii Europene nu trebuie să depună câte o cerere de pensionare în fiecare țară. Procedura europeană permite depunerea unei singure cereri, însă […]
Când este vacanța de toamnă în 2026: Când au elevii primele zile libere din anul școlar 2026-2027
Când este vacanța de toamnă în 2026: Când au elevii primele zile libere din anul școlar 2026-2027 Elevii din România au început cursurile pe 7 septembrie 2026, iar prima vacanță este programată la mai puțin de două luni de la revenirea în bănci. Până la pauza de la sfârșitul lui octombrie, copiii vor beneficia și […]