Consultări tehnice la Consiliul Județean Alba pentru stabilirea priorităților de acțiune în domeniul utilităților publice, drumurilor, transportului public și energiei
Consiliul Județean Alba a organizat, miercuri, o nouă rundă de consultări și dezbateri pe marginea strategiilor sectoriale pe care le realizează în vederea stabilirii priorităților de dezvoltare a județului Alba pentru perioada 2018-2023.
Au fost abordate domeniile utilităților publice, drumurilor, transporturilor publice și energiei, la întâlnire participând primari și reprezentanți ai comunităților locale, șefi de instituții și specialiști cu atribuții în aceste domenii.
Pentru fiecare dintre aceste domenii se are în vedere atât realizarea unei diagnoze, care va cuprinde inventarierea sistemelor existente, a stării infrastructurii, inventarierea tuturor actorilor implicați, detalierea și departajarea clară a atribuțiilor fiecărei instituții implicate, cât și realizarea unei planificări a intervențiilor ce urmează a fi făcute în perioada 2018-2023, respectiv a proiectelor și programelor ce urmează a fi implementate pentru a asigura dezvoltarea acestor sectoare, la nivel județean.
„Consiliul Județean Alba a promovat întotdeauna ideea parteneriatului și a conlucrării cu administrațiile locale. Aceiași ideea vrem să o aplicăm și aici: plecând de la Strategia de Dezvoltare pentru perioada 2014-2020, pe care Consiliul Județean o deja elaborată, la nivel general, am început să realizăm o serie de documente sectoriale, prin care această strategie generală este detaliată pe fiecare sector de activitate, în parte. Este un demers realizat cu resurse proprii, la nivel local, în care dorim să implicăm toți actorii relevanți, dându-i fiecăruia ocazia de a-și prezenta propria viziune”, a declarat președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, inițiatorul acestui demers.
Plecând de la „Strategia de Dezvoltare pentru perioada 2014-2020”, a județului Alba, Consiliul Județean va elabora mai documente sectoriale, abordând următoarele domenii: drumurile publice, dezvoltarea serviciilor comunitare de utilități publice, turismul, cultura, promovarea județului Alba ca destinație pentru investitori, dezvoltarea rurală, educația şi formarea profesională, protecția monumentelor istorice, conservarea şi protecția naturii şi a ariilor protejate, transportul public județean, asistența socială, sănătatea, energia.
Prin aceste documente, Consiliul Județean Alba formulează o viziune comune și un plan de acțiune comun, care va determina o dezvoltare de ansamblu a județului, în perioada 2018-2023. Fiecare dintre documente va trece printr-o serie de dezbateri și consultări tehnice, iar forma rezultată va fi supusă dezbaterii generale, urmând să fie publicată pe site-ul CJ Alba. După finalizarea perioadei de dezbateri publice, documentele rezultate vor fi supuse aprobării prin vot, în cadrul unei ședințe a Consiliului Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
