Consorţiu şcolar la Cugir
În cursul săptămânii trecute la Cugir s-a desfăşurat o nouă reuniune pe tema înfiinţării consorţiilor şcolare, demers ce are la bază Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr 5.488\2011.
Întâlnirea de lucru a avut loc la Şcoala generală nr 3, în prezenţa viceprimarului Rodica Florea, a directorilor celor 5 şcoli generale din Cugir şi Vinerea precum şi a celor două colegii din localitate.
În cadrul dezbaterilor s-a exprimat opinia ca soluţia oportună pentru reţeaua locală de învăţământ să fie crearea unui singur consorţiu format din şcolile generale şi cele două colegii din oraş. O variantă care după cum ne spunea prof. Horia Rotche managerul şcolii generale nr 3, a fost acceptată de consiliile de administraţie din toate şcolile amintite.
Consorţiile şcolare reprezintă structuri asociative, fără personalitate juridică, constituite din două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar şi care se asociază cu avizul inspectoratelor şcolare în baza unui contract de parteneriat pe o durată de 3-5 ani, cu posibilitate de prelungire.
Consorţiile au mai multe avantaje, printre care: – optimizarea gestionării resurselor umane, cu acordul părţilor, asigură mobilitatea personalului didactic între unităţile de învăţământ membre ale consorţiului, utilizare optimă a unor resurse materiale, umane şi financiare proprii unităţilor de învăţământ, obţinute în comun, îmbunătăţirea serviciilor de educaţie s.a
Conducerea consorţiului este asigurată de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ care se întrunesc trimestrial sau de câte ori este nevoie cu 2-3 din numărul membrilor. Secretariatul consorţiului este asigurat prin rotaţie, anual, din reprezentanţii legali ai unităţilor de învăţământ.
Potrivit profesorului Rotche, urmează ca legislativul local să-şi dea acordul în legătură cu constituirea consorţiului şcolar din Cugir în cursul acestei luni, urmând că hotărârea de înfiinţare să fie înaintată ISJ Alba până pe 8 ianuarie 2012. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Primăria Alba Iulia, distinsă cu Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Gabriel Pleșa: ,,O recunoaștere care ne onorează”
Primăria Alba Iulia, distinsă cu Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Gabriel Pleșa: ,,O recunoaștere care ne onorează” Primăria Municipiului Alba Iulia a primit Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, distincție acordată pentru implicarea în restaurarea și punerea în valoare a Cimitirului Eroilor din municipiu, joi, 17 septembrie 2026. […]
FOTO | Acțiuni la Sebeș și în împrejurimi pentru prevenirea delincvenței juvenile. Peste 800 de elevi au discutat cu polițiștii despre consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și consecințele bullyingului
Acțiuni la Sebeș și în împrejurimi pentru prevenirea delincvenței juvenile. Peste 800 de elevi au discutat cu polițiștii despre consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și consecințele bullyingului Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Compartimentului de Poliție Canină din cadrul Serviciului Criminalistic, […]
17 septembrie 2026 – COUNT: O zi fără persoane decedate în accidente rutiere! Activități de control, prevenire și informare în Alba pentru respectarea regulilor de circulație de către pietoni
17 septembrie 2026 – COUNT: O zi fără persoane decedate în accidente rutiere! Activități de control, prevenire și informare în Alba pentru respectarea regulilor de circulație de către pietoni Joi, 17 septembrie 2026, se desfășoară operațiunea COUNT, parte a campaniei europene ROADPOL SAFETY DAYS, care are ca obiectiv ca nicio persoană să nu își piardă […]