Consiliul Local Alba Iulia vrea să renunțe la calitatea de membru al Asociaţiei „Fotbal Club Unirea 1924”
În mapa de ședință din 22 august a.c. a consilierilor locali din Alba Iulia se află proiectul de hotărâre privind renunţarea la calitatea de membru al Asociaţiei ”Fotbal Club Unirea 1924”.
Măsura este motivată prin faptul că activitatea asociației nu se mai justifică având în vedere că societatea care administra clubul de fotbal – SC Unirea 2006 – a intrat în insolvență în anul 2012, iar echipa nu a mai activat începând cu returul campionatului 2012-2013.
”Prin Hotararea nr. 263/2005 s-a aprobat participarea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia în calitate de membru fondator al Asociaţiei „Fotbal Club Unirea 1924”. Membrii fondatori ai acestei asociaţii au fost, pe lângă Consiliul Local al municipiului Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba și Societatea Comercială „Fotbal Club Municipal Apulum” SA (care ulterior și-a schimbat denumirea în „SC Unirea 2006”). Scopul acestei asociaţii este atragerea, pregătirea și promovarea tinerelor talente în vederea practicării sportului de performanță în fotbal, precum și organizarea, desfășurarea și suportarea cheltuielilor aferente activității echipei „Fotbal Club Unirea 1924” (a cărui denumire a fost modificată în „FC Unirea 2006”. Echipa de fotbal era administrată de către SC Unirea 2006, societate care a intrat în insolvență în anul 2012, iar echipa nu a mai activat începând cu returul campionatului 2012-2013. Întrucât scopul asociaţiei era susţinerea echipei de fotbal, considerăm că nu se mai justifică activitatea acestei asociaţii”, se arată în raportul de specialitate întocmit de șeful de Serviciului administraţie publică locală, juridic, contencios, autoritate tutelară, Georgeta Rângheț.
În mod ironic, dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat de majoritatea consilierilor locali, cererea de renunţare va fi adresată Consiliului Director al Asociaţiei „Fotbal Club Unirea 1924” tocmai de unul dintre cei care militează pentru continuarea acordării de sprijin financiar pentru fosta echipă a municipiului, liberalul Rareș Buglea, deoarece acesta este reprezentantul Consiliului Local în Adunarea Generală a Asociaţiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă
Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]
