Consiliul Județean Alba, obligat de Tribunalul Cluj să plătească o sumă RECORD, de 1,6 milioane de lei, ”beneficiu nerealizat” către firma Transgilyen SRL
Scandalul atribuirii traseelor de transport călători. Consiliul Județean Alba, obligat de Tribunalul Cluj să plătească 1,6 milioane de lei ”beneficiu nerealizat” către firma Transgilyen SRL. Decizia Tribunalului Cluj nu este finală, CJ Alba având drept de recurs.
Consiliul Județean Alba a pierdut un nou proces civil ce are legătură cu atribuirea traseelor de transport public de călători din perioada 2008 – 2013. Tribunalul Cluj a obligat administrația județeană să pălătească ”beneficiu nerealizat” de 1.605.609,81 lei către firma Transgilyen SRL, plus dobânzi legale aferente perioadei iulie 2008 – aprilie 2013. Decizia a fost pronunțată în 28 iulie 2017 și poate fi contestată la Curtea de Apel Cluj-Napoca. Procesul a fost deschis de către reprezentanții firmei private în octombrie 2014.
”Admite în parte cererea formulată de reclamant. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.605.609,81 lei, reprezentând contravaloare beneficiu nerealizat aferent perioadei 01.07.2008 – 30.04.2013 şi la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculate începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată – 06.09.2013 şi până la plata integrală a debitului, dobânzi ce vor fi calculate potrivit art. 628 alin. (2) N.C.P.C., către reclamant. Respinge cererea pentru restul sumelor solicitate reprezentând beneficiu nerealizat şi daune morale, ca fiind neîntemeiată. (…) Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se afirmă în minuta deciziei de la Tribunalul Cluj. Consiliul Județean mai trebuie să plătească și cheltuieli de judecată în valoare de 25.000 de lei.
În acțiunea civilă, reprezentanții Transgilyen SRL au solicitat suma totală de circa 3,1 milioane de lei, dar, în final, au renunțat la capătul de cerere privind actualizarea pretențiilor financiare. Prin urmare, Consiliul Județean Alba ar urma să plătească, dacă decizia rămâne definitivă, valoarea beneficiului nerealizat prin neexecutarea curselor de transport public de călători în perioada respectivă, la care se adaugă dobânzile legale aferente. Pe rolul instanțelor din Cluj mai sunt în derulare alte două procese prin care firmele Arion Trans SRL și Man Tours SRL solicită daune de 1,8 milioane de lei, respectiv 8,1 milioane de lei.
Procesul cu Arion Trans SRL se află în continuare la Tribunalul Cluj, în timp ce cauza cu Man Tours SRL a ajuns la Curtea de Apel, după ce Consiliul Județean a avut câștig de cauză la instanța de fond. În 2008, Consiliul Judeţean Alba a votat atribuirea unor rute de transport călători din judeţ către două firme la care aveau interese directe doi consilieri judeţeni, Eugen Popa (PSD) şi Ioan Iviniş (PDL). Este vorba despre Voltrans Sebeş deţinută de Gheorghe Iviniş şi Aitrans Aiud, la care Eugen Popa era cenzor. Firmele care au pierdut licitaţiile electronice au solicitat reluarea procedurii de atribuire pentru traseele vizate, motivul invocat fiind incompatibilitatea celor doi consilieri. Ulterior, reprezentanţii societăţilor au dat în judecată Consiliul Judeţean, procesul finalizându-se în 2013 cu anularea deciziilor din 2008, pentru traseele contestate.
În 2013, Consiliul Judeţean a pus în aplicare hotărârea judecătorească numai în privinţa firmei Transgilyen SRL, care a primit traseul de transport călători Alba Iulia – Aiud. Celelalte două societăţi au acţionat în judecată instituţia şi au obţinut daune financiare importante. Mai întâi, în iunie 2015, Man Tours a câştigat despăgubiri de 75.000 de lei din partea Consiliului Judeţean şi de 120.000 de lei de la preşedintele instituţiei. În noiembrie 2016, Arion Trans a primit o decizie favorabilă prin care urma să încaseze tot suma de aproximativ 75.000 de lei de la administraţia judeţeană.
Dorin ȚIMONEA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic
Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic Mai multe accidente rutiere grave într-un interval scurt au readus în prim-plan vulnerabilitatea participanților la trafic în Alba Iulia. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte victime au ajuns la spital […]
Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice”
Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice” Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din cadrul Primăriei Alba Iulia, începând cu data de 1 august 2026, este doamna Maria-Alina Petean, fosta șefă a Serviciului Economic. Despre această numire, Flaviu […]
Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate
Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate Harta electorală a județului Alba scoate în evidență depopularea accentuată a comunităților rurale, în special a celor din zona montană. Datele din Registrul Electoral, actualizate la 31 iulie 2026, arată că în cinci comune numărul […]