Ştirea zilei

Consiliul Judeţean Alba din NOU bun de plată! Suma URIAȘĂ la care este obligat prin HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ să o plătească unei firme

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Consiliul Judeţean Alba, obligat să plătească încă 580.000 de lei către S.C. Transgylien după ce în 2018 a achitat despăgubiri de 1,7 milioane de lei • Suma reprezintă diferența dintre dobânda legală virată și cea solicitată • Sentința pronunțată de Judecătoria Alba este executorie, dar poate fi contestată

La doi ani de la pierderea definitivă a procesului cu firma de transport S.C. Transgylien și achitarea de despăgubiri în valoare de 1,7 milioane de lei, Consiliul Județean Alba încă mai are de plătit de pe urma acestei decizii. În ședința din 16 octombrie 2019 consilierii județeni au aprobat virarea a încă 580.190,19 lei în conturile societății de transport aflată în prezent în procedură de faliment.

Petrecerea Divorțaților

Suma reprezintă diferența dintre dobânda legală virată (minimă) și cea solicitată (maximă). CJ Alba a calculat o dobândă legală de 162.903,41 de lei însă reprezentanții Transgylien au considerat că li se cuvine o dobândă maximă, adică în jur de 700.000 de lei. Judecătoria Alba a dat dreptate societății de transport și a dispus ca CJ Alba să plătească diferența, în valoare de 580.000 de lei, sentința, deși nedefinitivă, fiind executorie.

În cazul în care o instanță superioară va admite apelul CJ Alba, societatea de transport va fi obligată să restiuie suma menționată. ”Se aprobă punerea în executare a Hotărârii nr. 2468/2019, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, în ședința publică din data de 16.10.2019, executorie, în dosarul nr. 3456/176/2018 în contradictoriu cu SC Transgilyen SRL, reprezentând plata sumei de 580.190,19 de lei din care 558.873,19 de lei cu titlul de creanţă efectiv datorată (conform titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 4287/2017 pronunţată în dosarul nr. 9780/117/2013* de Tribu­nalul Cluj) – dobândă legală penalizatoare, 7.937 lei cu titlu de diferenţe cheltuieli de judecată şi 13.380 lei cheltuieli de executare silită”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii județeni.

Consiliul Judeţean Alba a fost obligat de Curtea de Apel Cluj-Napoca să plătească suma de 1,7 milioane de lei către firma Transgilyen SRL, ”beneficiu nerealizat” plus dobânzile aferente și cheltuieli de judecată pentru neefectuarea serviciului de transport călători în perioada iulie 2008 – aprilie 2013.

Decizia definitivă a fost pronunțată în 20 decembrie 2017 și a menținut integral hotărârea anterioară a Tribunalului Cluj, fiind respinse recursurile formulate de cele două părți. La acea vreme, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, declara că va fi demarată o cercetare administrativă și că apoi instituția se va îndrepta în vederea recuperării prejudiciului, împotriva funcționarilor publici care au greșit la data respectivă, lucru care nu s-a mai întâmplat.

În acţiunea civilă inițială, reprezentanţii Transgilyen SRL au solicitat suma totală de circa 3,1 milioane de lei, dar, în final, au renunţat la capătul de cerere privind actualizarea pretenţiilor financiare. Transgylien, împreună cu alte două societăți de transport din Alba care s-au considerat prejudiciate, au solicitat în instanță daune mai multe milioane de lei în cauze similare ca obiect, toate judecate de instanțele din Cluj.

Cele trei societăți cu obiect de activitate în domeniul transportului de călători au contestat în instanța de judecată rezultatul procedurii de alocare a traseelor de călători din anul 2008. Prima sentință definitivă a fost pronunțată în 2013, Consiliul Judeţean Alba fiind obligat să reia procedura de atribuire pentru traseele pentru care a depus oferte Man Tours SRL şi Arion Trans SRL.

Pentru traseul vizat de Trangilyen SRL s-a recalculat vechimea neîntreruptă, cu consecinţa eliberării licenţei de traseu, desemnată direct câştigătoare.

În 2013, Consiliul Judeţean a pus în aplicare hotărârea judecătorească numai în privinţa firmei Transgilyen SRL, care a primit traseul de transport călători Alba Iulia – Aiud. În 2015 şi 2016, administraţia jueţeană a mai plătit către societăţile Man Tours SRL şi Arion Trans SRL despăgubiri totale de circa 270.000 de lei pentru nepunerea în executare a deciziei definitive din anul 2013. În schimb a scăpat de plata altor sume importante către Man Tours și Arion Trans ca urmare a unor decizii favorabile în instanță.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs

Bogdan Ilea

Publicat

în

Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs Primăria Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Potrivit […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României

Ioana Oprean

Publicat

în

11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]

Citește mai mult