Ştirea zilei

Consilierii locali PNL şi PSD au votat pentru rămânerea în vigoare a taxei de intrare la Traseul celor Trei Fortificaţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Contractul de asociere dintre Consiliul Local Alba Iulia şi S.C. Grup Corint S.A. semnat în 2006 şi reînnoit în decembrie 2010, prin care se prevede printre altele şi taxa de intrare la Traseul Celor Trei Fortificaţii atât de contestată de liberali, a rămas în vigoare tocmai cu participarea reprezentanţilor PNL din Consiliul Local Alba Iulia, ajutaţi de colegii de la PSD. Aleşii liberali şi social-democraţi s-au pronunţat ieri împotriva aprobării unui act adiţional la contractul de asociere amintit, act menit să aducă o serie de lămuriri şi îmbunătăţiri în favoarea Primăriei şi Consiliul Local. Una dintre aceste corecturi a fost propusă chiar de consilierul liberal Sorin Coşeriu: „Sunt articole care pot deveni extrem de păguboase pentru Primărie. De exemplu la art 2, punctele 2-4 se spune că în condiţiile în care firma Grup Corint se asociază sau vrea să se asocieze şi Primăria nu e de acord, atunci Primăria trebuie să plătească sume importante şi despăgubiri firmei. Sunt de părere că trebuie corectat în sensul eliminării acestei prevederi din contract”. Cu acest punct de vedere au fost de acord şi ceilalţi consilieri locali, inclusiv cei de la PDL şi PSD. Un alt aspect asupra căruia s-au oprit aleşii a fost cel privitor la despăgubirile pe care ar trebui să le plătească Consiliul Local în condiţiile în care ar rezilia contractul de asociere cu Grup Corint. „La articolul 4, punctul 3 se spune că dacă, spre exemplu, peste 15-20 de ani, Consiliul Local Alba Iulia reziliază contractul de asociere, CL se obligă să despăgubească firma cu valoarea la zi a întregii investiţii. Propun să se reformuleze şi să fie prevăzut ca valoarea despăgubirilor să fie stabilite, la o adică, de instanţele competente”, a propus consilierul PDL Mihai Baco. Cu poziţia sa au fost de acord şi liberalii, numai că atunci când s-a ajuns la vot cei patru consilieri PNL şi cei trei consilieri PSD au votat împotriva adoptării actului adiţional cu corecturile amintite, astfel că în vigoare a rămas vechiul contract de asociere. Pentru adoptarea actului adiţional era nevoie de două treimi din voturile consilierilor prezenţi, procent care nu a fost întrunit. Pe ordinea de zi s-a aflat ieri şi proiectul de hotărâre prin care consilierii liberali propuneau eliminarea taxei de intrare la obiectivul turistic „Traseul celor Trei Fortificaţii”, administrat de Grup Corint, pentru locuitorii municipiului Alba Iulia. „Dacă am adopta aşa ceva am da dovadă de discriminare şi nu vrem aşa ceva. Nu poţi să-i supui la plata taxei pe locuitorii din Sebeş sau din Şard iar pe cei din Alba Iulia să-i laşi să intre fără bani. Nicăieri în lume nu se întâmplă lucruri de acest fel”, au fost de părere consilierii PDL care au reuşit să respingă cu 13 voturi „împotrivă” proiectul de hotărâre propus de reprezentanţii PNL, proiect care avea nevoie doar de o majoritate simplă.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult