Ştirea zilei

Concursul „Miss Mocana” la Meteş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În cadrul manifestării „Sărbătoarea Mocanilor”, care va avea loc la Meteş, duminică, 14 august 2011, se va organiza cea de a doua ediţie a concursului „Miss Mocana”. Condiţiile de participare sunt următoarele: pot participa la concurs toate fetele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 23 de ani, cu condiţia să aibă domiciliul pe Valea Ampoiului; fiecare participantă trebuie să fie îmbrăcată în haine populare tradiţionale satului din care provine. Punctajul se va acorda (câte 10 puncte la fiecare probă) ţinându-se seama de: prezentarea fiecărei candidate în termeni mocăneşti; prezentarea costumului popular; prezentarea satului şi a unui obicei din satul natal; prezentarea unei întâmplări în care a fost implicată candidata, în timpul muncii la câmp; interpretarea unui cântec de muzică populară, tradiţional, din sat; participarea la o învârtită cu câte un partener ales de concurentă; naturaleţea şi simplitatea fiecărei candidate; demonstraţie de tors lână sau ştrincănit (croşetat); din oficiu, se acordă 20 de puncte. Câştigătoarele concursului „Miss Mocana” vor primi: 100 lei – premiul I, 80 lei – premiul II, 60 lei – premiul III, fiind acordate şi 5 menţiuni de 30 lei fiecare. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult