Actualitate

Concediu medical 2023: Reguli mai aspre și verificări „la sânge”. Ce prevede un nou proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Concediu medical 2023: Reguli mai aspre și verificări „la sânge”. Ce prevede un nou proiect

Românii care își iau concediu medical vor avea parte de reguli mai dure și un control mai strict, se arată în expunerea de motive ale unei noi inițiative legislative.

Petrecerea Divorțaților

În documentul mai sus menționat se propune ”un mecanism de control al concedillor medicale de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municiplului Bucureşti”. În expunerea de motive se spune că în cazul unui astfel de control vor participa și personal din din cadrul poliţiel comunitare sau locale, ”cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti garantate de Constituţia României, republicată şi cu garantarea inviolabilităţii domiciliului sau a reşedinței asiguratului”.

Inițiatorii mai spun că acest control ”se realizează Ia domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă”.

În expunerea de motive se mai spune că acest proiect de lege ”are în vedere întărirea disciplinei financiare Ia nivelul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în scopul unei mai eficiente utilizări a resurselor” cât și că ”mecanismul de control al concediilor medicale va înlătura şi orice suspiciuni cu privire la faptul că unii asiguraţi ar putea să abuzeze de drepturile conferite de lege.

Noua lege prevede că cei care vor refuza controlul vor ”pierde indemnizazția de la data la care s-a constatat acest fapt”.

Legea încă nu se aplică, acesta fiind în dezbatere la Camera Deputaților.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu, detalii după prima noapte în arestul preventiv: Stă cu alte trei persoane în celulă, iar bodyguarzii i-au adus mâncare de acasă. Susținătorii lui au stat toată noaptea în fața clădirii

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, detalii după prima noapte în arestul preventiv: Stă cu alte trei persoane în celulă, iar bodyguarzii i-au adus mâncare de acasă. Susținătorii lui au stat toată noaptea în fața clădirii Călin Georgescu a petrecut prima noapte în arest și ar împărți camera cu alte trei persoane. Acesta refuză hrana din arest, iar bodyguarzii […]

Citește mai mult

Actualitate

George Simion, liderul AUR, vehement în Parlament: „Nu votăm niciun guvern până nu-l eliberați pe Călin Georgescu”

Ioana Oprean

Publicat

în

George Simion, liderul AUR, vehement în Parlament: „Nu votăm niciun guvern până nu-l eliberați pe Călin Georgescu” „Vreau să vă zic că nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberați și faceți dreptate lui Călin Georgescu”, a afirmat, miercuri, 30 septembrie 2026, în plenul Parlamentului, reunit pentru votul de învestitură al […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada Suplacu de Barcău – Chiribiș se deschide de 1 Decembrie 2026, de Ziua Națională a României. Care este stadiul lucrărilor pe cei 26 de kilometri ai tronsonului

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada Suplacu de Barcău – Chiribiș se deschide de 1 Decembrie 2026, de Ziua Națională a României. Care este stadiul lucrărilor pe cei 26 de kilometri ai tronsonului 26 de kilometri ai sectorului de autostradă Suplacu de Barcău – Chiribiș vor fi deschiși circulației rutiere de Ziua Națională a României, la 1 Decembrie, a anunțat […]

Citește mai mult