Actualitate

Comunitatea Declic contribuie cu 38.175 de euro pentru cumpărarea de echipamente medicale pentru a lupta cu COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunitatea Declic contribuie cu 38.175 de euro (184.729 lei) pentru cumpărarea de echipamente de protecție pentru personalul medical, aparate de ventilație și măști de oxigen. Acești bani au fost strânși din donațiile a 2.440 de membri Declic, până luni dimineață.

Petrecerea Divorțaților

Donațiile rămân deschise pe toată perioada de criză. Suma adunată va fi transferată către asociația Dăruiește Viață care va gestiona achizițiile ce vor fi ulterior donate spitalelor de boli infecțioase și spitalelor de urgență din țară.

În acest fel, comunitatea Declic se alătură apelului la responsabilitate și solidaritate lansat de asociația Dăruiește Viață pentru lupta cu COVID-19.

“Suntem într-o situație critică și avem nevoie de solidaritate mai mult ca oricând. De aceea, am făcut acest apel la donații și peste 2.400 de membri au contribuit, în doar 4 zile de când am început campania. De altfel, așa funcționează Comunitatea Declic, prin mobilizarea celor peste 600 de mii de membri. Am dovedit încă o dată că uniți putem acționa pentru binele societății. De data aceasta, alăturându-ne asociației Dăruiește Viață care cumpără echipamente și aparatură pentru a fi donate spitalelor”, a declarat Tudor Brădățan, director executiv Declic.

”Suntem în punctul în care deja nu mai discutăm despre dacă, ci despre când vom ajunge într-o situație similară celei din Italia. Personalul medical din prima linie este la mare risc – va intra intra în contact permanent cu virusul. Fără măsurile adecvate de protecție, acești oameni vor contacta și ei COVID-19 și nu vor mai putea salva vieți. Este atât de simplu. În momente ca acestea este nevoie de toată mobilizarea noastră pentru a-i ajuta. Ne ajutăm astfel semenii noștri – oricare dintre noi se poate afla pe un pat de spital, în această epidemie”, spune Oana Gheorghiu, fondator Dăruiește Viață

”Cred că acum comunitățile joacă un rol foarte important în lupta cu epidemia. Pe de o parte își pot responsabiliza membrii cu privire la regulile de izolare și carantină, pentru că este esențial să rămânem cât mai mult în casă pentru a salva vieți. Pe de altă parte, se pot mobiliza pentru a ajuta spitalele și cadrele medicale care au atât de multă nevoie. Ne bucurăm să avem alături comunitatea Declic în acest demers și sperăm să fie un model și pentru alții”,  a declarat Carmen Uscatu, fondator Dăruiește Viață

Comunitatea Declic este creată din sute de mii de oameni obișnuiți, care trăiesc în România sau în diaspora. În prezent, 619.130 de membri activi militează pentru o societate mai dreaptă.

Prezentul efort de fundraising face parte din campania comunității ”Nu ne panicăm, ne îngrijim” – campanie de responsabilizare civică lansată de Comunitatea Declic.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Accident grav pe Autostrada A1, în județul vecin: Bărbat în stop cardio-respirator după impactul violent dintre două vehicule. Trafic blocat pe sensul Sibiu-Vâlcea

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident grav pe Autostrada A1, în județul vecin: Bărbat în stop cardio-respirator după impactul violent dintre două vehicule. Trafic blocat pe sensul Sibiu-Vâlcea Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva intervin de urgență la un accident de circulație produs pe autostrada A1, la km 239, pe sensul Sibiu–Vâlcea, în apropiere de ieșirea […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se motivează absențele elevilor și ce sancțiuni riscă cei care lipsesc nemotivat

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se motivează absențele elevilor și ce sancțiuni riscă cei care lipsesc nemotivat Ministerul Educației clarifică regulile privind consemnarea și motivarea absențelor elevilor. Cadrele didactice sunt obligate să înregistreze absențele la fiecare oră de curs, însă acestea nu pot fi folosite ca mijloc de sancționare sau constrângere a elevilor, fiind consemnate exclusiv atunci când aceștia […]

Citește mai mult

Actualitate

20 octombrie 2026 | Acțiune în forță pe DN 1, în Alba și județele limitrofe: 96 de amenzi și 6 certificate de înmatriculare retrase în județul nostru

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune în forță pe DN 1, în Alba și județele limitrofe: 96 de amenzi și 6 certificate de înmatriculare retrase în județul nostru Polițiștii rutieri din Alba, în colaborare cu echipaje din județele limitrofe și specialiști ai Registrului Auto Român, au desfășurat marți, 20 octombrie 2026, o acțiune de tip „RELEU” pe DN 1, pentru […]

Citește mai mult