Comunicat de presă Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Mai aproape de oameni, în permanentă legătură cu ei
Comunicat de presă Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Mai aproape de oameni, în permanentă legătură cu ei
Chiar dacă suntem, în calitate de parlamentari, în cea mai bună parte a săptămânii la București, încercăm pe cât posibil să fim în contact și legătură cu locuitorii județului, cu cei care ne-au mandatat să-i reprezentăm.
Împreună cu colegul Adrian Bara, am inaugurat astăzi birourile parlamentare de la Sebeș, pe strada Lucian Blaga, nr. 90 și Aiud, în Piața Cuza Vodă, lângă Catedrala Ortodoxă, prilej cu care îi invit pe toți locuitorii celor două localități să ne treacă pragul și să ne transmită mesajele și așteptările lor.
Citește și: Comunicat de presă Voicu Vușcan: Lupta cu dezinformarea e una pe care trebuie să o câștigăm, spre binele întregii societăți

Atât eu cât și colegul Adrian Bara suntem la primul mandat în Parlamentul României și ne-am propus nu doar să susținem interesele județului Alba și ale cetățenilor, dar și să le facem vocea auzită.
Cele două noi birouri parlamentare, alături de structurile de conducere ale fiecărei organizații din PSD Alba, precum și alături de toți aleșii locali ai PSD sunt o dovadă în plus pentru determinarea noastră de a rămâne în contact cu locuitorii, de a le asculta problemele și de a încerca să le găsim rezolvare, atât la nivelul fiecărei comunități cât și la București, în Parlament.
Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba
Președinte PSD Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
