Politică Administrație

Comunicat de presă| Radu Marcel Tuhuț: Partidul Social Democrat va continua să sprijine satul românesc și comunitățile urbane subfinanțate (P)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Partidul Social Democrat a început, în perioada în care a guvernat, un proces de modernizare și dezvoltare a satului românesc și a comunităților urbane subfinanțate, iar fiecare localitate din județul Alba a primit finanțare pentru cel puțin o investiție de bază, ce are ca scop creșterea calității vieții, în domenii importante precum educația, sănătatea, infrastructura rutieră, apa și canalizarea, iluminatul public, cultura sau sportul.

”Mă voi lupta pentru ca fiecare localitate din Alba să aibă un pachet minim de servicii publice care să asigure un trai mai bun cetățenilor. Pe lângă drumuri asfaltate și utilități, o școală dotată și servicii medicale de calitate, satele noastre trebuie să se dezvolte în permanență și să aibă acces la internet și noi tehnologii, investiții și locuri de muncă, zone de agrement, locuri de sport, parcuri pentru copii, cămine culturale și biserici modernizate. Avem nevoie ca cei din Parlamentul României să se implice pentru a rezolva problemele existente în fiecare comunitate, pentru a repara inegalitățile”, a spus Radu Tuhuț, candidat al PSD pentru Camera Deputaților.

Programul PSD prevede asigurarea unui pachet de 10 servicii în fiecare localitate:

  1. Sănătate: dezvoltarea și modernizarea dispensarelor medicale, centrelor medicale de permanență și a unităților medicale;
  2. Educație: modernizarea școlilor, grădinițelor și creșelor dar și digitalizarea lor;
  3. Un program național funcțional de introducere la nivel național a rețelelor de apă și canalizare;
  4. Îmbunătățirea accesului la energie termică, gaz, electricitate și iluminat public de calitate;
  5. Transport: modernizare drumuri comunale, județene, străzi, zone pietonale, poduri, pasaje, piste biciclete, și finalizarea marilor proiecte de infrastructură care traversează județul Alba;
  6. Servicii de salubrizare și colectare selectivă la prețuri accesibile;
  7. Sprijinirea culturii, reabilitatea căminelor culturale, sprijinirea celor care lucrează în sectorul cultural și creativ;
  8. O colaborare corectă cu toate cultele și reabilitatea lăcașelor de cult;
  9. Dezvoltarea sportului prin construcția sau modernizarea bazelor sportive pentru sportul de masă și de performanță;
  10. O politică bună pentru locuire: locuințe sociale, locuințe pentru tineri, locuințe de serviciu pentru specialiști.

Pentru a continua să sprijinim satul românesc și comunitățile urbane subfinanțate avem nevoie pe 6 decembrie de sprijinul dumneavoastră.

 -Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba

-Executat de UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/

-CUI mandatar financiar județean 11200020

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult