Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| PNL Alba a deschis seria unor întâlniri, în județ, cu decidenții guvernamentali. Primul care a acceptat invitația a fost ministrul Marcel Boloș

Publicat

în

Comunicat de presă| PNL Alba a deschis seria unor întâlniri, în județ, cu decidenții guvernamentali. Primul care a acceptat invitația a fost ministrul Marcel Boloș

Ca să concretizeze cât mai multe oportunități de finanțare cu bani europeni, iar prin asta să contribuie la dezvoltarea comunităților și mediului de afaceri din județ, PNL Alba a dat startul unor întâlniri la care să participe reprezentanți ai ministerelor, ai autorităților de implementare dar, în special, beneficiari ai banilor din Politica de Coeziune (aproximativ 28 miliarde de euro), cât și ai celor din PNRR.

Accelerarea și finalizarea discuțiilor cu Comisia Europeană, prin urmare elaborarea ghidurilor ce pot da o șansă reală la investiții, dar și fazele de pregătire ale documentațiilor ce stau la baza justificării viitoarelor cereri de finanțare sunt priorități absolute. Astfel de formule de lucru, care reunesc toți factorii implicați și interesați în a discuta față în față cu un ministru de resort, sunt cheia în care noi înțelegem să încurajăm și abordăm identificarea unor probleme, dar și soluțiile pentru acestea.

Vizita de astăzi, în Alba, a domnului Marcel Boloș, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, este cu atât mai importantă cu cât fondurile prevăzute la capitolul Transformare Digitală se apropie de 1,8 miliarde de euro. De asemenea, pe segmentul cercetare și inovare, banii prevăzuți în PNRR, atât pe granturi, cât și finanțări nerambursabile, depășesc pragul de 2,5 miliarde de euro.

Elit - Gustul Desăvârșit

Întâlnirile de marți au început și s-au finalizat cu mediul de afaceri, respectiv reprezentanții unui sector dominant în județul Alba, prin numărul de angajați și contribuția economică generală, industria automotive. Dată fiind anvergura acestui domeniu, nivelul de tehnologie și cercetarea pe care le implică, a fost avansată ideea punerii în operă, prin utilizarea fondurilor destinate cercetării și digitalizării, a unui cluster de inovație, care să implice resursele deja existente pentru a garanta județului Alba un viitor real în privința pionieratului pe acest segment.

În cadrul întâlnirii dedicată administrațiilor publice, domnul Simion Crețu, directorul general al A.D.R. Centru, a prezentat prioritățile de investiții din zona componentei de digitalizare din cadrul POR Centru 2021-2027. „Programul Operațional Regional nu înseamnă doar oportunități, pentru simplul motiv că acestea trebuie justificate. Așa că vă îndemn să țineți cont de ultima variantă pe care o aveți la dispoziție pe site-ul ADR Centru, asta pentru că mari modificări nu pot să mai apară. E important să vă clarificați spre ce vă îndreptați, până la apariția ghidurilor. În zona noastră, doar 13% din populație folosește internetul pentru a avea acces la ceea ce înseamnă administrație publică, iar acest moment este oportun pentru a reduce acest decalaj”- Simion Crețu, director ADR Centru.

Primarul Cugirului și președinte al Asociației Orașelor din România, Adrian Teban, a insistat asupra faptului că e nevoie de predictibilitate și credibilitate în pregătirea studiilor de fezabilitate, nu de schimbări apărute pe parcurs, care să aducă tot timpul reveniri asupra situațiilor inițiale.

Primarul Gheorghe Damian a punctat lipsa de armonizare a legislației pe anumite domenii și faptul că de multe ori este nevoie ca situații depuse în format digital către agenții ale statului, de exemplu ANAF, să fie dublate de prezența la ghișeu cu dosarul în mână: „E timpul să ne salvăm de tehnica celor trei perechi de ochi care verifică un document. Funcționarul ar trebui să vegheze doar un proces informatic, lucru care ar duce la debirocratizare și scăderea cheltuielilor statului cu un număr de angajați nejustificat în era tehnologiei”- Gheorghe Damian – primarul comunei Ciugud, vicepreședinte al Asociației Comunelor din România și președinte al Asociației Comunelor din România – filiala alba.

Ministrul Marcel Boloș a dat asigurări cu privire la punerea în practică a ideii de cloud guvernamental, prin care să intre în faza de interoperabilitate cât mai multe sectoare ale administrației publice: „Pentru ca să ne preocupe exclusiv transformarea digitală, ar fi fost ideal ca România să nu se confrunte cu toate aceste crize, pornind de la sănătate și terminând cu războiul din Ucraina. Chiar și așa, suntem pregătiți să vă susținem. Și, poate nu ar fi lipsit de interes, ca până la finalizarea cloudului guvernamental să avem un proiect pilot de acest tip, la nivelul județului Alba. Aveți toate motivele să puteți să implementați așa ceva și, din fericire, determinarea să o faceți” – Marcel Boloș, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

La întîlnirea avută cu mediul universitar albaiulian, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, i-a adus la cunoștință ministrului căteva dintre problemele cu care se confruntă instituția de învățământ: „În acest moment, absolut orice taxă achitată universității, de orice natură, are un circuit ce presupune bani în plus, pentru că nu există un sistem direct de colectare a banilor către A.N.A.F. După orice POS, intervine o bancă comercială, iar transferul de aici către stat e taxat. De asemenea, e cazul să reconsiderăm banii plătiți cercetătorilor din România prin intermediul UEFISCDI, să ne orientăm către categorii de cercetători și tipuri de proiecte care vor fi finanțate. Producția științifică trebuie să fie încurajată să treacă de această paritate de 1000 de proiecte depuse și doar 30 finanțate, iar unele dintre aceste proiecte provin doar din semnătura unor cercetători români doar cu numele, banii plecând spre universități din afara țării. E absolut necesar să existe o editură care să publice un jurnal al cercetătorilor români pentru că, azi, aceștia sunt nevoiți să plătească milioane de euro în afara țării dacă vor o carieră în învățământul universitar.” – Prof. Univ. Dr. Daniel Breaz, rectorul Universității din Alba Iulia.

Apreciem faptul că vizita ministrului Marcel Boloș în județul Alba a nu a fost „ecranată” de ceea ce, în mod tradițional, s-ar putea interpreta ca fiind din zona unei formațiuni politice. Itinerariul gândit a fost, de departe, unul transpartinic, iar scopul a fost acela de la așeza, la aceeași masă, reprezentanți ai administrației județene, ai mai multor primării, precum și oameni care fac parte din mediul de afaceri privat și cel universitar.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

Comunicat de presă| PSD susține Cupru Min Abrud! 43 de milioane de lei pentru investiții și susținerea producției!

Publicat

în

Comunicat de presă| PSD susține Cupru Min Abrud! 43 de milioane de lei pentru investiții și susținerea producției!

În ședința de astăzi, Guvernul a aprobat Memorandumul inițiat de Ministerul Economiei, prin care Cupru Min Abrud să beneficieze de un procent de 50% vărsăminte la bugetul de stat, reprezentând dividende din profitul realizat în anul 2021, pentru a asigura sursa proprie de finanţare a investiţiilor şi de susţinere a producţiei. Astfel, 43 de milioane de lei vor fi alocate pentru optimizarea proceselor de producție și pentru obținerea unui concentrat de cupru de calitate mai bună.

Ministrul Economiei, social-democratul Florin Spătaru, se ține de cuvânt și așa cum a promis a promovat Memorandumul pentru repartizarea a 50% din profitul Cupru Min pentru susținerea producției și a investițiilor de care are nevoie compania.

În calitate de parlamentar al județului Alba voi susține solicitările și necesitățile oamenilor de aici și voi fi mereu alături de ei. La ambele vizite ale ministrului PSD, Florin Spătaru, am promis că vom fi alături de angajați, de companie și de comunitățile locale.

Elit - Gustul Desăvârșit

Prin promovarea Memorandumului a fost aprobată o derogare de la OG nr. 64/2001 care prevede ca societățile și companiile cu capital majoritar sau integral de stat să verse 90% din profitul pe 2021 la bugetul de stat. Prin prezentul act normativ, Guvernul a aprobat ca Societatea Cupru Min SA să verse un procent mai mic de 90%, dar nu mai puțin de 50% din profitul companiei către bugetul de stat.

Ministerul Economiei a anunțat că Planul de management al Cupru Min prevede o serie de proiecte de investiții, precum lucrări de supraînălțare baraj iaz decantare Valea Șesei de la cota 705 mdM la cota 710 mdM, proiectarea, achiziția, montajul și punerea în funcțiune a unei linii noi de flotație care să prelucreze o cantitate de cca 500-600 t/h, cu o eficiență tehnologică de minim 82% și achiziție de utilaje de mare capacitate pentru exploatarea carierei de cupru.

Deputat PSD Alba, Tuhuț Radu-Marcel


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Premierul Nicolae Ciucă anunță memorandumul prin care CupruMin are banii necesari pentru investiții și locuri de muncă: Ce lucrări vor fi finanțate

Publicat

în

Premierul Nicolae Ciuca anunța memorandumul prin care CupruMin are banii necesari pentru investitii și locuri de munca: Ce lucrări vor fi finanțate

Premierul Nicolae Ciucă se ține de cuvânt. Azi, domnia sa a informat că guvernul a aprobat Memorandumul pentru repartizarea a 50% din profitul societății din Apuseni.

Suma rezultă din profitul realizat în anul 2021, pentru a asigura sursa proprie de finanţare a investiţiilor şi de susţinere a producţiei. Guvernul a acordat această derogare în cazul Cuprumim, urmare a vizitei premierului Nicolae Ciucă în Apuseni, ocazie cu care managementul companiei, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel și vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman, au insistat pe nevoia de retehnologizare, ceea ce înseamnă locuri de muncă noi și creșterea producției. În cazul altor companii cu capital de stat, 90% din profit a fost direcționat spre bugetul de stat.

Elit - Gustul Desăvârșit

Din acești bani vor fi finanțate: lucrări de supraînălțare baraj iaz decantare Valea Șesei, achiziția, montajul și punerea în funcțiune a unei linii noi de flotație care să prelucreze o cantitate de cca 500-600 t/h, cu o eficiență tehnologică de minim 82% și achiziție de utilaje de mare capacitate pentru exploatarea carierei de cupru.

Ing. Tiberiu Rațiu, director general CupruMin


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu (deputat USR): „Performanța” Guvernului PNL-PSD-UDMR: A ratat prima tranșă din PNRR și riscă să piardă miliarde de euro

Publicat

în

Beniamin Todosiu (deputat USR): „Performanța” Guvernului PNL-PSD- UDMR: A ratat prima tranșă din PNRR și riscă să piardă miliarde de euro

Guvernul PNL-PSD-UDMR își demonstrează tot mai mult incompetența, iar activitatea dezastruoasă a Coaliției Sărăciei riscă să coste România miliarde de euro, bani europeni.

Cea mai nouă „performanță” a Executivului condus de generalul Ciucă este RATAREA primei tranșe din Planul Național de Redresare și Reziliență. Comisia Europeană a anunțat oficial că prima cerere de plată, depusă de România pentru PNRR, în valoare de 2,6 miliarde de euro, NU VA FI APROBATĂ, iar evaluarea a fost prelungită până în luna septembrie. Guvernul spera ca această primă transă să intre până la finalul lunii iulie, ceea ce ar fi fost o gură de oxigen pentru economia românească aflată în criză.

Cu alte cuvinte, Guvernul PNL-PSD-UDMR dă încă o dovadă de amatorism și delăsare, pentru că nu își îndeplinește jaloanele impuse pentru prima tranșă de fonduri europene. Situația este îngrijorătoare, deoarece aceste jaloane erau cele mai simple impuse în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar, dacă PNL și PSD s-au încurcat la acestea, devine dramatic pentru celelalte seturi de jaloane.

Elit - Gustul Desăvârșit

Anul acesta, din PNRR, România ar fi putut primi în jur de 10 miliarde de euro, bani care ar fi putut intra în investiții, în condițiile în care economia țării e sufocată de deficitul bugetar și de inflație.

Situația este cu atât mai gravă cu cât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene susține că această amânare vine la solicitarea Guvernului României și nu a Comisiei Europene, pentru că în regulament nu există posibilitatea ca Bruxelles-ul să ceară o asemenea amânare. E mai mult decât o dovadă că Guvernul nu și-a făcut treaba și România riscă să piardă o mare parte din banii alocați ca stat membru pentru redresare și reziliență. Această amânare pune în pericol și cea de-a doua cerere de plată pe care, potrivit regulamentului, România o poate depune în decursul acestui an.

Ce face în acest timp Guvernul PNL-PSD-UDMR? Cum îi stă bine unui guvern mafiot, pregătește un nou tun din banii publici. După ce a crescut taxele, e timpul să sifoneze noii bani care se adună la buget.

Guvernul Ciucă a aprobat recent o nouă schemă de ajutor de stat în valoare de 300 de milioane de euro pe care îi vor aloca către 30 de firme. Acești bani nu provin din surse externe, de la Uniunea Europeană, ci sunt 100% din taxele și impozitele românilor. Probabil că, în culisele celor trei partide politice, au fost și alese deja cele 30 de firme norocoase, care vor primi ajutorul de stat. Vor fi, ca de fiecare dată, firmele băieților deștepți, înșurubați politic și care cotizează la pușculițele de partid.

Beniamin Todosiu

Deputat USR de Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare