Politică Administrație

Comunicat de presă| Mircea Hava: „O delegație a Parlamentului European, formată din parlamentari și experți, va fi în misiune de lucru în Alba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă| Mircea Hava: „O delegație a Parlamentului European, formată din parlamentari și experți, va fi în misiune de lucru în Alba”

În perioada 15 – 17 mai, o delegație a Parlamentului European, formată din parlamentari și experți, va fi în misiune de lucru în Alba și Cluj

Petrecerea Divorțaților

Proiectele din Alba Iulia, pe lista vizitei oficiale

Nu se poate vorbi, în România, de fonduri europene, fără să nu te gândești la Alba Iulia. Cetatea, așa cum o știm azi, dar și alte investiții serioase ce poartă amprenta absorbției justificată prin scriere de proiecte și implementare eficiente a banilor veniți din afara țării. Sunt convins că în această privință cu toții suntem de acord. Din fericire, și azi, tot ce se lucrează, cu sau fără spor, în Cealaltă Capitală, sunt șantiere din proiecte pe care mi-am pus semnătura.

E limpede, așadar, că aici, la noi, s-a muncit cu cap, cu determinare și cu rezultate. Motiv pentru care, dacă vrei să arăți Europei unde-i sunt banii e musai să arăți și către Alba Iulia. Ca un exemplu de podium, și unul din care se pot învăța lecții importante de administrație. Având în vedere că și în perioada următoare vor putea fi deschise „multe fronturi” pentru investiții cu bani europeni, am avut inițiativa de a invita la Alba Iulia pe unii dintre cei mai bine pregătiți oameni din domeniu, de la Bruxelles și din România.

În perioada 15 – 17 mai, am plăcerea, alături de colegul meu Daniel Buda, de a primi o delegație a Parlamentului European formată din mai mulți parlamentari, experți și interpreți care se va afla într-o misiune de lucru în România, în județele Alba și Cluj. Misiunea, condusă de Younous OMARJEE , președintele Comisiei REGI, se bucură și de prezența reprezentanților Biroului Parlamentului European din România. Fără doar și poate destinațiile vizitei n-au fost alese punând degetul pe hartă, cu ochii închiși. Chiar și după câțiva ani buni sunt destui care vor să vină, să vadă, să li se explice și să se informeze, la fața locului, despre câteva dintre cele mai importante investiții cu bani europeni din România.

E un motiv bun pentru cei cu care lucrăm zi de zi să înțeleagă că în România există beneficiari gospodari, oameni cu viziune, care au știut dintotdeauna încotro se îndreaptă și ce vor să realizeze. Vom vizita mai multe obiective din Alba Iulia și din apropiere și vom avea un schimb de opinii cu primari din județ, cu parlamentari și reprezentanți ai Autorității de Management pentru Programul Regiunea Centru, ai Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7 Centru, precum și ai Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, urmate de declarații pentru presă. Vom finaliza misiunea în județul Alba cu vizitarea proiectelor companiei Jidvei care au fost susținute cu fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru dezvoltare rurală și Politica Agricolă Comună.

Mircea Hava – europarlamentar PNL
Membru al EPP


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a dezbătut stadiul implementării PR Centru 2021 – 2027 și principalele direcții de dezvoltare pentru perioada 2028 – 2034

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a dezbătut stadiul implementării PR Centru 2021 – 2027 și principalele direcții de dezvoltare pentru perioada 2028 – 2034 Reunit la Casa Artelor Sibiu, un monument istoric reabilitat recent în cadrul programului RO-Cultura și transformat într-un hub creativ, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat, într-o ședință condusă de doamna […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Florin Roman (PNL Alba): România are nevoie urgentă de un guvern liberal cu puteri depline

Bogdan Ilea

Publicat

în

Florin Roman (PNL Alba): România are nevoie urgentă de un guvern liberal cu puteri depline Miercuri, Parlamentul nu votează doar un nume de premier. Votează un program, o echipă și o direcție de guvernare. Programul Mureșan propune continuarea reformelor începute, modernizarea statului, disciplină bugetară și creștere prin investiții. PSD se opune unui Guvern pro-european și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Finanțare de aproape 11 milioane de lei pentru regenerarea urbană a zonei Valea Frumoasei din Sebeș: De unde vor veni banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Finanțare de aproape 11 milioane de lei pentru regenerarea urbană a zonei Valea Frumoasei din Sebeș: De unde vor veni banii Primăria Municipiului Sebeș, în parteneriat cu Serviciul Public pentru Administrarea Patrimoniului Sebeș, a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Regenerarea spațiilor publice din zona Valea Frumoasei – Municipiul Sebeș”, în cadrul Programului Regiunea Centru […]

Citește mai mult