Politică Administrație

Comunicat de presă| Mircea Hava: ADR-urile nu trebuie să intre în jocurile și ambițiile politice

Ioana Oprean

Publicat

în

Ne-am concentrat, ca țară, dar mai ales clasă politică, aproape exclusiv asupra PNRR și am lăsat de izbeliște Programele Operaționale. Acest lucru, așa cum am mai spus în repetate rânduri, înseamnă noi întârzieri, ba chiar bani pierduți și oportunități ratate.

Petrecerea Divorțaților

Există, totuși, și progres în ce privește aceste Programe Operaționale, din cadrul exercițiului financiar 2021 – 2027.
Cele 8 Agenții de Dezvoltare Regională s-au mișcat mai bine și sunt în negocieri avansate cu Comisia Europeană pentru POR-uri, chiar dacă și aici există întârzieri.

O altă mare problemă ce ne paște, în ce privește activitatea Asociațiilor de Dezvoltare Regională și POR-urile, mă refer aici la o posibilă intervenție excesivă a politicului, rezultat al unor ambiții în ce privește un control asupra acestor instituții. Guvernanții au decis ca Agențiile Regionale să devină Autorități de Management pentru Programele Operaționale. Avem chiar și o legislație în acest sens, adoptată și intrată în vigoare. Cu toate acestea, există în prezent, la nivelul MIPE, o discuție cu privire la posibilitatea ca Programele Operaționale să rămână centralizate, să nu mai intre în atribuția ADR-urilor. Asta în condițiil în care preluarea atribuțiilor de Autorități de Management, legiferată deja, înseamnă fix asta, o descentralizare.

Personal, în calitate de fost primar al unui municipiu care a derulat proiecte europene de peste 350 de milioane de euro în decursul mandatelor mele, sunt un susținător declarat al descentralizări. Și asta chiar dacă există argumente valide atât pro cât și contra.

Știu foarte bine mecanismele constituționale, legale, de autoritate publică, de acreditare, de
existență a capabilităților umane, logistice și financiare ale modului în care înțeleg să funcționeze autoritățile centrale în privință ADR-urilor. M-am uitat și peste Programele Operaționale și toate sunt, parcă, trase la indigo, ca și cum oamenii din cele opt regiuni ar avea aceleași nevoi.

Nu prea îmi place modul în care este gândită finanțarea pentru administrațiile locale sau pentru firme. Motiv pentru care nu voi ezita să atrag atenția grupului de monitorizare din PPE, și nu numai, asupra discrepanțelor ce pot să apară ca urmare a acestui mod de a pune problema. Unele ADR-uri se vor mișca mai bine, iar altele mai puțin bine. Iar din acest lucru s-ar putea naște unele ambiții și jocuri politice.

Sper ca cei de acasă să aibă înțelepciunea necesară și să nu folosească acest prilej pentru a transforma acest proces extrem de important într-un joc politic. Sper să nu asistăm la idei năstrușnice ale unor politicieni, care să ceară mutarea ADR-urilor în alte orașe decât cele în care funcționează acum, sub pretextul eficientizării activității acestora.

Trebuie să înțelegem, o dată și pentru totdeauna, că în ce privește banii europeni, în ce privește proiectele destinate comunităților, avem nevoie de predictibilitate, de continuitate și seriozitate, iar instrumentele pe care le avem la îndemână în atragerea banilor europeni nu pot fi vopsite în culori de partid, cum nu pot și nu trebuie să deservească interese politice.

Mircea Hava – eurodeputat PNL
Membru al PPE


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult