Politică Administrație

Comunicat de presă Horațiu Florea: E devreme să vorbim despre o alianță între PRO România și PSD. Mai sunt și alte scenarii posibile

Ioana Oprean

Publicat

în

Coordonarorul filialei Alba a PRO România, Horațiu Florea, apreciază că este mult prea devreme să se vorbească despre o alianță politică între partidul pe care îl reprezintă și PSD.

„Am urmărit și eu, spre exemplu, declarațiile domnului Dîrzu, însă cred că dânsul s-a pripit puțin. În ceea ce ne privește, suntem una dintre forțele politice „curtate”, dacă vreți”, și dacă intrăm într-o alianță aceasta poate fi construită, de ce nu, alături de ALDE, UDMR, USR șamd, nu neapărat alături de PSD. Personal, la acest moment, consider că nu e realist să discutăm despre formule politice și să avem garanția că aceste lucruri se vor și întâmpla”, a precizat Horațiu Florea.

El a mai adăugat că, la nivelul județului Alba, filiala PRO România este una în permanentă dezvoltare și că va continua să aducă în echipă oameni care au expertiză în domeniile lor de activitate.

„Spun, cu mândrie, că la niveul județului Alba PRO România și-a desemnat candidații în alegerile viitoare în peste 80% dintre unitățile administrativ teritoriale. Am făcut-o inclusiv la Alba Iulia unde, la funcția de primar, l-am desemnat pe avocatul Gheorghe Beleiu, un om în care am foarte mare încredere. Toți candidați noștri sunt oameni care pot să facă față, cu brio, problemelor și provocărilor din comunitățile pe care le reprezintă”, a transmis Horațiu Florea.

În opinia acestuia, indiferent de alianțele care se vor forma sau nu la nivel național sau local, PRO România va servi, înainte de orice, interesul cetățenilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult