Comunicat de presă: Florin Cîțu este piatra de moară a economiei românești! Alături de Guvernul PNL-PDL, să plece în privat!
Florin Cîțu este piatra de moară a economiei românești! Alături de Guvernul PNL-PDL, să plece în privat!
Guvernul PNL s-a împrumutat luni cu 832,8 milioane lei, peste nivelul de 500 milioane lei programat, la o dobândă anuală de 4,67%.
Volumul total al cererii a fost de 1,49 miliarde lei, triplu faţă de nivelul programat, din care ofertele competitive au totalizat 1,4 miliarde lei, iar cele necompetitive 83 milioane lei.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună.
Toate acestea sunt opera diabolicului bancher Florin Cîțu, ministrul de finanțe al PNL, care are ordin să închidă bugetul României pe minus, pentru a scoate vinovat guvernul PSD. Încercarea disperată a PNL de a crea artificial un deficit mai mare de 3% doar din dorința de a-și confirma tezele apocaliptice din perioada opoziției, aruncă România în aer pentru următorii 4 ani.
Suntem martorii unei torturări a bugetului României și a avuției naționale pe care PNL o face doar pentru a ponegri guvernarea PSD.
Tot ce a făcut PNL PDL de la preluarea guvernării încoace a fost să crească gradul de creditare al României la instituțiile financiare internaționale și să mărească deficitul bugetar. Banii pe care i-au cerut nu se văd nici în salarii, nici în pensii, nici în autostrăzi și nici în spitale. Sunt ținute în Trezorerie zeci de sute de milioane lei conform hotărârilor de guvern de repartizare a respectivelor sume pentru 2020.
În subsidiar, dezastrului financiar bugetar i s-a alăturat numirea unor băieți de cartier „copiii propriilor părinți”, în funcții de înaltă demnitate publică. Beizadelele certate cu legea au ajuns să conducă instituții vitale pentru statul român, sub conducerea unui prim-ministru insensibil la problemele sociale și economice din acele domenii.
România propusă de PNL este o Românie a haosului, a urii și a numirilor politice. Este o Românie în care frustrările lui Cîțu și interesele multinaționalelor și băncilor vor guverna viețile românilor. Vă spun foarte clar, nu veți mai guverna mult! V-ați distrat destul cu bugetul de stat și speranțele oamenilor! Vă invităm să plecați în privat, dacă vă va primi cineva acolo!
Ioan Dîrzu
Deputat PSD de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Parcare publică cu 82 de locuri, amenajată la baza sportivă din Tiur. Investiție de peste 1 milion de lei
Parcare publică cu 82 de locuri, amenajată la baza sportivă din Tiur. Investiție de peste 1 milion de lei Primăria Blaj a solicitat marți, 9 iunie 2026, emiterea acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu Alba, pentru realizarea unei parcări pentru autoturisme ce va deservi baza sportivă din Tiur. La Blaj se află […]
Centura de sud-vest a municipiului Alba Iulia, proiect de 30 de milioane de euro: Undă verde de la Direcția Județeană de Mediu
Centura de sud-vest a municipiului Alba Iulia, proiect de 30 de milioane de euro: Undă verde de la Direcția Județeană de Mediu Direcția județeană de mediu a dat luni, 8 iunie 2026, undă verde pentru realizarea centurii de sud-vest a municipiului Alba Iulia. Acordul de mediu este ultimul aviz necesar pentru proiectul ,,Fluidizarea traficului rutier […]
FOTO | Balastierele și exploatările de agregate minerale din Alba, tot mai aproape de legalitate: Încasări cu 2 milioane mai mari față de 2025, la bugetul județului
Balastierele și exploatările de agregate minerale din Alba, tot mai aproape de legalitate: Încasări cu 2 milioane mai mari față de 2025, la bugetul județului Încasările la bugetul județului Alba din redevențe de la balastierele și exploatările de agregate minerale au crescut cu 2 milioane de lei față de anul trecut. Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, […]
