Comunicat de presă Flaviu Buta: Jupânii de partid au relansat proiectul Cetății Electorale
Măsurile de relaxare par să coincidă cu startul campaniei electorale pentru jupânii politicii locale. Ar fi trebuit să avem un proces de relaxare treptată, însă acesta pare că a fost anulat de dorința unor baroneți de a se vedea rămași în posturi, cu mâinile adânc înfipte în bugetele publice.
Putem înțelege nevoia oamenilor de relaxare, de revenire la o normalitate în care drepturile și libertățile individuale nu le mai sunt restrânse pe motiv de pandemie. Nu putem însă fi de acord cu o administrație care pune propriul interes electoral înaintea sănătății cetățenilor.
În condițiile în care toate datele statistice arată că încă ne aflăm în plină pandemie, considerăm că reluarea evenimentelor publice în Cetatea Alba Carolina, în special a celor care implică mulțimi mari de participani, este prematură chiar și în condițiile unor măsuri de protecție suplimentare.
Și cu siguranță nu putem fi de acord cu transformarea, sau mai bine zis cu păstrarea Cetății Alba Carolina la stadiul de instrument electoral și obiectiv care facilitează risipa banului public. E inacceptabil ca după atâtea și atâtea zeci de milioane de euro din bani publici investiți în Cetate, aceasta să fie în continuare o povară financiară pentru oraș. Iar acest lucru este cu atât mai grav cu cât, la nivel vizual, Cetatea Alba Carolina este o bijuterie. Din păcate, însă, actuala administrație nu a fost și nu este în stare să transforme Cetatea într-o sursă de venit pentru oraș și comunitate. Fie că vorbim de incompetență crasă ori de rea-voință, rezultatul este unul și același: Cetatea Alba Carolina consumă banii albaiulienilor în loc să devină o sursă de venit și bunăstare pentru oraș, în timp ce servește interesele pecuniare ale unor grupuri apropiate de partid și administrație.
Ceea ce împreună cu colegii din USR și PLUS le propunem albaiulienilor este o nouă viziune, care să transforme Cetatea nu doar într-un pol de atracție turistică dar și un pol economic. Valorificarea economică a Cetății este unul din punctele principale ale proiectului de oraș pe care-l propunem albaiulienilor, la pachet cu eliminarea risipei de bani publici. În acest sens, considerăm că rolul administrației este acela de susține evenimente culturale și de entertainment în spațiul Cetății Alba Carolina nu prin finanțarea directă a unor concerte și spectacole, ci prin parteneriate cu instituții culturale ori companii private, care să finanțeze astfel de evenimente. Toate acestea la pachet cu folosirea economică eficientă a spațiilor din Cetate și nu prin concesionarea ori închirierea lor către clientela de partid ori grupurile de interese care gravitează în jurul acestora.
Administrația publică nu este și nu trebuie să fie o firmă de impresariat care le oferă albaiulienilor spectacole cu „intrare liberă”, dar plătite din banii albaiulienilor, iar Cetatea nu trebuie să mai fie o moșie pe care partidul o împarte pe bază de prietenii și relații de partid.
Este o situație de-a dreptul ridicolă aceasta în care, an după an, administrația locală cheltuie în jurul a 1 milion de euro din banii locuitorilor pentru a pune în scenă evenimente culturale și de entertainment, în interiorul unei Cetăți cu spații publice pentru care companii private ar trebui să se întreacă în a beneficia de ele.
Cetatea Alba Carolina trebuie pusă în valoare atât cultural cât și economic și nu trebuie să mai fie un simplu loc în care actuala administrație își face campanie electorală pe banii locuitorilor.
Flaviu Buta – USR Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Locuințe pentru tineri 2025 | Cine are prioritate în Alba Iulia la repartizarea locuințelor destinate închirierii. LISTA
Locuințe pentru tineri 2025 | Cine are prioritate în Alba Iulia la repartizarea locuințelor destinate închirierii Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de joi, 28 august 2025, o hotărâre privind aprobarea listei de priorităţi pe anul 2025, în vederea repartizării locuințelor pentru tineri, destinate închirierii. Citește și: Două blocuri ANL vor fi […]
Proprietarii clădirilor neîngrijite din Zlatna somați să le schimbe URGENT aspectul: Cei care nu se conformează vor plăti impozite majorate cu până la 500%
Proprietarii clădirilor neîngrijite din Zlatna somați să le schimbe URGENT aspectul Proprietarii clădirilor neîngrijite din Zlatna sunt somați de autoritățile locale se le schimbe urgent în bine aspectul. „Având în vedere faptul că, pe raza UAT Oraș Zlatna, se constată existența unor bunuri și imobile neîngrijite sau aflate într-o stare avansată de degradare, care afectează […]
Peste 1,3 milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor administrației locale în comuna Cut: Achiziții în curs
Peste 1,3 milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor administrației locale în comuna Cut Primăria Cut a lansat, miercuri, 27 august 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a echipamentelor necesare pentru realizarea unei platforme de servicii online funcționale la nivelul administrației locale. Achiziția se realizează în cadrul proiectului […]