Politică Administrație

Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: Reducerea emisiilor de carbon nu înseamnă dezindustrializare pentru România și restul țărilor din UE

Ioana Oprean

Publicat

în

Astăzi, 7 iunie 2022, în plenul Parlamentului European vor fi dezbătute mai multe propuneri legislative extrem de importante. Acestea vor face parte din pachetul FIT for 55, cel mai ambițios pachet legislativ dedicat protecției mediului și combaterii fenomenului încălzirii globale. Reamintesc faptul că, prin acest demers, Uniunea Europeană își propune să reducă cu 55% emisiile de dioxid de carbon, până în anul 2030, comparativ cu cele din anul 1990.

Petrecerea Divorțaților

Vreau, neapărat, să subliniez faptul că acest set legislativ NU înseamnă dezindustrializare! Forța Uniunii Europene stă și va rămâne legată de amprenta industrială, atât în România cât și în celelalte state membre. În plus, Pachetul FIT for 55 va atrage dezvoltarea unor capacități de producție, locuri de muncă și va fi un scut de protecție, fără prededent, împotriva poluării.

Alături de colegii mei din PPE, cel mai mare grup politic de la nivelul Parlamentului European, susținem fără rezerve pachetul FIT for 55, precum și toate directivele care-l vor compune: de la Emissions Trading System (ETS) ori Social Climate Fund (SCF) și până la Effort Sharing Regulation (ESR) sau inițiativa privind emisiile autovehiculelor. De altfel, Esther de Lange, vicepreședinte al EPP și responsabil pentru domeniile Economie și Mediu, împreună cu Peter Liese, purtătorul de cuvânt al Comisiei de mediu a EPP, vor explica, în detaliu, poziția grupului cu privire la fiecare măsură care va forma întregul pachet și care urmează să fie dezbătută în plen începând de marți.

În momentul actual, Europa nu se mai poate baza pe un model de dezvoltare dependent de combustibili fosili și resurse limitate. Industria și noile modele economice trebuie să fie reorientate, fără discuție, către resurse regenerabile. Evident, nu e o tranziție ușoară, dar avem în față oportunități fără precedent. Inclusiv pentru țara noastră, a cărei industrie nu este la fel de dezvoltată și, implicit, e dependentă de anumite fluxuri de materii prime. Acum, e momentul în care ne putem onora obligația de a folosi toate măsurile și oportunitățile pe care FIT for 55 și banii europeni le vor oferi, pentru a dezvolta în România o industrie puternică și sustenabilă.

Mircea Hava, europarlamentar PNL


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult