Politică Administrație

Comunicat de presă Corneliu Mureșan | Heliportul ”Mureșan”, din orașul Câmpeni,  mai aproape de realizare!

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă Corneliu Mureșan | Heliportul ”Mureșan”, din orașul Câmpeni,  mai aproape de realizare!

Consilierii locali ai PSD din orașul Câmpeni au votat și susținut, în ședința Consiliului Local de astăzi, proiectul de hotărâre care prevede declanșarea procedurii de expropriere a terenului pe care va fi amenajat heliportul din oraș și unde, de asemenea, va fi construită o bază sportivă. Investiția a fost propusă pentru prima dată de către subprefectul Corneliu Mureșan.

Petrecerea Divorțaților

Heliport în Munții Apuseni este necesar pentru salvarea pacienților critici, care vor putea fi transferați către marile centre universitare într-un timp mult mai scurt. Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu al PSD Alba de a îmbunătăți sistemul de sănătate și infrastructura medicală din județ.

Heliportul de la Câmpeni a fost propus, pentru prima dată, de către subprefectul Corneliu Mureșan, fost consilier județean. La începutul anului 2024, Corneliu Mureșan, alături de ceilalți consilieri județeni social-democrați, a depus un amendament pentru bugetarea primelor fonduri necesare pentru realizarea investiției.

Construcția unui heliport la Câmpeni este extrem de importantă, și poate face diferența dintre viață și moarte pentru pacienții critici din zonă, în contextul în care transportul cu ambulanța, până la marile centre universitare, se poate realiza doar în câteva ore bune, având în vedere infrastructura rutieră din zona de munte.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult