Comunicat de presă| Consilierii locali ai PNL Alba Iulia au solicitat amânarea unei noi intervenții în organigrama primăriei, cu referire la înființarea a două noi direcții.
Comunicat de presă| Consilierii locali ai PNL Alba Iulia au solicitat amânarea unei noi intervenții în organigrama primăriei, cu referire la înființarea a două noi direcții.
Unul dintre proiectele vechii administrații PNL, reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei și transformarea în muzeu, se aproprie de finalul perioadei de implementare. Mai pe scurt, suntem aproape ca un nou obiectiv să intre în circuitul turistic. Cu o perioadă de amânare semnificativă, de peste doi ani, administrația locală este obligată să intre cât mai rapid, și cu exigențele proiectului bifate, în perioada de sustenabilitate.
Adică, inclusiv cu o formulă instituțională și o organigramă care să ducă la acreditarea ca muzeu a palatului. Suntem convinși de bunele intenții ale actualei administrații, dar nu suntem lămuriți de necesitatea unei direcții, cu aproape 50 de posturi, care să adune la un loc alte servicii și compartimente fără nicio legătură cu acest proiect.
Da, înțelegem că e vital ca pașii să fie făcuți pentru că a mai rămas puțin timp până când finanțatorul va cere socoteală. Cu toate că, în acești doi ani de amânare, era suficient timp ca aceste chestiuni să ne găsească pregătiți. Să se facă! Dar nu credem că e cel mai bun moment ca toate aceste posturi, ale viitorului muzeu, să fie depășite ca număr și funcționalitate într-un amestec neconvingător de servicii alăturate într-o structură gigant doar pentru că par să rămână pe dinafară.
Sunt câteva adevăruri de care nimeni nu se poate îndoi. Orașul e într-o forfotă generată de toate șantierele. Prin urmare sugestia noastră este ca lucrurile să fie abordate în context, cu priorități care ne pot ajuta să depășim aceste momente. Iar singura prioritate pe care PNL o are față de lista angajărilor se referă la personalul tehnic, la inginerii care lipsesc și la necesitate ca aceste departamente să fie, azi, pe deplin funcționale.
Nu ignorăm importanța viitorului muzeu. Dar considerăm că o primă etapă este să ne concentrăm exclusiv pe cerințele proiectului, fără a naște o direcție mastodont cu pretenția că Academia Doamnelor – o entitate cu profunde valențe sociale, evenimentele culturale, serviciul de turism pot fi combinate cu rezultate și eficiență sub o singură tutelă. E anevoios, nefiresc, să utilizezi un amestec de legi pentru a oferi un alibi acestui gest forțat. E greu de înțeles cum va fi desemnat un viitor manager, în baza unui proiect care să ofere o viziune compatibilă cu lista lungă și extrem de vastă a preocupărilor cuprinse în noul ambalaj instituțional.
Probabil, din cauza unei scăpări, până la această dată, nu există o estimare și o linie bugetară alocată acestei direcții. Adică, nu e clar cu cât se va suplimenta bugetul primăriei pentru restul acestui an, cu toate că acest lucru putea fi estimat și prevăzut la votul din ianuarie, dacă tot se știa de acest demers.
În acest moment, nu se pune problema că recepția e făcută! Și suntem siguri că se va trata foarte serios recepția finală, fiind un monument de categoria A, ce presupune inclusiv garanția solicitată de constructor referitor la ciuperca ce poate compromite spațiul expozițional. E foarte posibil ca acest proiect să se prelungească și peste termenul actual dacă vor fi găsite neconformități. Iar în acest scenariu, al unei recepții finale întârziate, atragem atenția că legislația nu poate fi trecută cu vederea și termenele sunt clare: patrimoniu poate fi găzduit doar după 6 luni de la recepționarea muzeului, iar acreditarea acestuia are termen un an de zile.
La volumul de credite pe care primăria îl are în prezent, și alte nevoi de finanțare ce stau să apară, e firesc să ne întrebăm cât va trece până la primele încasări și cât de realiste sunt. Ce perioadă cheltuielile vor fi susținute exclusiv din bugetul local? Cui va fi predat noul edificiu și unde vor lucra cei de care este nevoie pentru înființarea muzeului? Cine se va ocupa de mentenanță? La fel de normal e să ne punem problemă care este profilul managerului ce poate garanta, prin experiența proprie, conversia în realitate a tuturor obiectivelor țintite în cererea de finanțare și dacă acest manager se poate ocupa și de un mix de aspecte ce țin de latura socială, ca în cazul Academiei Doamnelor. Deopotrivă, și de evenimente culturale. De ce nu se poate urmări etapizat înființarea unei structuri separate și lucrurile trebuie făcute pe repede înainte? Da, avem o prioritate cu acest proiect. Dar Muzeul Principilor Transilvaniei se poate face pe picioarele lui și să presteze minim ce e scris în proiect. Pentru asta se pot face organigrama, stat de funcții și atașa un buget. Nu se justifică acest salt în actuala organigramă, fără ca fiecare aspect să fie temeinic analizat și evaluat.
Se pot face lucruri cu adevărat remarcabile pentru promovarea Cetății, a tot ceea ce înseamnă potențial turistic în Alba Iulia. Dar nu doar din pix. Ne dorim ca împreună să depășim mediocritatea nivelului de promovare turistică din ultimii ani, dar nu doar în baza unor declarații de intenție și posturi plătite nejustificat. Ci, pe rând, după ce finalizăm ce e mai important. Alba Iulia este, azi, într-o fază de asfalt și de criblură. E la fel de important ca și cultura.
Marius Hategan
Președinte PNL Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Proiect de peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea completă a Parcului Municipal din Aiud: Contractul de finanțare a fost semnat
Proiect de peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea completă a Parcului Municipal din Aiud: Contractul de finanțare a fost semnat Astăzi, 12 iunie 2026, a fost semnat contractul de finanțare pentru un proiect de peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea completă a Parcului Municipal din Aiud. Obiectivul general al proiectului „ZONE DE SOCIALIZARE […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de muncitor calificat II, în cadrul Compartimentului Administrare Baze sportive din cadrul Serviciului Economic, Investiții. Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de muncitor calificat II, în cadrul Compartimentului Administrare Baze sportive din cadrul Serviciului Economic, Investiții. Calendar și condiții de participare Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de muncitor calificat II, în cadrul Compartimentului Administrare Baze sportive din […]
Parcare publică cu 82 de locuri, amenajată la baza sportivă din Tiur. Investiție de peste 1 milion de lei
Parcare publică cu 82 de locuri, amenajată la baza sportivă din Tiur. Investiție de peste 1 milion de lei Primăria Blaj a solicitat marți, 9 iunie 2026, emiterea acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu Alba, pentru realizarea unei parcări pentru autoturisme ce va deservi baza sportivă din Tiur. La Blaj se află […]
