Comunicat de presă| Consilier județean PMP, Barstan Filofteia: Mistreții terorizează locuitorii din Apuseni
De ani de zile moții se confruntă cu aceeași problemă , mistreții care le distrug culturile. An de an tot ce au semănat în primăvară le este distrus de animalele sălbatice.
Dacă pentru culturile din imediata vecinătate a pădurilor , oamenii și-au pierdut orice nădejde că vor putea culege roadelea ceea ce au semănat în primăvară, nici în grădinile caselor nu se mai pot păzi de mistreți. Pe lângă faptul că le sunt distruse culturile, mistreții nu se mai tem nici de zgomote nici de câini, punând în pericol viața celor mai curajoși care încearcă să-i alunge din curți și grădini.
Oamenii fac sesizări peste sesizări dar totul este în zadar, autoritățile locale ridică din umeri, instituțiile statului găsesc vinovați tot pe cei care își muncesc petecul de pământ. Instituția prefectului face comisii peste comisii , Agenția de Protecția Mediului și ITRSV ul local de regulă găsesc rapid soluția ,spunând că sesizarea a fost făcută prea târziu, pentru că legea spune că cetățenii trebuie să anunțe imediat faptul că mistreții își fac de cap pe proprietățile lor. Mai mult cei de la ITRSV , țin cu mistreții bineînțeles , deșii au o mare responsabilitate, gestionarii fondului de vânătoare au obligația de a ține sub control efectivele de mistreți și să ia măsuri pentru a elimina sau cel puțin a diminua pagubele produse .
Pe lîngă sarcina de amenține numărul optim de exemplare pentru a păstra un echilibru agro-silvo –cinegetic gestionarii fondului de vânătoare au obligația de a asigura hrana animalelor în interiorul habitatului acestora și să înființezeculturi care să constituie hrană complementară pentru mistreți astfel încât să nu mai năvălescă în curțile oamenilor.Conform HG 1679/2008 anexa 4 pot solicita forurilor competente extragerea de exemplare atunci când se produc pagube sau pun în pericol viața oamenilor, din nefericire acest lucru se întâmplă foarte rar.
Ce este foarte important și cetățenii trebuie să știe este faptul că dacă gestionarii fondurilor de vânătorae nu fac dovada îndeplinirii acestor obligații sun responsabili de pagubele produse, în conformitate cu art.13 din legea 407/2006.
Din păcate legea este doar pe hârtie iar cetățenii suferă. Fac apel la Instituția Prefectului de a rezolva în virtutea atribuțiilor care le are prin coordonarea instituțiilor deconcentrate această problemă alocuitorilor Munților Apuseni și nu numai. Cer parlamentarilor de Alba să analizeze și să amendeze legile existente care fac trimitere la acestă speță, astfel încât cetățeanul să fie apărat în lupta inegală și incorectă cu animalele sălbatice și poate la fel de bine se poate spune în lupta cu instituțiile atunci când solicită despăgubiri.
Consilier județean PMP
Barstan Filofteia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
