Comunicat de presă Beniamin Todosiu (deputat USR de Alba): La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au făcut, la Alba Iulia, Marea Unire!
Comunicat de presă Beniamin Todosiu (deputat USR de Alba): La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au făcut, la Alba Iulia, Marea Unire!
1 Decembrie 1918 este ziua de naștere a României moderne, ziua care reunește simbolic valorile pe care s-a construit națiunea română: unitate, libertate, curaj și egalitate. În urmă cu 105 ani, în 1 Decembrie 1918, peste 100.000 de oameni s-au adunat la Alba Iulia pentru a decide Marea Unire. Majoritatea liderilor politici ai vremii au lăsat deoparte interesele și orgoliile politice, înlocuind dezbinarea cu unirea, un ideal pentru care luptaseră înaintașii lor cu determinare și curaj.
Citește și: PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2023, Ziua Națională, la Alba Iulia
Astfel, oameni simpli, reprezentanți ai breslelor, ai cultelor religioase, ai cercurilor electorale, ai presei sau oameni politici au lăsat la o parte motivele care îi dezbinau până atunci și au păstrat în suflete doar iubirea de țară. 1 Decembrie 1918 este și dovada modului în care românii, în momente cruciale, au știut să își găsească drumul împreună, uniți într-un ideal comun.
Istoria ne-a demonstrat mereu că doar uniți am reușit să depășim toate încercările și provocările vremurilor, iar în unire stă cu adevărat puterea unui popor.
Din păcate, am ajuns să fim mai dezbinați ca niciodată, iar valorile pe care s-a construit această țară au fost uitate. Vremurile pe care le trăim, cu un război la granițele țării și cu un alt război împotriva terorismului, trebuie să ne trezească și să înțelegem că avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate.
Citește și: MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023
Pe unitate s-a construit și Marea Unire din 1918, iar această valoare se află încă în ADN-ul fiecărui român. E important să regăsim această unitate și să trezim adevăratul patriotism, care nu trebuie să însemne manifestări extremiste și patriotarde. Adevăratul patriotism înseamnă să îți iubești și să îți respecți țara, să îți pui priceperea în slujba acesteia, dar mai ales să îți îndeplinești obligațiile cetățenești.
Înaintașii noștri ne-au oferit o țară, care s-a desăvârșit la Alba Iulia ca stat democratic și s-a proclamat apoi ca o națiune liberă și europeană. Noi avem obligația morală să continuăm această moștenire și să menținem România pe drumul democratic și european. Crizele politice, dezbinarea societății, învrăjbirea românilor nu ne fac cinste și nu ne ridică la nivelul moral al înaintașilor noștri.
Și să nu uităm că 1 Decembrie înseamnă Alba Iulia, locul de naștere al României moderne. Aici, Ziua Națională are o însemnătate deosebită pentru că vei simți vibrația istorică a celor peste 100.000 de oameni care au participat, în 1918, la înfăptuirea Marii Uniri. Cu toții, oameni simpli sau lideri politici, avem obligația de a cinsti Alba Iulia ca o capitală istorică a acestei țări, capitala de suflet a tuturor românilor..
Închei cu un apel sincer la unitate. Viitorul României se scrie astăzi prin faptele noastre. Haideți să lăsăm copiilor noștri o țară democratică și europeană, așa cum și nouă ne-au lăsat înaintașii noștri.
La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au înfăptuit, la Alba Iulia, Marea Unire!
Beniamin Todosiu
Deputat USR de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă PSD Alba | 21 septembrie va fi declarată Ziua Munților Apuseni – inițiativă a parlamentarilor social-democrați
21 septembrie va fi declarată Ziua Munților Apuseni – inițiativă a parlamentarilor social-democrați Ziua Munților Apuseni va fi data de 21 septembrie, potrivit unei inițiative legislative depusă în parlament de mai mulți parlamentari, printre care și deputații social-democrați de Alba, Adrian Bara și Voicu Vușcan. Inițiativa reprezintă, potrivit semnatarilor, un gest de respect față de […]
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta Nicușor Dan și George Simion, cei doi candidați rămași în cursa pentru președinție, sunt în prezent la egalitate perfectă, conform unui sondaj […]
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, pe care l-am coordonat în calitate de raportor. Prin acest demers, legislativul european va solicita […]