Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu (deputat USR): Dascălii merită salarii decente pentru că în mâna lor se află viitorul acestei țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu (deputat USR): Dascălii merită salarii decente pentru că în mâna lor se află viitorul acestei țări

Cadrele didactice merită salarii decente și corecte deoarece în mâna lor se află viitorul acestei țări. În ultimii ani, acești oameni au fost mințiți, au fost umiliți, iar măririle de salarii, care le-au fost promise mereu, nu au venit. USR a depus un amendament care propunea creșterea salariilor profesorilor, dar acesta a fost respins de PNL și PSD.

În opinia Guvernului Ciucă – Ciolacu, pentru cei care ne educă și ne modelează copiii nu sunt bani, în schimb, pentru pensii speciale și sinecuri se pot cheltui miliarde de euro anual. Aceasta e România Educată promovată de Klaus Iohannis, PNL și PSD: o țară care își bate joc de cei care lucrează în educație, o țară care își ține copiii să învețe în școli insalubre sau cu toaleta în curte, o țară care are cea mai mică alocare din PIB pentru educație dintre statele Uniunii Europene.

Este un semnal clar că așa-zisele „reforme” propuse de triada Iohannis-Cîmpeanu-Deca nu au nimic de-a face cu viziunea unei Românii Educate și au eșuat. Este clar că această guvernare, girată de protectorul ei, Klaus Iohannis, a ajuns toxică și pentru școala românească.

De luni, profesorii vor ieși în stradă și le înțelegem strigătul de disperare. Sunt oameni demni, intelectualii acestei țări, care au ajuns să fie tratați în cel mai josnic mod de niște politicieni mincinoși, demagogi și, în foarte multe cazuri, semianalfabeți. Pentru că nu au crescut profesional prin educație și meritocrație, acești politruci nu văd adevărata valoare a școlii și a oamenilor din educație.

USR înțelege revendicările și nemulțumirile cadrelor didactice și le suntem alături pentru a-și recăpăta statutul pe care trebuie să îl aibă în România. Suntem siguri că acești oameni vor încerca să facă tot ce le stă în putință pentru ca actul educațional și elevii să aibă cât mai puțin de suferit. În același timp, USR cere public Guvernului PNL-PSD și Ministrului Educației, Ligia Deca, să înceteze să își mai bată joc de școala românească și să oprească tentativa de a demola învățământul.

Părinții, elevii și profesorii merită respect, nu manipulare și minciuni!

Beniamin Todosiu
Deputat USR de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata” Lucrările la bazinul de înot didactic și de agrement din Aiud avansează într-un ritm constant, iar primarul municipiului, Dragoș Crișan, a anunțat termenul estimat pentru finalizarea investiției. Ieri, 16 decembrie, Attila […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă 

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea