Actualitate

Comisia Europeană: Fermierii români vor primi sprijin pentru combaterea problemelor climatice

Ioana Oprean

Publicat

în

Pe lista celor care pot crește suma plătită în avans fermierilor afectați de condițiile climatice dificile din prima jumătate a acestui an, Comisia Europeană (CE) a inclus alte cinci state, printre care și România, se arată într-un comunicat al forului comunitar publicat joi.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit sursei citate, în urma acestei decizii, fermieri din 15 state membre sunt acum eligibili pentru a primi în avans plăți mai mari,

Aceasta măsura a fost luată în prima parte a lunii septembrie pentru zece state: Belgia, Cehia, Spania, Italia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia și Finlanda. Acestora li se adaugă acum alte cinci țări: România, Croația, Irlanda, Grecia și Marea Britanie, state care au cerut mai târziu acest sprijin și care au reacționat după ce procedurile pentru primele zece țări erau deja demarate. Astfel, pentru a evita îngreunarea întregului proces, Comisia a decis să abordeze separat cererile celor două grupuri de state.

Diferitele condiții climatice dificile, de la secetă la ploi puternice, pe care au trebuit să le înfrunte anul acesta, i-au pus pe fermieri în fața unor dificultăți financiare. Permiterea creșterii nivelului plăților efectuate în avans de autoritățile naționale către fermieri, conform politicii agricole comune, are ca scop ameliorarea problemelor care țin de fluxul de numerar.

Acordul acoperă plățile directe către fermieri și anumite plăți pentru dezvoltarea rurală, care sunt de regulă efectuate de statele membre în perioada 1 decembrie — 30 iunie. Până acum, statele membre puteau alege să efectueze în avans, începând cu 16 octombrie, în fiecare an, până la 50% din totalul plăților directe, respectiv 75% din cele destinate dezvoltării rurale. Decizia Comisiei le permite statelor afectate de condiții climatice dificile să crească nivelul acestor plăți până la 70% și, respectiv, 85%.

De acum statele eligibile au posibilitatea să decidă singure dacă vor profita sau nu de această facilitate legată de normele pentru acordarea în avans a plăților.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?” România intră în ultimul trimestru al anului 2026 cu presiuni tot mai mari asupra bugetului, pe fondul dobânzilor în creștere, al întârzierilor în atragerea fondurilor europene și al riscului ca veniturile estimate să nu se concretizeze […]

Citește mai mult

Actualitate

Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi

Ioana Oprean

Publicat

în

Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi Un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoţitor şi dreptul la intimitate în cursul travaliului şi naşterii a fost adoptat miercuri de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege instituie obligaţia pentru unităţile […]

Citește mai mult

Actualitate

PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv Conducerea partidului PSD a decis miercuri, 14 octombrie, să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse politice.  În ședința conducerii partidului de la Vila Lac […]

Citește mai mult