Actualitate

Colegiul Național „ Lucian Blaga” din Sebeș trimite doi elevi la lotul național lărgit de informatică al României: 135 de premii și mențiuni la olimpiadele județene, frumosul palmares al elevilor colegiului

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „ Lucian Blaga” din Sebeș trimite doi elevi la lotul național lărgit de informatică al României: 135 de premii și mențiuni la olimpiadele județene, frumosul palmares al elevilor colegiului

Vocația unei școli de succes este de a face din educație un demers spiritual superior, orientat spre excelență, spre modelarea ființei umane în spiritul valorilor intelectuale, morale, estetice şi culturale.

An de an Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș trăiește emoția olimpiadelor și a concursurilor școlare ca formă de dialog al spiritelor alese, al unor elevi de excepție care au trecut deja etape importante și tensionate, pentru a se califica la nivelul unei onorante faze naționale, elevi care prin muncă, tenacitate și seriozitate pot fi repere pentru tânăra generație.

Indiferent de domeniul lor, aceste competiții școlare stimulează creativitatea și gândirea critică, oferă motivația necesară procesului de învățare, conturează talente, abilități și cunoștințe, promovează valorile culturale, spiritul de fairplay, competitivitatea și comunicarea interpersonală.

La ceas de primăvară, acești copii minunați au „strâns” un buchet de 135 premii și mențiuni de la fazele județene ale olimpiadelor școlare, din care: 20 de Premii I, 21 de Premii II, 17  Premii III şi 77 de Mențiuni (evidențiati pe site-ul Colegiului la: informatică, matematică, fizică, geografie, limba română, lectura ca abilitate de viaţă, limba engleză, istorie, educație fizică, religie, chimie), aducând bucurie în familiile lor dar și în marea familie a Colegiului Blaga, răsplătind efortul comun: profesor -elev!

Dintre aceștia, doi elevi au fost deja calificați pentru lotul național lărgit de informatică al României: Lorintz Alexandru (seniori – selectat după două baraje )și Dobra Victor (juniori – selectat după un baraj). Alex Lorintz este admis la facultățile de informatică, matematică și inginerie din țară- fără admitere datorită premiului Ministerului Educației și intrării în lotul lărgit.

Alți  14 elevi urmează să participe la fazele naționale ale olimpiadelor școlare aflate în desfășurare în această perioadă: Beleiu Bianca, Crăciunescu Andrei, Brașoveanu Patricia, Balea Antonia-Cristina, Țăran Iulia -Romana, Grosu Ștefan ,Negură-Damian Zara, Frățilescu Gabriel, Vasânc Damaris, Dobra Victor, Cîndescu Rareș, Ghibescu Andra, Luncan Doroteea, Mihu Alina la care adăugăm cele două echipe de oină (liceu) băieți și fete.

În misiunea de a duce acești tineri pe cele mai înalte trepte ale performanței, un rol deosebit de important, îl au profesorii care i-au consiliat și îndrumat: Lorintz Liliana, Drăguș Daniela, Lebădă Monica, Mihu Anca, Bîrsan Ioan, Cândea Terezia, Dreghiciu Lucia, Barbu Ioana, Mihu Rodica, Ștef Vasile, Grosu Monica, Sterca Cristina, Damian Elena, Crișan Ovidiu.

Tot an de an, pentru că ne pasă de oameni și de mediu, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș este implicat frecvent în campanii de ecologizare, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local

(„ Let s Do It, Romania”,  ”Sebeș- un oraș curat ”) sau de împăduriri alături de Kronospan Foundation (Proiectul Grow ) , iar creativitatea și talentul  ne  îndeamnă să ne exprimăm artistic – prin picturi sau desene expuse săptămânal în mediul nostru școlar pentru a încânta ochii colegilor sau ai „călătorilor” ce ne trec pragul!

Pentru noi este important să susținem valoarea, să încurajăm performanța la toate nivelurile, pentru că România modernă se construiește prin școli și dascăli de excepție, prin cunoașterea și dezvoltarea valorilor europene.

În prag de sărbători pascale, elevii și cadrele didactice ale Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebes , vă doresc  „Sărbători frumoase cu mult senin în suflet ” !

                                 Director,

Prof. Mioara Bulbucan


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

8 august 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale De sâmbătă, 8 august 2026, județul Alba, la fel ca alte județe din țară, va fi sub incidența unei atenționări Cod Galben de inundații. COD GALBEN În intervalul 08.08.2026 ora 12:00 – 09.08.2026 ora 09:00 […]

Citește mai mult

Actualitate

Războiul din Marea Neagră scumpește grâul: Prețurile au sărit cu aproape 6% într-o lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Războiul din Marea Neagră scumpește grâul: Prețurile au sărit cu aproape 6% într-o lună Atacurile asupra navelor și infrastructurii portuare din Marea Neagră încep să se vadă direct pe piețele internaționale. Grâul s-a scumpit cu 5,8% într-o singură lună, iar România riscă să simtă efectele prin creșterea costurilor de producție și procesare, chiar dacă este […]

Citește mai mult

Actualitate

8 august 2026 | Cod Galben de vijelii în Alba și alte județe: Intensificări ale vântului și averse torențiale însemnate cantitativ

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de vijelii în Alba și alte județe: Intensificări ale vântului și averse torențiale însemnate cantitativ Administrația Națională de Meteorologie a actualizat sâmbătă, 8 august 2026, atenționările meteo. Județul Alba, la fel ca alte zone din țară, va fi de la prânz sub incidența unei atenționări meteo Cod Galben de vijelii. COD GALBEN Interval […]

Citește mai mult