Actualitate

Colegiului Medicilor din România: „Solicităm testarea imediată a tuturor medicilor din țară cu prioritate!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Față de evoluția situației epidemiologice actuale, Biroul Executiv al CMR, după ce anterior a comunicat în câteva rânduri cu membrii colegiului prin postări pe site-ul CMR, revine acum, pe această cale, în mod public, cu câteva solicitări, în opinia noastră, imperioase.

Petrecerea Divorțaților

Corpul profesional al medicilor este acum, mai mult ca oricând, la dispoziția autorităților guvernamentale, în folosul cetățenilor.

Cu toate că începând cu discursurile președintelui, Klaus Werner Iohannis, ale premierului, Ludovic Orban, și ale ministrului demisionar, Victor S. Costache, s-a solicitat protecția fizică și biologică a medicilor, constatăm că acest lucru nu se întâmplă încă în totalitate și peste tot, lucru care în opinia noastră trebuie remediat de îndată și necondiționat. Cerem aceasta, în primul rând, pentru securitatea sanitară națională și abia apoi pentru securitatea sanitară a medicilor!

În acest sens solicităm testarea imediată a tuturor medicilor din țară cu prioritate!

Solicităm ca pentru fiecare pacient admis în spitale, pentru că acum, cu câteva mici excepții, sunt admise doar cazurile de urgență medico-chirurgicală, să se efectueze testarea indiferent dacă se încadrează sau nu în definiția de caz, aceasta pentru că de acum transmiterea este comunitară.

Considerăm că aceste două măsuri implementate necondiționat vor preveni evenimente epidemiologice precum cele deja întâmplate în unele spitale din țară.

Dotarea spitalelor cu materiale de protecție este deja, după cum vedem, în atenția guvernanților.
Același lucru va trebui să se întâmple și în ceea ce privește medicina primară, care în mod evident preia multe dintre sarcinile epidemiologice și direct medicale. În acest context, reiterăm solicitarea noastră urgentă ca Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică, să achiziționeze echipamente și materiale de protecție pentru cabinetele medicilor de familie și de ambulator și să solicite medicilor de familie, așa cum, de exemplu, a făcut Direcția de Sănătate Publică Prahova, necesarul de astfel de echipamente și materiale care să poată fi distribuite medicilor din cabinete.

Colegiul Medicilor din România are, de la începutul epidemiei, canale de comunicare cu guvernanții, cărora le-a pus la dispoziție în timp real toate datele demografice despre numărul medicilor, pe specialități și pe județe, despre numărul și localizarea medicilor pensionari, încă membri ai colegiului, participând astfel la elementul logistic al luptei epidemiologice. De asemenea, CMR este în contact permanent cu membrii săi care ne-au sesizat deja deficiențele de aprovizionare despre care am vorbit.

Asigurăm încă o data, pe această cale, atât autoritățile statului cât și pe cetățeni că suntem total și necondiționat la dispoziția dumnealor cu abnegație, profesionalism și empatie umană, chiar dacă și pentru noi riscul infecțios este cel puțin egal cu al pacienților noștri.

Vom continua colaborarea instituțională cu noua echipă de conducere a Ministerului Sănătății, răspunzând prompt la orice solicitare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Atenție, viitori pensionari! Termenul de 30 de zile care vă poate costa bani. Când trebuie depus dosarul la Casa de Pensii

Ioana Oprean

Publicat

în

Atenție, viitori pensionari! Termenul de 30 de zile care vă poate costa bani. Când trebuie depus dosarul la Casa de Pensii Românii care se pregătesc să iasă la pensie trebuie să fie atenți la momentul în care depun cererea la Casa Teritorială de Pensii. Întârzierea poate însemna pierderea unor sume de bani, întrucât data de […]

Citește mai mult

Actualitate

Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor” „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”, le-a transmis noul premier Luca Niculescu miniștrilor în cadrul primei ședințe a noului Guvern. Citește și: Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn […]

Citește mai mult

Actualitate

CASS pentru mame ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027. Ce se întâmplă cu CASS pentru pensionari

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS pentru mame ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027. Ce se întâmplă cu CASS pentru pensionari Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) aplicată indemnizației mamelor pentru creșterea copilului ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027, a anunțat marți, 20 octombrie 2026, Florin Manole, ministrul propus pentru portofoliul […]

Citește mai mult