Actualitate

Colegiul Pacienţilor: Medicii de familie şi autorităţile nu le spun pacienţilor că pot merge în centrele de permanenţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Pacienţilor: Medicii de familie şi autorităţile nu le spun pacienţilor că pot merge în centrele de permanenţă

Petrecerea Divorțaților

Centrele de permanenţă sunt cabinete ale medicilor de familie cu program extins, gândite în special pentru oraşele mici şi zonele rurale, pentru ca oamenii să nu mai ajungă la spitalele de urgenţă pentru probleme medicale care pot fi tratate în cabinete.

Lipsa de vizibilitate a centrelor de permanenţă în cabinetele medicilor de familie, care nu informează pacienţii că există opţiunea de a primi gratuit asistenţă medicală pentru problemele minore de sănătate este printre principalele motive pentru care pacienţii merg în secţiile de urgenţă ale spitalelor, care sunt astfel aglomerate, potrivit Colegiului Pacien­ţilor.

Un alt motiv este şi că medicii care asigură gărzi în ambulatoriu cheamă pacienţii la spital în loc să-i îndrume către centrele de permanenţă, dar şi faptul că oamenii preferă să meargă la urgenţă pentru a beneficia de analize gratuite, în contextul în care dacă îşi fac programare aşteaptă mai mult, pentru că se termină plafoanele de decontare.

Responsabili pentru faptul că nu sunt cunoscute centrele de permanenţă, potrivit Colegiului Pacienţilor, sunt Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii, care „nu au făcut nicio campanie de popularizare a acestor centre“, iar aceste spaţii nu au buget de promovare şi de investiţii. De asemenea, în oraşele mari nu sunt suficiente centre de permanenţă, un exemplu fiind Bucureştiul, unde există doar două astfel de centre.

Colegiul Pacienţilor a trimis o propunere către Ministerul Sănătăţii prin care solicită creşterea importanţei centrelor în sistemul medical, lucru care va îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor şi va reduce costurile din spitale, sus­ţine Marilena Nicolae, director de ope­ra­ţiuni al Asociaţiei Colegiul Pa­cienţilor.

Sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule O nouă sesiune a Programului Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice a început marți, la ora 10:00. Înscrierile se fac online, prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu, iar valoarea ecotichetelor este cuprinsă între 10.000 și 18.500 de […]

Citește mai mult

Actualitate

Plata alocațiilor și indemnizațiilor, în avans în noiembrie 2026! Când intră banii în conturi și când ajung prin poștă

Ioana Oprean

Publicat

în

Plata alocațiilor și indemnizațiilor, în avans în noiembrie 2026! Când intră banii în conturi și când ajung prin poștă Vești importante pentru milioane de beneficiari! ANPIS a anunțat plata în avans, în luna noiembrie 2026, a alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru creșterea copilului, stimulentelor de inserție și drepturilor persoanelor cu dizabilități. Primele sume […]

Citește mai mult