Colegiul Naţional „HCC”: “Avarul” sau despre boala societăţii din toate timpurile

Dacă se poate spune că multe s-au schimbat în zilele noastre, atunci este necesar să admitem că un lucru a rămas neschimbat şi încă se hrăneşte ca un viciu din sufletele celor ce se lasă manipulaţi de acesta, referindu-mă, desigur, la setea de bani, la visul avuţiei şi la conservarea ei în ciuda oricărei nevoi ce implică cheltuirea unei mici părţi din aceasta. Spre a face dovada acestui fapt devenit aproape truism, „Batista cu eter”, trupa de teatru a Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, a pregătit, în premieră, piesa „Avarul” a renumitului dramaturg francez, Moliere.

Piesa surprinde într-un mod satiric şi aproape arogant o constantă a epocilor trecute şi viitoare, dând viaţă unor personaje comice, dar pline de substanţă omenească. Departe de a emite pretenţiile unei opere care să vizeze toată societatea, aceasta se dovedeşte totuşi a fi un adevărat dicţionar de tipologii, cuprinzând o gamă largă de caractere antitetice: de la avar la omul generos, de la cel linguşitor la cel sincer, lucru foarte bine evidenţiat de jocul actoricesc fără cusur al tinerelor talente.

Actualitatea unei opere dramatice este cu atât mai pregnantă cu cât subiectul ei este unul care prinde viaţă în orice moment al timpului şi, automat, al societăţii. Acest lucru care este cu atât mai bine realizat cu cât actorii se regăsesc în pielea personajelor şi personajele se regăsesc în persoanele reale, iar actorii ce au jucat în această piesă tocmai asta au reuşit să facă. Dând dovadă de o dăruire nespusă faţă de acest tip de artă, elevii au arătat o prezenţă scenică şi o energie deosebită, făcând faţă unei opere ce trebuie să imite cât mai bine realitatea.

Piesa debutează cu dialogul dintre Valere, interpretat de Mihai Cetean, şi Elise, rol jucat de Ioana Medrea, povestea de dragoste dintre cele două personaje fiind creionată într-un mod creativ şi original de către cei doi protagonişti. Idila celor doi este dublată de povestea de dragoste dintre Cleante şi Marianne, interpretaţi de Eduard Toader, respectiv Delia Gligor. Deasupra celor două idile se ridică dragostea nesfârşită a lui Harpagon, tatăl lui Cleante şi al Elisei, pentru bani şi teama acestuia, care se va adeveri spre finalul piesei, că cineva îi va fura caseta cu bani. Pentru a adăuga tensiune piesei, personajul principal, Harpagon, se îndrăgosteşte de Marianne, pe care o cere în căsătorie.
Iubirea mare pe care i-o poartă Cleante Mariannei îl face pe acesta să comită un jaf pentru care va fi acuzat Valere, însă îl va ajuta pe fiul „avarului” să obţină ce doreşte, şi anume permisiunea pentru căsătoria cu Marianne, iubirea lui Harpagon pentru bani fiind mult mai mare decât cea pentru tânăra domniţă. Valere este salvat de apariţia neaşteptată a tatălui său pe care îl crezuse mort în urma unei furtuni pe mare. Monsieur Anselme, jucat de Cosmin Ghiura, se dovedeşte a fi opusul lui Harpagon, generozitatea acestuia împingându-l să plătească cheltuielile pentru ambele nunţi şi pentru hainele viitorului cuscru.
În celelalte roluri secundare, piesa le-a avut ca protagoniste pe Roxana Luca – jupâneasa Claude, Dermina Danciu – Brindavoine, Alina Voloşeniuc – La Merluche, Camelia Bulea – peţitoarea Frosine şi pe Denisa Roşiu – ajutorul de comisar. Distribuţia masculină i-a aliniat ca actori pe Andrei Drâmbărean în rolul jupânului Jaques, Sorin Lodoabă, alias monsieur Simon, Răzvan Florea – La Fleche şi Andrei Seicean – comisarul. Deşi toţi actorii au reuşit să impresioneze prin vitalitatea şi prin stilul propriu pe care le-au impregnat caracterelor, este necesar să subliniez evoluţia absolut impecabilă a celui care a jucat rolul lui Harpagon, Gabriel Luca, acesta făcând dovada maturităţii actoriceşti, prin energia debordantă şi transpunerea cu care a jucat rolul avarului. Felicitările şi aplauzele se îndreaptă atât spre actori, cât şi spre ceacare i-a coordonat, prof. Ileana Corodean, fără de care realizarea piesei nu era posibilă, pentru punerea în scenă a unei piese ce apelează atât la răbdarea publicului cât şi la cea a actorilor, rolurile jucate fiind cât se poate de conforme cu realitatea operei lui Moliere. Vremurile se schimbă, însă oamenii, după cum arată şi „Avarul”, urmează aceleaşi modele de existenţă demodate, caracterele şlefuindu-se pe acelaşi calapod obosit.
Robert GHERGU 

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI